Documentul prevede, mai întâi, eliminarea prevederilor actuale referitoare la declarația nefinanciară, care este obligatorie pentru entitățile care depășesc un număr mediu de 500 de salariați în cursul exercițiului financiar și care se include în raportul administratorilor. Aceasta a fost introdusă abia acum câțiva ani în reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate (Ordinul MF 1.802/2014) și mai este valabilă doar până la situațiile financiare pe anul 2023.
Apoi, în reglementările contabile s-au adăugat trei capitole complet noi pentru raportarea privind durabilitatea (inclusiv cea consolidată), care vizează mult mai multe companii decât vizează declarația nefinanciară. Vizate sunt, mai precis, entitățile mari și mijlocii care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
- totalul activelor: 17,5 milioane lei (echivalentul a 3,9 milioane euro);
- cifra de afaceri netă: 35 milioane lei (echivalentul a 7,8 milioane euro);
- numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
„Entitățile (...) includ în raportul administratorilor informațiile necesare pentru înțelegerea impactului entității asupra aspectelor de durabilitate și informațiile necesare pentru înțelegerea modului în care aspectele de durabilitate afectează dezvoltarea, performanța și poziția entității. Informațiile menționate (...) trebuie să fie clar identificabile în raportul administratorilor, într-o secțiune specifică a raportului administratorilor”, scrie în Ordinul MF 85/2024, cu precizarea că raportarea include, printre altele:
- o descriere succintă a modelului de afaceri și a strategiei entității, inclusiv cu privire la aspecte precum reziliența modelului de afaceri și a strategiei entității în relație cu riscurile aferente aspectelor de durabilitate, oportunitățile pentru entitate în legătură cu aspectele de durabilitate sau planurile entității pentru a se asigura că modelul său de afaceri și strategia sa sunt compatibile cu tranziția către o economie durabilă și cu limitarea încălzirii globale la 1,5°C și cu obiectivul de realizare a neutralității climatice până în 2050;
- o descriere a obiectivelor cu termene precise legate de aspecte de durabilitate stabilite de entitate, inclusiv, după caz, a obiectivelor absolute de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cel puțin pentru 2030 și 2050;
- o descriere a rolului organelor de administrație, de conducere și de supraveghere în ceea ce privește aspectele de durabilitate;
- o descriere a politicilor entității în ceea ce privește aspectele de durabilitate.
Referitor la aplicabilitate, cei de la MF au stabilit un calendar de conformare pentru companii. Concret, prevederile legate de noua raportare se aplică pentru exercițiile financiare care încep la (sau, în cazul celor cu un exercițiu financiar diferit de cel calendaristic, care încep după data de):
- 1 ianuarie 2024: (i) entitățile de interes public care depășesc, la data bilanţului, criteriile pentru entități mari și mijlocii, dar și numărul mediu de 500 de salariaţi în cursul exerciţiului financiar; (ii) entităţile de interes public, care sunt societăţi-mamă ale unui grup mare, care depășesc, la data bilanţului, pe bază consolidată, numărul mediu de 500 de salariaţi în cursul exerciţiului financiar;
- 1 ianuarie 2025: (i) entitățile care depășesc criteriile pentru entități mari și medii și (ii) entitățile care sunt societăţi-mamă ale unui grup mare, altele decât cele menționate la primul punct;
- 1 ianuarie 2028: entitățile care sunt filiale cu sediul în România ale căror societăți-mamă finale sunt reglementate de dreptul unei țări terțe.