Pentru că segmentul „micilor angajatori”, adică sub 100 sau sub 50 de angajați, este cel care are ponderea cea mai mare, merită subliniat că Directiva privind transparența salarială nu va reprezenta neapărat încă o povară pentru acești angajatori, când vorbim de obligații noi. În fapt, pentru cei sub 50 de angajați, directiva le impune angajatorilor doar să pună la dispoziție angajaților niște informații pe care acum nu le oferă sau le oferă mai greu ori mai târziu decât ar fi necesar pentru angajați.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Până pe 8 decembrie 2023, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) cu sediul în țările membre ale Uniunii Europene pot solicita subvenții pentru derularea procedurilor necesare protejării drepturilor de proprietate intelectuală (mărci și desene sau modele, brevete și soiuri comunitare de plante).
Regulile obținerii actelor de identitate se modifică din nou, după ce o lege recent oficializată stabilește că la aceeași adresă nu se mai pot înregistra mai mult de zece persoane (nici cu domiciliul, nici cu reședința). În plus, cel ce găzduiește o persoană care n-are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește de fapt este obligat, mai nou, să meargă împreună cu respectiva persoană la evidența persoanelor, pentru a-și da consimțământul de a o lua în spațiu.
Somnul de prânz consolidează memoria copiilor preșcolari, însă beneficiile se văd abia după somnul de noapte. Cele mai bune efecte le obțin cei care dorm în fiecare zi la prânz.
Cuantumul amenzilor date pentru încălcarea Regulamentului european pentru protecția datelor (GDPR) e destul de diferit de la un stat membru la altul, însă asta se explică și în contextul condițiilor juridice și socio-economice proprii fiecărui stat din UE. Cuantumul amenzilor este, în concret, la discreția fiecărei autorități de supraveghere. Acum însă avem un nou instrument la nivel european la care să ne raportăm pentru a ne ajuta să înțelegem cum ar trebui să se aplice amenzile.
Propunere legislativă
Un proiect de lege depus la Senat interzice clasificarea informațiilor legate de modul în care sunt cheltuiții banii publiciClasificarea informațiilor referitoare la cheltuirea banilor publici ar putea fi interzisă, potrivit unei propuneri legislative înregistrate la Parlament. Aceeași soartă ar putea-o avea secretizarea tuturor informațiilor de interes public sau privat, atâta timp cât prezentarea lor nu afectează siguranța națională.
Sunt situații în care firmele controlate pot scăpa de amenzi, dacă se află la prima abatere, iar faptele contravenționale sunt din sfera comerțului, sănătății și securității în muncă (SSM), turismului sau protecției consumatorilor. Vorbim, mai exact, de un mecanism aplicabil de câțiva ani - Legea prevenirii. Cu toate că îl avem din 2018, mecanismul nu pare să țină pasul cu noutățile legislative.
ABC-ul sediilor fixe și permanente
Sediul permanent: În anumite condiții, ANAF poate impune plata de impozit pe profit în România, când există o colaborare cu o firmă străinăÎn anumite condiții, inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pot considera că activitatea unei firme din România, în cadrul unei colaborări cu o firmă străină, generează un sediu permanent aici, spun specialiștii. Asta înseamnă că ANAF poate impune plata de impozit pe profit în România.
În presă a apărut săptămâna aceasta o investigație care arată cum sunt tratați salariații unei televiziuni din România, atunci când pretind respectarea unui drept de bun-simț ce decurge din raportul de muncă: plata la timp și integral a salariului. Tocmai pentru că vorbim și de angajați tineri, pentru care primele experiențe de muncă sau cu autoritățile, cărora le cer doar să-și facă treaba, pot pune o amprentă cenușie asupra întregului lor parcurs profesional, e necesar să înțeleagă ce drepturi au și că nu trebuie să ofere legitimitate încălcărilor legale ale angajatorului prin pasivitate în fața acestora.
În contextul grevei profesorilor, ce este în desfășurare de mai multă vreme, Ministerul Educației (ME) a stabilit, printr-un ordin publicat joi, modificarea regulamentului școlar, astfel încât situația școlară anuală a elevilor să se poată încheia mai ușor. Mai exact, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, se poate încheia în acest an școlar fără să fie validată de către consiliul profesoral din școală.
