Buna ziua, am angajat un conducator auto profesionist care a depus la dosarul de angajare actele medicale necesare si anume: aviz medical, aviz psihologic, fisa aptitudine. acum angajatul si-a dat demisia si doreste sa isi ia aceste acte medicale inapoi. Ii pot returna orginalele si sa pastrez copii la dosar? exista vreo lege care ma poate afecta daca returnez aceste acte ?
Faceti copii dupa actele originale iar in momentul in care le inapoiati rugati persoana respectiva sa scrie pe copie '' am primit originalul '' ,data si semnatura.In acest fel puteti face dovada ca ati predat actele in original.
Potrivit art.8 alin.3 lit.a si b din HG nr.500/2011, coroborat cu art.34 alin.5 C.mun., la solicitarea scrisa a salariatului sau a unui fost salariat angajatorul este obligat sa ii elibereze acestuia: a) copii ale documentelor existente in dosarul personal;
b) copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind inscrierile referitoare la persoana sa si/sau un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate, astfel cum rezulta din registrul general de evidenta si din dosarul personal, in termen de cel mult 15 zile de la data solicitarii.
Documentele sunt eliberate in copie certificata de reprezentantul legal al angajatorului sau de persoana imputernicita de angajator pentru conformitate cu originalul.
Refuzul angajatorului de a elibera copii dupa documentele prevazute la art. 8 alin. (3), solicitate de catre salariat constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 300 lei la 1.000 lei de catre ITM.