Procedura succesorala notariala

Procedura succesorala notariala reprezinta ansamblul normelor juridice potrivit carora se realizeaza predarea patrimoniului persoanei decedate catre mostenitorii sai. In principal, acest ansamblu de norme este cuprins in Codul civil roman si in Legea nr. 36/95, Legea notarilor publici si activitatii notariale. Potrivit acestor norme, notarul stabileste pe baza declaratiilor succesibililor si a altor probe pe care le administreaza, calitatea de mostenitor, compunerea masei succesorale, activul si pasivul succesiunii, cotele de drept ale mostenitorilor legali sau bunurile dobandite de mostenitorii testamentari, taxele succesiunii, si face, la cererea mostenitorilor, partajul succesoral.

Intreaga procedura se finalizeaza prin eliberarea de catre notar a unui certificat de mostenitor, act autentic declarativ de drepturi.

Certificatul de mostenitor este actul prin care se face dovada calitatii de mostenitor dar este si un mijloc de insezinare pentru mostenitorii nesezinari.

Procedura succesorala notariala desi este extrem de complexa, nu conduce la lichidarea patrimoniului unei persoanei decedate, ci doar la predarea activelor si pasivelor succesorale catre mostenitorii legali sau testamentari ai acesteia. Apoi, creditorii succesiunii isi vor putea recupera creantele lor de la mostenitorii defunctului, care raman responsabili pentru pasivul succesiunii, de regula, in limitele activelor acesteia.

In cazul acceptarii pure si simple a mostenirii, mostenitorii raspund pentru intregul pasiv, angajandu-si in acest sens chiar propriul lor patrimoniu. In final, notarul va comunica certificatul de mostenitor catre Cartea Funciara pentru a-i da posibilitatea mostenitorului de a putea dispune in conditiile cartii funciare de bunurile imobile dobandite prin succesiune. 

Autor:  Dr. Ioan Popa - Notar ______________________________________________________________
Articolul integral il veti putea citit in Revista romana de Drept Privat, care va fi lansata saptamana aceasta. Revista isi propune sa constituie un cadru adecvat, deschis oricaror analize, discutii si comentarii aprofundate si deopotriva critice ale problemelor actuale sau viitoare din sfera dreptului privat, care sa se situeze la nivelul exigentelor teoretice si practice ale secolului XXI si sa raspunda astfel nevoilor de perfectionare sau de reforma a institutiilor dreptului privat, de adaptare sau unificare a practicii judiciare, dar si de elaborare a unor noi constructii teoretice care sa fundamenteze politicile de reforma economica, sociala ori institutionala, dupa caz.