Contribuabilii care trebuie să implementeze facturarea electronică în 2024, în relația B2B, încă se confruntă cu o serie de provocări practice, spun specialiștii de la PwC România. Din această cauză, este greu de crezut că la 1 iulie chiar vom vedea o trecere la folosirea exclusivă a sistemului e-Factura. Din păcate, autoritățile nu dau vreun semn, cel puțin momentan, că acest termen ar putea fi amânat.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Realități de pe piața muncii
Sancționat pentru că și-a asigurat, improvizând în mod riscant, condițiile de muncă pe care angajatorul era obligat să i le asigureUnor angajați ai „unei instituții”, care în mod nelegal lucrează în ture de 24 cu 24 de ore, nu li se asigură nici măcar o sursă de apă, nici încălzire la locul de muncă. Vorbim de anul 2024 și, chiar dacă e irelevant că e vorba de un angajator din mediul public sau privat, regulile incidente fiind aceleași, condițiile de muncă par proprii unui mediu unde nimeni nu respectă legea și nimeni nu verifică respectarea ei. Când angajații își asigură singuri condițiile de muncă, cu improvizații riscante chiar, tot ei sunt trași la răspundere.
Proiect relansat în dezbatere
UPDATE: Casele de schimb pentru criptomonede vor trebui să se autorizeze la MF pentru a funcționa. Acestea vor trebui să aibă o asigurare în valoare de cel puțin 300.000 euroCasele de schimb pentru criptomonede și furnizorii de portofele digitale pentru criptomonede, indiferent că sunt din România sau din alte state membre UE, vor avea nevoie de aprobarea Ministerului Finanțelor (MF) pentru a activa în România. Măsura este trecută într-un proiect de hotărâre inițiat de MF acum aproape un an și care a fost republicat recent în dezbatere cu unele modificări. Față de forma inițială, se prevede că aceste entități vor trebui să aibă și o asigurare în valoare de cel puțin 300.000 euro.
Din 2024, autoritățile au stabilit limite importante, pentru plătitorii de impozit pe profit, la mecanismul recuperării pierderilor fiscale. Deși măsura este favorabilă pentru bugetul de stat, pentru că se pot colecta mai mulți bani de la companii, aceasta se va traduce în practică într-o adevărată „frână” pentru investiții, în opinia specialiștilor de la Nowium.
O serie de ajutoare financiare de la stat, respectiv cele ce se calculează în raport cu indicatorul social de referință (ISR), vor crește automat începând din martie, odată cu majorarea valorii acestui indicator cu rata medie anuală a inflației din 2023. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), rata inflației pentru 2023 este de 10,4%.
Necunoașterea unor reguli poate costa scump: cel puțin costul unui conflict de muncă, uneori, poate chiar despăgubiri către terți, amenzi de la autorități sau chiar prejudicii ale bunurilor afacerii. Niciodată însă costul unei instruiri adecvate, al îndeplinirii cu responsabilitate a formalităților și obligațiilor impuse de lege angajatorului nu poate fi comparat cu prețul unor repercusiuni ale necunoașterii regulilor la locul de muncă.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a statuat că legislația care împiedică cetățenii unui stat membru să obțină o carte de identitate națională pe motiv că au domiciliul în alt stat membru contravine principiilor fundamentale ale libertății de circulație în cadrul Uniunii Europene (UE). În recenta decizie a CJUE, statul care a refuzat să emită o carte de identitate unui cetățean propriu este chiar statul român, care s-a apărat „prin formalități” - nu are ce să scrie la domiciliu în actul de identitate.
Un ghid oficial actualizat cu informații și lămuriri referitoare la folosirea sistemului e-Factura a fost publicat miercuri de către Ministerul Finanțelor (MF) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), după ce acesta apăruse inițial în decembrie 2023. Documentul conține, în principal, chestiuni generale despre sistem și instrucțiuni pentru folosirea sa și a aplicației gratuite de generare de facturi în format XML. În paralel, autoritățile au anunțat că în martie 2024 va apărea o aplicație simplificată special pentru firmele mici.
Începând cu anul 2024, numai contribuabilii care realizează venituri din salarii mai pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, prin formularul 230. Astfel, dispare posibilitatea redirecționării sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe veniturile din activități independente pentru susținerea ONG-urilor și bisericilor.
Formularul A1 este un document extrem de important care atestă asigurarea unei persoane în sistemul de securitate socială din țara de origine, precum România, și faptul că legislația de securitate socială a acestei țări i se aplică în timp ce lucrează temporar în alte state membre ale Uniunii Europene (UE). Acest document este emis acum prin intermediul unui portal online și trebuie cerut înainte de plecarea din țară. A1 este relevant atât pentru angajații detașați, cât și pentru cei care lucrează pe cont propriu, fiind valabil pentru o perioadă maximă de 24 de luni.
