O propunere privind modificarea Legii nr. 182 din 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate a fost depusă la Senat și urmează să intre în dezbaterea primei Camere a Parlamentului. Cele mai recente schimbări aduse acestui act normativ datează din anul 2015, când au fost stabilite categoriile de persoane care au acces la informații clasificate.
Inițiativa adaugă vechii forme a legii o prevedere care scoate de sub umbrela noțiunii de "clasificate ca secret de serviciu" informațiile legate de cheltuirea banilor publici. Propunerea interzice în mod expres ascunderea informațiilor de interes public sau personal ori a celor făcute pentru favorizarea ori acoperirea unor fapte care presupun eludarea legii sau obstrucționarea justiției.
Singura excepție de la aceste prevederi ar rămâne, dacă aceste modificări vor fi adoptate, informațiile "prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării".
De-a lungul timpului, au fost mai multe situații în care modul în care au fost cheltuiți banii publici a fost clasificat. Cea mai recentă astfel de întâmplare s-a petrecut în luna martie, când cheltuielile Președinției României aferente închirierii unei aeronave pentru efectuarea unei deplasări oficiale în Japonia au fost clasificate. Refuzul Administrației Prezidențiale de a prezenta opiniei publice aceste informații a fost justificat (conform Hotnews) prin invocarea unei hotărâri guvernamentale secrete, nepublicate în Monitorul Oficial.
Atenție! Prevederile proiectului de lege NU se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat de Parlament și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
ACCES GRATUIT
Cristian Stanescu, Redactor,
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Management Risc și Control Intern , Sustenabilitate și CSR (ESG) , Comunicare și Relații Publice (PR) , Relații cu Investitorii și Guvernanță
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 182/2002
Citește mai mult despre bani publici, secret serviciu, clasificare
Propunere legislativă
Un proiect de lege depus la Senat interzice clasificarea informațiilor legate de modul în care sunt cheltuiții banii publici
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
Clasificarea informațiilor referitoare la cheltuirea banilor publici ar putea fi interzisă, potrivit unei propuneri legislative înregistrate la Parlament. Aceeași soartă ar putea-o avea secretizarea tuturor informațiilor de interes public sau privat, atâta timp cât prezentarea lor nu afectează siguranța națională.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Management Risc și Control Intern , Sustenabilitate și CSR (ESG) , Comunicare și Relații Publice (PR) , Relații cu Investitorii și Guvernanță
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 182/2002
Citește mai mult despre bani publici, secret serviciu, clasificare
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)