Fiscalizarea veniturilor din chirii, adică declararea și plata impozitului pe aceste venituri nu a fost niciodată o opțiune pentru persoanele fizice, ci o obligație. Astfel, oricât de mici sau de mari ar fi veniturile obținute de închirierea unui spațiu proprietate personală, ele trebuie impozitate. Ce a fost opțională, preț de câțiva ani, a fost înregistrarea contractelor la Fisc. De anul acesta însă - și până la final de martie, pentru cele în derulare - toate contractele de închiriere pe termen lung încheiate de persoanele fizice trebuie înregistrate la Fisc. Pentru veniturile obținute anul trecut, termenul-limită de plată a impozitului este 25 mai, iar pentru veniturile acestui an trebuie știut că impozitarea s-a schimbat și va fi, în toate cazurile, mai oneroasă ca până acum.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Măsura suprataxării contractelor part-time aflate sub nivelul minimului pe economie continuă și în acest an, cu o particularitate la calcule însă, față cum se aplica măsura anul precedent. Alături de suprataxare, care nu vizează oricum toate contractele cu normă parțială, e bine de știut că tratamentul de care beneficiază acești angajați trebuie să fie destul de similar cu cel de care beneficiază cei cu normă întreagă, cu unele excepții.
Pentru că mai multe prevederi europene au trebuit transpuse și la noi, legislația privind concediul și indemnizația de creștere a copilului se modifică în acest an. Mai exact, apar schimbări precum suplimentarea indemnizației de creștere în cazul sarcinilor multiple (gemeni, tripleți etc.), recunoașterea veniturilor din străinătate sau dublarea perioadei în care tatăl poate sta acasă cu copilul.
Obligațiile de sănătate și securitate în muncă (SSM) ce le revin firmelor se întind și în zona sănătății ochilor, iar asta nu de ieri, de azi. Dacă ne gândim la cei care petrec majoritatea timpului în fața ecranelor pentru a-și duce la îndeplinire sarcinile de lucru - cum sunt telesalariații, mai cu seamă, de câțiva ani încoace - atunci firmelor le revine sarcina de le asigura acestora, cu suportarea costurilor, examene oftalmologice și chiar dispozitive de corecție speciale, dacă e cazul. Deși aceste chestiuni sunt prevăzute de legislația noastră de ani de zile, ele sunt necunoscute multor angajatori. Recent, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a fost în discuție interpretarea fix a prevederilor din legea română, iar Curtea a confirmat faptul că angajatorii sunt obligați să suporte și costul ochelarilor de vedere necesari angajaților lor - inclusiv costul dispozitivelor cu scop de prevenire a dificultăților vizuale.
În anul curent, limita pentru decontarea netaxabilă a serviciilor turistice este mai mare față de anul trecut, așa cum reiese din legile bugetului de stat pe 2023. Asta înseamnă că angajatorii pot deconta salariaților o sumă mai mare fără a datora impozit pe venit și contribuții sociale.
Opțiunea pentru aplicarea impozitului micro sau pentru păstrarea acestuia, de la 1 ianuarie, a presupus în unele cazuri încheierea unui contract de muncă, chiar dacă scopul lui este doar îndeplinirea unei condiții (alții optând pentru mandat). În acest context, societățile au avut de bifat și au de bifat, în continuare, mai multe formalități pentru acel unic angajat.
Mai nou, inclusiv inspecțiile fiscale pot fi derulate direct din birou, conform unor modificări importante date prin ordonanță de urgență. Asta în condițiile în care, până acum, singurul tip de control ce putea fi derulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) direct din birou era verificarea documentară.
Codul rutier în vigoare urmează să fie modificat de la începutul lunii viitoare, potrivit unei legi oficializate marți, în sensul reducerii vârstei de la care cei interesați să devină șoferi profesioniști, adică de camion sau autobuz, vor putea da examenul pentru obținerea permisului de conducere. Totuși, nu toți cei care vor să devină șoferi profesioniști vor putea da examenul mai devreme, ci numai cei ce urmează un curs destinat obținerii unui certificat de calificare profesională inițială.
Vechile prevederi sumare referitoare la controalele antifraudă ale Fiscului au fost extinse semnificativ printr-o ordonanță oficializată pe final de 2022. În esență, s-a stabilit că aceste controale se derulează în funcție de riscul fiscal, inspectorii urmând să se ducă în special la contribuabilii unde sunt șanse mari să fie nereguli. Însă controalele antifraudă pot fi făcute în continuare și fără a avea ca punct de plecare analiza de risc.
Prezentăm astăzi informații privind posibilitatea radierii unui mijloc de transport deținut de o firmă, din evidența fiscală a unui organ fiscal local, în baza unei declarații pe proprie răspundere din care să reiasă că acel mijloc de transport nu mai există. Acest lucru se poate face, în esență, dacă firma plătește datoriile fiscale aferente acelei mașini (impozitul local).
