Modificările legate de salarizarea personalului din sistemul de justiție și pentru funcțiile de demnitate publică care nu au un nivel de salarizare stabilit deja în OUG nr. 115/2023 au fost oficializate la final de 2023. Indemnizațiile lunare pentru aceste funcții vor rămâne constante în 2024, fără a fi majorate, în timp ce personalul din sistemul de justiție nu va primi majorarea generală de 5% planificată pentru 2024. Aceste măsuri sunt menite să echilibreze creșterile salariale anterioare.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Angajații au dreptul la zile libere pentru evenimente familiale importante plăcute (nunți) sau neplăcute (înmormântări), au dreptul la zile libere pentru urgențe familiale, adică tot niște evenimente neplăcute, dar au dreptul să ceară liber și pentru rezolvarea altor situații personale. Vorbim de drepturi diferite și de reguli diferite de acordare a lor, așa că e important să le deosebim între ele.
Legea învățământului preuniversitar, adoptată în toamna acestui an, aduce o serie de modificări în ceea ce privește organizarea și funcționarea sistemului de învățământ obligatoriu din România, iar una dintre reglementările inedite ale acestei norme este legată de limitarea sau interzicerea folosirii telefoanelor de către elevi.
Un impozit suplimentar pentru firmele active în sectoarele petrol și gaze naturale, în cotă de 0,5%, se aplică în 2024 și 2025. Impozitul suplimentar pe cifra de afaceri (denumit ICAS) este pentru companiile care în anul precedent au înregistrat o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, iar Ministerul Finanțelor a venit recent cu lista celor vizați concret.
Legea privind reforma fiscală
Reminder: Din ianuarie 2024, TVA-ul crește oficial pentru mai multe operațiuniLegea reformei fiscale a Guvernului conține multiple modificări în zona cotelor de TVA, ele vizând, în principal, creșterea taxei ce va fi plătită către bugetul de stat pentru mai multe categorii de produse sau servicii. O serie de operațiuni sunt scoase din sfera cotelor reduse și mutate la cota standard, iar altele sunt mutate de la cota de 5% la cea de 9%. Împreună cu echipa de taxe indirecte a companiei de consultanță fiscală Viboal FindEx, am mapat principalele noutăți și vă oferim astăzi o hartă a celor mai importante măsuri care vizează capitolul de TVA din Codul fiscal, așa cum arată în legea asumată de Executiv.
Listele contribuabililor mari și mijlocii, care sunt valabile de la 1 ianuarie 2024, au fost publicate recent pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), după ce regulile administrării acestora fuseseră modificate. Reclasificarea firmelor și includerea lor într-o categorie sau alta are implicații mai ales din perspectiva obligației de a face raportările SAF-T.
Retrospectivă 2023
Impozitarea afacerilor în 2024: Principalele noutăți de reținut pentru firmeAnul recent încheiat a adus o sumedenie de schimbări ce țin de impozitarea afacerilor, acestea aplicându-se de la 1 ianuarie 2024. În acest context, sintetizăm azi principalele noutăți legate de impozitul micro și impozitul pe profit, aduse în urma apariției Legii 296/2023 și OUG 115/2023.
Ajutorul public judiciar în materie civilă este o formă de asistență acordată de stat persoanelor fizice care nu au posibilitatea să suporte cheltuielile unui proces. Acest ajutor are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară.
Retrospectivă 2023
e-Factura: Ce se schimbă în 2024 în privința facturilor din relațiile B2B și B2GAutoritățile au stabilit anul trecut, pentru 2024, noi etape în calendarul mai amplu de implementare a facturării electronice obligatorii pentru activitățile economice. Din acest motiv, am reunit în articolul de astăzi principalele schimbări legate de e-Factura de care trebuie să știe contribuabilii după apariția Legii 296/2023, OUG 115/2023 și OUG 116/2023.
Dincolo de multiplele modificări fiscale aplicabile din prima zi din 2024, luna ianuarie vine și cu alte chestiuni de interes pentru persoanele juridice și cele fizice - mai multe zile nelucrătoare față de anul precedent, termene fiscale importante și noutăți pentru comercianții online sau pentru angajatori. Iată ce este de știut:
