Producătorii agricoli ce au avut de suferit din cauza secetei din 2023 pot cere băncilor sau instituțiilor financiare nebancare (IFN), până la finalul anului, amânarea plății restanțelor sau ratelor la contractele de credit ori de leasing, potrivit unei ordonanțe de urgență oficializate chiar azi.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Reprezentanții aleși joacă un rol esențial în protejarea și promovarea drepturilor și intereselor colective ale angajaților în cadrul unei unități. Sunt implicați în procese esențiale, cum ar fi elaborarea regulamentului intern, se pot ocupa de sesizarea neregulilor la inspectoratele teritoriale de muncă, „dau viață” dreptului la negociere colectivă, atunci când angajații nu sunt reprezentanți la nivel sindical. Legea stabilește consultarea obligatorie a reprezentanților salariaților în decizii majore, cum ar fi reducerea temporară a activității, concedierile colective, dar și în chestiuni precum planificarea concediilor de odihnă, protejarea egalității de șanse și tratament la locul de muncă și în gestionarea cazurilor de hărțuire.
Proiect de hotărâre
Schimbări propuse pentru proprietarii de câini din București: Accesul animalelor, permis în mai multe spații publice decât în prezentConsiliul General al Municipiului București (CGMB) ar putea lua în discuție anul acesta un proiect de hotărâre care conține noi reguli care vor afecta, dacă vor fi adoptate, proprietarii de câini din capitală. Noile norme vor modifica actualele reglementări referitoare la accesul cu câini în parcuri și pe domeniul public, înlesnind accesul proprietarilor în parcuri și zone de agrement publice.
Companiile care vor să încadreze străini în muncă pot acum să obțină, la cerere, direct online avizul de angajare sau detașare emis în format electronic de către unitățile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), potrivit unei ordonanțe publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial.
Digitalizare
UPDATE: Oficial: Din 2024, diploma de absolvire a liceului trebuie să aibă un cod QR. Din anul școlar 2024-2025, codul se va găsi pe toate actele de studiiÎncepând cu acest an, atât diploma de absolvire a liceului, cât și certificatul de acordare a definitivării în învățământ trebuie să conțină un cod QR, ce permite verificarea parcursului academic al deținătorului, potrivit unei hotărâri ce se aplică deja. Măsura va fi extinsă, din anul școlar 2024-2025, pentru toate actele de studii.
Reglementările contabile au fost modificate pentru a înlocui declarația nefinanciară cu o raportare privind durabilitatea, potrivit unui ordin oficializat recent de Ministerul Finanțelor (MF). Noua raportare vizează, însă, mai multe companii decât viza declarația nefinanciară.
Persoanele interesate pot obține o carte de identitate provizorie până la eliberarea unui act de identitate în mai multe situații, după cum apare într-o ordonanță ce se aplică deja. Astfel, se poate solicita de-acum o carte de identitate provizorie până la obținerea unui nou act de identitate solicitat și în urma schimbării domiciliului sau a denumirii străzii.
Inteligența artificială (IA) generativă este cel mai căutat subiect al anului 2023 pe enciclopedia online Wikipedia și tehnologia considerată ca având cel mai mare potențial de a transforma și a duce la un alt nivel de dezvoltare majoritatea industriilor. În același timp însă, este de așteptat ca IA să remodeleze și dinamica concurențială pe piețe și să genereze noi forme de comportamente anticoncurențiale, ceea ce determină autoritățile de reglementare să investigheze tot mai mult acest sector.
Firmele care au optat în 2023 pentru distribuirea de dividende interimare trebuie să facă o regularizare, în 2024, după aprobarea situațiilor financiare anuale. În acest context, pot fi necesare și ajustări la impozitul aferent dividendelor - fie efectuarea unei plăți suplimentare, fie solicitarea unei restituiri parțiale.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
