Departament: Protecția Mediului (EHS)
UPDATE Legea privind îmbunătățirea guvernanței corporative în întreprinderile publice a apărut azi în Monitorul Oficial
Legea obligă companiile de stat să ia în considerare impactul asupra mediului și să raporteze despre eforturile de sustenabilitate, implicând direct acest departament.
Legea ce vizează îmbunătățirea guvernanței corporative, creșterea profitabilității și a transparenței în cadrul întreprinderilor publice a apărut azi în Monitorul Oficial. Documentul a fost elaborat în baza modelelor de bune practici aplicate de statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și a ghidurilor privind guvernanța corporativă privind anti-corupția, integritatea, controlul intern, etica și conduita responsabilă în afaceri. Citește articolul
Parteneriat media
Kaufland România – un Superbrand care transformă sustenabilitatea în model de business
Articolul detaliază investițiile semnificative făcute pentru a proteja mediul, cum ar fi sistemele de colectare a ambalajelor, panourile solare și stațiile de încărcare electrică, plus planurile de a ajunge la zero emisii.
Pentru Kaufland România, sustenabilitatea nu este un obiectiv de bifat pe hârtie, ci o componentă integrată în toate operațiunile companiei, de la modul în care sunt construite magazinele, până la relațiile cu furnizorii și proiectele din comunitate. Este parte dintr-o strategie pe termen lung, care susține atât performanța economică, cât și dezvoltarea socială. Statutul de Consumer & Business Superbrand, obținut în Programul Superbrands 2024-2025, confirmă angajamentele asumate față de clienți, parteneri și întreaga economie românească.
Citește articolulUPDATE Primele majorate pentru împăduriri, pentru a stimula plantarea de copaci, au fost oficializate
Împăduririle vizează direct îmbunătățirea mediului, prevenirea eroziunii și combaterea schimbărilor climatice, aspecte esențiale pentru acest departament.
Ordonanța de urgență care modifică legislația referitoare la campania națională de împădurire și reîmpădurire, prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost recent oficializată și a intrat în vigoare începând cu 10 aprilie. Documentul majorează prima acordată celor care plantează copaci pe suprafețele de teren pe care le dețin, suma fiind majorată de la 456 euro anual pe hectar, cât era până acum, la 640 euro. Citește articolul
Programul Tomata 2025: Fermierii pot obține sprijin financiar pentru culturile de legume în spații protejate
Menționează necesitatea respectării limitelor de pesticide și înregistrării tratamentelor fitosanitare. Acest aspect este important pentru departamentul de Mediu, care se asigură că sunt respectate normele de protecție a mediului în procesul de producție.
11 Aprilie 2025 | 5717 | Timp de citire: 3 min.
Fermierii care cultivă legume în spații protejate vor putea beneficia și în cursul acestui an de un ajutor de minimis de 1.500 de euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați cultivați cu legume din lista celor eligibile pentru acordarea acestui sprijin. Totodată, valoarea ajutorului maxim ce poate fi acordat unui singur solicitant va fi de 50.000 de euro pe durata ultimilor trei ani, în cazul în care au fost accesate alte programe de minimis. Citește articolul
Procesul de obținere a statutului de declarant autorizat CBAM a devenit operațional. Cererile ar trebui pregătite și depuse cât mai repede
Articolul se referă la un mecanism de taxare a emisiilor de carbon încorporate în produse, ceea ce este direct relevant pentru politicile și obiectivele de mediu ale companiei și pentru monitorizarea amprentei de carbon.
Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) este unul dintre obiectivele strategiei UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Printre alte obiective, CBAM a fost introdus pentru abordarea riscului de relocare a emisiilor de carbon, crearea unor condiții de concurență echitabile care să faciliteze concurența loială cu produsele din afara UE, asigurarea unui cadru politic stabil pentru investițiile din UE în tehnologii cu emisii reduse de carbon, dar și încurajarea importatorilor din țările terțe în UE să adopte tehnologii cu emisii scăzute de carbon. Citește articolul
Rabla pentru sobe
UPDATE De luni, primăriile din zonele montane se vor putea înscrie în programul ce permite schimbarea aparatelor destinate încălzirii locuințelor cu bani de la stat
Tratează un program al Ministerului Mediului care vizează reducerea poluării și protecția mediului prin promovarea unor surse de încălzire mai curate și eficiente.
28 Martie 2025 | 2 | 6858 | Timp de citire: 2 min.
Pentru protecţia mediului natural și reducerea cantităților de lemn necesare încălzirii locuințelor, Ministerul Mediului a publicat în Monitorul Oficial, acum câteva zile, ghidul programului de finanțare ce va permite celor ce locuiesc în zone montane să solicite de la stat un ajutor de până la 10.000 de lei pentru achiziționarea unor sisteme de încălzire eficiente, numit Rabla pentru sobe. Aparatele de încălzire ce vor putea fi cumpărate cu acești bani vor trebui să funcționeze pe bază de lemn de foc, peleți sau brichete. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat recent că programul Rabla pentru sobe începe luni, cu etapa ce permite înscrierea primăriilor, urmând apoi și etapa ce va permite înscrierea persoanelor interesate să obțină sprijin de la stat pentru cumpărarea de sisteme eficiente pentru încălzirea casei. Citește articolul
Pădurile, (încă) fără supraveghere video: Legea există, dar nu se poate aplica
Acest departament este direct vizat de legile care protejează mediul și combat activitățile ilegale precum tăierile de păduri, deoarece aceste acțiuni impactează direct responsabilitatea companiei față de mediul înconjurător și sustenabilitate.
O lege din 2023, care modifică Codul Silvic, obligă proprietarii de păduri să instaleze sisteme de supraveghere video pe drumurile forestiere. Costurile acestor instalații sunt suportate de stat. În același timp, legea în discuție acordă Jandarmeriei responsabilitatea de a monitoriza și interveni în cazurile de tăieri ilegale de copaci, iar Poliției îi extinde atribuțiile în ceea ce privește paza pădurilor. La aproape doi ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, avocatnet.ro a solicitat Gărzii Forestiere Naționale (GFN) câteva informații legate de aplicarea efectivă a măsurilor introduse de această măsură. Citește articolul
EUDR: Producția de anvelope, care are o contribuție semnificativă în exporturile României, e vizată de regulamentul european privind produsele din defrișări. Ce trebuie să știe firmele din domeniul auto
Acest departament este responsabil cu protejarea mediului înconjurător și se asigură că produsele companiei nu contribuie la defrișări, respectând noile reguli ecologice.
Regulamentul european privind produsele provenite din defrișări („European Union Deforestation Regulation” - EUDR), care interzice comercializarea unor astfel de mărfuri în spațiul comunitar, dar și exportul acestora către alte piețe, va intra în vigoare la 31 decembrie 2025. Termenul a fost amânat cu un an, astfel că cei implicați în operațiuni cu produsele vizate au la dispoziție o perioadă suplimentară de timp să se pregătească pentru conformare - aspect benefic, având în vedere complexitatea procedurilor pe care le impune reglementarea. În România, pe lângă alte domenii, cum ar fi zona de retail, este anticipat un impact semnificativ asupra industriei auto, în special producția de anvelope din cauciuc. Citește articolul
UPDATE Amenzi de până la 4.000 de lei pentru spitalele care nu colectează medicamente expirate
Este responsabil cu asigurarea colectării și eliminării corecte a medicamentelor expirate, conform normelor de protecție a mediului.
Spitalele din România vor fi sancționate cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei pentru nerespectarea obligației de a colecta medicamentele expirate și neutilizate de la populație, potrivit unei hotărâre de guvern (HG) publicate recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Mecanismul CBAM: Reguli oficiale pentru obținerea statutului de declarant autorizat și simplificări propuse prin pachetul Omnibus
Regulamentul CBAM are ca scop reducerea emisiilor de carbon și poluarea, direct legat de responsabilitățile acestui departament privind impactul firmei asupra mediului.
Mecanismul european de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) urmează să fie simplificat, conform inițiativei recente a Comisiei Europene (pachetul Omnibus), cu scopul de a reduce sarcina administrativă pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și pentru importatorii ocazionali. Inițiativa propune proceduri mai simple de declarare a emisiilor încorporate în produsele vizate de mecanism, termene mai relaxate de raportare pentru operațiunile cu certificate CBAM, dar și circumstanțe pentru reducerea penalităților. Cu toate acestea, 2026 rămâne anul în care începe plata taxei pe carbon. Totodată, recent a apărut un regulament oficial ce detaliază cum se obține statutul de declarant autorizat CBAM. Citește articolul










