Un nou pachet de reglementări europene care vizează modul de examinare a concentrărilor economice a intrat în vigoare de la 1 septembrie. Noile reguli simplifică procedurile de examinare, prin introducerea unui set de criterii care să identifice cu exactitate cazurile care nu sunt susceptibile de a ridica probleme de concurență, fără a duce însă la o relaxare a standardelor UE de control al fuziunilor și garantând totodată că niciun caz susceptibil de revizuire prin procedura normală nu este omis din greșeală. Procesul de examinare a concentrărilor va fi mai rapid și adaptabil la complexitatea fiecărui caz, Comisia Europeană urmând să își canalizeze eforturile de investigare către cazurile sofisticate, care justifică examinări mai detaliate.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
În perioada 2023-2024 (toamnă-iarnă), fermierii care cultivă legume în spații protejate în extrasezon pot beneficia de un sprijin financiar ce poate ajunge la 1.000 de euro/ 1.000 m2, după cum apare într-o hotărâre oficializată vineri. Astfel, programul, cunoscut sub numele de Tomata, va continua într-o formă îmbunătățită.
Realități de pe piața muncii
Super-ofertă la plecare: ”semnezi că pleci azi și te angajez tot eu, în două săptămâni”Într-o zi, angajatorul vine și îi îndeamnă pe lucrători să accepte încetarea contractelor, să-și asume o scurtă perioadă de șomaj, urmând apoi „să-i preia” pe o altă societate. Același angajator beneficiază de bani de la stat pentru angajarea șomerilor. Unul dintre multele exemple în care cineva se folosește de lege în alt scop decât a fost scrisă și în detrimentul celor care ar avea realmente de câștigat de pe urma ei.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Pentru prevenirea unor boli transmisibile, de pildă, gripa, infecțiile pneumococice și meningococice, hepatita B și altele, anumite persoane pot primi, de multe ori sub formă de vaccin, medicamente imunologice compensate chiar și integral. Printr-un ordin oficializat vineri, Ministerul Sănătății a stabilit categoriile de persoane ce pot beneficia de medicamente compensate sau chiar gratuite folosite pentru producerea imunității active sau pentru prevenirea unor boli transmisibile.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 11 - 17 septembrie 2023. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
Pilonul II de pensii private obligatorii din România aniversează în acest an primii 15 ani de activitate. După 15 ani de funcționare (2008 – 2023), fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la un număr total de peste opt milioane de participanți. Cei ce vor să afle care sunt sumele de bani acumulate în contul personal de pensie privată obligatorie pot face verificările ușor, din fața calculatorului.
Revista presei
Topul țărilor pe piața cripto. Ce țări din Europa adoptă cel mai mult criptomonedeleAvocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Trecerea, în relația B2B, la obligația generalizată de facturare electronică, ce este așteptată în 2024, va veni la pachet cu o serie de dificultăți majore pentru afacerile din România, sunt de părere specialiștii de la Țuca Zbârcea & Asociații Tax. Însă lucrurile s-ar putea dovedi complicate, în contextul folosirii sistemului e-Factura, atât în relația dintre contribuabili și stat, cât și în relațiile cu clienții sau partenerii de afaceri.
Noua lege a învățământului superior, în vigoare de la începutul lunii, ar urma să fie modificată, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea deputaților, astfel încât să se elimine posibilitatea ca profesorii universitari să-și continue activitatea cu mult peste vârsta legală de pensionare.
