CJUE: Fiscul, obligat să deducă TVA și pentru tranzacțiile efectuate cu firme care, după emiterea facturii, au devenit inactive

Hotărârea CJUE a fost dată în Cauza C‑277/14, apărută ca urmare a unui litigiu între o societate poloneză şi Cameră Fiscală din oraşul Łódź, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului fiscal european şi jurisprudenţa UE.

Concret, în cursul anului 2004, firma PPUH Stehcemp a efectuat mai multe achiziții de motorină, pe care a utilizat‑o în cadrul activității sale economice. Facturile aferente acestor achiziții de carburant au fost emise de furnizorul de motorină, iar PPUH Stehcemp a procedat la deducerea TVA‑ului achitat pentru aceste achiziții de carburant.

Ulterior, în urma unui control fiscal, administrația fiscală locală nu i‑a recunoscut dreptul de deducere a acestui TVA pentru motivul că facturile referitoare la achizițiile de carburant menționate fuseseră emise de un operator inexistent. Concret, reprezentanţii Fiscului din oraşul polonez Łódź au considerat că respectivul operator (furnizorul de motorină) nu poate efectua livrări de bunuri, întrucât societatea nu era înregistrată în scopuri de TVA, nu depunea declaraţii fiscale şi nici nu plătea taxe. Mai mult, societatea în cauză nu dispunea de o concesiune pentru vânzarea de combustibili lichizi, iar imobilul la care era stabilit sediul social se afla într-o stare precară, au mai stabilit inspectorii Camerei Fiscale din oraşul Łódź.

În aceste condiţii, compania PPUH Stehcemp a contestat decizia la instanţele poloneze, invocând că privarea unei persoane impozabile de bună‑credință de dreptul de deducere ar fi contrară principiului neutralității TVA‑ului, în condiţiile în care ar fi primit de la furnizorul de combustibil documente privind înregistrarea din care reieșea că societatea respectivă era un operator care își desfășura activitatea în mod legal, și anume un extras din registrul comerțului, atribuirea unui număr de identificare fiscală și un certificat privind atribuirea unui număr de identificare statistică.

Mai departe, Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Supremă Administrativă din Polonia), sesizată cu litigiul în recurs, a solicitat Curţii de Justiţie următoarele lucruri:

• să stabilească dacă o operațiune realizată în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, în care nici persoana impozabilă, nici autoritățile fiscale nu pot să stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, reprezintă o livrare de bunuri;
• să stabilească, în cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus, dacă prevederile directivelor europene se opun unei reglementări naționale care interzice persoanei impozabile să deducă taxa întrucât factura a fost emisă de un operator care nu este adevăratul furnizor al bunurilor și nu sunt posibile stabilirea identității adevăratului furnizor și obligarea acestuia la plata taxei.

Ce prevede decizia CJUE?

În esenţă, judecătorii europeni au decis că autoritățile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere pentru motivul că emitentul facturii nu mai dispune de o autorizație de întreprinzător individual și că, în consecință, nu mai are dreptul de a‑și utiliza numărul de înregistrare fiscală atunci când această factură cuprinde toate informațiile prevăzute.

Curtea arată că firma PPUH Stehcemp, care intenționează să își exercite dreptul de deducere, are calitatea de persoană impozabilă, a primit și a plătit în mod efectiv bunurile în cauză, și anume carburant, indicate pe facturile emise de furnizor și a utilizat aceste bunuri în scopul operațiunilor sale taxabile.

"Trebuie arătat că, în primul rând, criteriul privind existenţa furnizorului bunurilor sau a dreptului acestuia de a emite facturi, astfel cum rezultă din reglementarea în discuţie în litigiul principal (...) nu figurează printre condiţiile dreptului de deducere (...)", scrie în hotărârea pronunţată săptămâna trecută de CJUE.

Pe de altă parte, judecătorii europeni arată că starea precară a imobilului în care furnizorul de motorină avea sediul social nu exclude ca activitatea economică să se fi putut desfășura în alte locuri decât sediul social. În plus, eventuala imposibilitate de a stabili un contact cu reprezentanţii acestei firme în cadrul unor proceduri administrative nu permite, din moment ce aceste încercări de contactare au avut loc într‑o perioadă anterioară sau posterioară livrărilor în discuție în litigiul principal, să se constate în mod automat inexistența unei activități economice la data respectivelor livrări.

Nu în ultimul rând, Curtea arată că o eventuală neîndeplinire de către furnizorul bunurilor a obligației de a declara când începe activitatea ca persoană impozabilă nu poate repune în discuție dreptul de deducere al destinatarului bunurilor livrate în ceea ce privește TVA‑ul achitat pentru acestea. Prin urmare, destinatarul menționat beneficiază de dreptul de deducere chiar dacă furnizorul bunurilor este o persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de TVA atunci când facturile referitoare la bunurile livrate conțin informaţiile necesare la identificarea persoanei care a întocmit facturile menționate și a naturii respectivelor bunuri. 

Iar cum în litigiul prezentat, facturile referitoare la operaţiunile în discuţie menţionau, printre altele, natura bunurilor livrate și valoarea TVA‑ului datorat, precum și numele Finnet (numele furnizorului), numărul său de identificare fiscală și adresa sediului social, nu se poate constata inexistența calității de persoană impozabilă a Finnet, şi nici nu i se poate refuza companiei PPUH Stehcemp dreptul de deducere a TVA.

"Dispozițiile celei de A șasea directive (...) trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, prin care nu i se recunoaște unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate pentru bunuri care i‑au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această reglementare, drept un operator inexistent și că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, cu excepția cazului în care se stabilește, în raport cu elemente obiective și fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într‑o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere", scrie în concluzia formulată de judecătorii europeni.

Verificarea unor eventuale fraude sau nereguli comise de cel ce emite factura este sarcina ANAF-ului, nu a contribuabilului

Decizia CJUE stabileşte că este sarcina administrației fiscale care a constatat fraude sau neregularități comise de persoana care a emis factura să stabilească, în raport cu elemente obiective și fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într‑o fraudă privind TVA‑ul.

Gabriel Biriş, cofondator şi partener la casa de avocatură Biriş Goran, a atenţionat Fiscul, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook, să nu solicite contribuabilului să facă treaba instituţiei şi nici măcar să nu mai ceară acestuia să verifice dacă vânzătorul are cod de TVA.

"Imensa majoritate a sumelor cerute azi de ANAF contribuabililor sunt din facturi emise de furnizori cu privire la care contribuabilii atacaţi de ANAF pot demonstra că, la data la care au primit factura, acei furnizori erau înregistraţi ca plătitori de TVA, că aveau codul valabil şi că nu erau declaraţi inactivi - adică cu mult mai mult decât spune Curtea", a punctat Gabriel Biris. 

Avocatul consideră că decizia publicată de CJUE ar trebui să stopeze practicile curente şi larg răspândite a ANAF prin care contribuabilii oneşti sunt acuzaţi că au făcut operaţiuni "fictive" doar pentru faptul că furnizorii (uneori chiar furnizorii furnizorilor furnizorilor furnizorilor) au un "comportament fiscal inadecvat".

"Firme mici si mari, buni plătitori de taxe, cad sub tăvălugul acestei interpretări (greşite, considerăm noi!) şi sunt puse pe butuci de ANAF, din acest motiv (deşi furnizorii aveau cod de tva valabil la data operaţiunii)", a explicat Gabriel Biriş pe Facebook.

Totodată, avocatul arată că în ţara noastră, toate sumele pentru care s-a refuzat dreptul de deducere au fost blocate conturi sau au fost făcute plângeri penale de către ANAF se referă la facturi emise de firme care erau înregistrate ca plătitor de TVA şi nu erau declarate inactive de către ANAF.

Prin intermediul mesajului postat pe profilul personal al site-ului de socializare amintit, Gabriel Biriş a solicitat public, Parlamentului şi Guvernului, să impună conducerii ANAF următoarele: 

1. Să ridice de îndată sechestrele asiguratorii, cu precădere cele asupra conturilor bancare şi clienţilor (terţi popriţi), făcute în baza controalelor Direcţiei Antifraudă bazate pe interpretarea eronată a legii. Aceste sechestre duc la dispariţia multor firme viabile, la pierderea a sute de locuri de munca.

2. Să facă training cu toţi inspectorii fiscali, inclusiv cu cei de la Antifraudă, cu privire la ce pot şi ce nu pot să facă în timpul controlului şi ce anume trebuie să verifice înainte să se arunce la refuzul dreptului de a deduce TVA.

3. Să îşi revizuiască politica de soluţionare a contestaţiilor în sensul de a admite de îndată contestaţiile depuse de contribuabili, în sensul celor spuse de Curte, pentru a nu aglomera inutil instanţele de judecată şi a nu amplifica dezastrul produs prin aplicarea greşită a legilor ţării noastre, a directivei si a deciziilor Curţii.

4. Să oprească orice executări silite a deciziilor de impunere deja emise.

5. Să nu mai apeleze nicio decizie a instanţelor care se bazează pe decizia Curţii. Nu fac decât să prelungească agonia contribuabililor oneşti şi să aglomereze inutil instanţele de apel.

Dacă faci afaceri cu firme inactive, riști să nu îți mai poți deduce TVA

În momentul de față, Codul fiscal stabilește măsuri sancționatorii pentru contribuabilii care fac afaceri cu firmele declarate inactive. Astfel, firmele care desfășoară operațiuni cu contribuabili declarați inactivi riscă să nu le fie luate în considerare tranzacțiile de către Fisc și chiar să nu beneficieze de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Conform normelor legale, firmele inactive trebuie trecute într-un registru public, disponibil pe site-ul Fiscului, în care fiecare să își poată verifica partenerii de afaceri pentru a se asigura ca aceștia sunt activi și că o colaborare cu ei nu comportă riscuri în privința nedeductibilității cheltuielilor. Totuși, acest registru nu este actualizat în timp real, ceea ce face imposibilă o verificare exactă.

Conform unui comunicat de presă remis redacției în luna martie a acestui an, de către compania care a lansat MemoX , o aplicaţie ce oferă verificarea informațiilor fiscale despre firmele din ţara noastră, la momentul respectiv, în Romania erau înregistrate peste 1,4 milioane de firme, dintre care peste 230.000, inactive fiscal. În plus, în ultimul an, peste 100.000 de firme au înregistrat diverse modificări la Registrul Comerțului.

Mai mult, primele 10 județe din țară, în functie de cifra de afaceri din 2014, numără peste 180.000 de firme inactive fiscal. Dintre acestea, peste 90.000 sunt doar în București, urmate de Cluj și Constanța, fiecare cu câte 14.000 de firme inactive fiscal, Timiș cu 13.000, respectiv Brașov si Ilfov, fiecare cu 11.000. De asemenea, Mehedinți, unul dintre cele mai sărăce județe din Romania, are în prezent peste 4.000 de firme inactive fiscal.

Notă: Instanţele naţionale sunt obligate să soluţioneze cauzele conform deciziei Curţii. Hotărârile date de CJUE sunt obligatorii, de asemenea, pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu probleme asemănatoare.

Puteţi consulta textul integral al deciziei CJUE aici.