Timpul este cea mai de preț resursă pe care cu toții o avem la dispoziție și pentru fiecare dintre noi acest cadou pe care îl primim zilnic este de 24 de ore. Te-ai întrebat vreodată cum de s-a făcut deja târziu sau cum zboară timpul că parcă mai ieri petreceam cu familia și prietenii de revelion și parcă într-o clipă suntem deja puțin trecuți de mijlocul verii? Citește articolul
Nu este o treabă ușoară minciuna, pentru că știm că are picioare scurte. Totuși, există oameni care le pun tocuri, se folosesc de convingere și alte instrumente și reușesc. Într-un fel, mincinoșii care pot convinge sunt de admirat. Să le dăm credit! Citește articolul
Piața monedelor virtuale (așa-numitele criptomonede) este caracterizată printr-o volatilitate extrem de ridicată, acesta fiind principalul motiv pentru care în acest domeniu averile se pot face, efectiv, peste noapte. Cotațiile din ce în ce mai ridicate până la finalul anului trecut au dat naștere unor averi impresionante, motiv pentru care Forbes a realizat un top separat al celor mai bogați deținători de criptomonede. Citește articolul
Mama eroină era în opinia mea acea mamă care poate sta acasă cu doi copii mici, unul sugar, unul puțin mai mare și care reușește să-i culce, să le dea de mâncare și să-i țină în brațe, fără ca măcar unul să sufere câtuși de puțin la vreunul dintre capitole. Citește articolul
Ca despre orice altă generație, și despre Millennials (Generația Y) se pot spune lucruri de bine și de rău. Să nu cădem în patima etichetărilor și să nu încercăm să îi zugrăvim ca fiind mai „răi” sau mai „buni” decât am fost noi ceilalți la momentul la care ne-am căutat un loc de muncă și un drum în viața profesională. Citește articolul
Produsul de bază e fix acesta: telefoane ieftine și bune. Sunt zeci de producători care promit așa ceva, din când în când îți recomandăm și noi, dar sunt câteva nuanțe care trebuie amintite din când în când. Citește articolul
Fumatul este dăunător! Fumatul este contraindicat în sarcină și poate afecta concepția. Orice persoană știe acest lucru. Dar cât este de dăunător? Citește articolul
Ca anul trecut, LinkedIn a identificat care sunt cele mai importante abilități (soft sau hard) care vă pot asigura succesul atunci când vine vorba de căutarea unui job în 2018. Citește articolul
Bitcoin nu e în cea mai bună fază, dar nu e singura criptomonedă. Dacă ai nevoie de un sistem, am câteva sfaturi care te vor ajuta. Citește articolul
Tratarea pacienților cu cancer metastatic în fază terminală în lunile sau săptămânile dinainte de moarte nu îmbunătățește calitatea vieții pacienților și s-ar putea să facă mai mult rău decât bine, spune un studiu din 2015 condus de H. G. Prigerson. Citește articolul