Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de la începutul lunii septembrie, în cauza C-461/2021, aduce clarificări cu privire la documentele necesare în vederea justificării scutirii de TVA pentru serviciile de transport legate de importul de bunuri și, totodată, cu privire la posibilitatea deducerii cheltuielilor profesionale legate de prestarea de servicii, din impozitul plătit către autoritățile fiscale pentru veniturile obținute de către nerezidenți. În urma acestei decizii, n-ar trebui să avem modificări ale legislației fiscale de la noi, însă practica inspectorilor fiscali ar trebui să se schimbe.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Majoritatea companiilor respondente în cadrul unui sondaj realizat de PwC România se așteaptă la simplificarea controalelor fiscale după ce va fi implementată facturarea electronică în relația dintre companii (B2B), care devine obligatorie din 2024.
Înscrierea la creșă sau grădiniță presupune, pe lângă urmarea unor pași administrativi, oferirea unui suport emoțional copilului în această perioadă de tranziție atât de dificilă pentru el. Legislația permite părintelui să stea împreună cu cel mic în primele 10 zile de frecventare a unității de învățământ, pentru a ușura adaptarea acestuia la colectivitate.
Într-un peisaj economic dinamic, călătoriile de afaceri au devenit un factor cheie în dezvoltarea companiilor și în consolidarea relațiilor comerciale. Astfel, aspectele referitoare la diurne devin importante, atât pentru angajatori, cât și pentru salariați. Indemnizația de delegare zilnică neimpozabilă în România este setată la un plafon maxim de 57,5 lei pe zi și în limita a trei salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat. Majoritatea angajatorilor din sectorul privat stabilesc nivelul diurnelor la limita superioară a plafonului neimpozabil. Prin comparație, în majoritatea statelor membre UE, indemnizația de delegare zilnică este de 35 euro pe zi, cu un maxim neimpozabil de 87,5 euro pe zi, în limita a trei salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Revista presei
Termoenergetica Bucureşti începe luni încărcarea cu apă şi probele de presiune la instalaţiile interioareAvocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
O firmă are posibilitatea legală de a accesa mai multe eșalonări la plată într-un an calendaristic, însă cu condiția ca fiecare eșalonare la plată să fie finalizată cu succes. Astfel, se pot accesa mai multe eșalonări, dar numai în mod succesiv, nu concomitent.
Persoanele interesate de obținerea calității de consultant fiscal se pot înscrie la examenul de recunoaștere a acestei calificări până pe 13 octombrie. Procedura de înscriere se poate face online.
Sistemul de garanţie-returnare destinat ambalajelor primare nereutilizabile (sticlă, plastic, metal - volum între 0,1 - 3 litri), prin care comercianții ar trebui să rețină o garanție de 50 de bani pentru fiecare produs ambalat și pe care să o returneze apoi clienților trebuie să intre în vigoare din 30 noiembrie 2023. Încă de anul trecut însă, în cadrul administratorului SGR s-a pus problema că termenul nu este fezabil și că, cel mai probabil, implementarea mecanismului va trebui făcută cu întârziere. Pe 13 septembrie, ReturRO, administratorul sistemului anunțat că a solicitat oficial, printr-o cerere către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, o prelungire de cel puțin trei luni a termenului de intrare în vigoare. În urma ședinței de Guvern de astăzi, ministerul a declarat că nu este de acord cu această solicitare și că trebuie făcute toate pregătirile până la termenul-limită.
După apariția unei legi cu noi operațiuni scutite de TVA, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat recent decontul de TVA (formularul 300), pentru a-l adapta la acestea, iar zilele trecute a fost pusă la dispoziție și versiunea electronică actualizată aferentă. Noua formă a decontului se folosește începând cu obligațiile fiscale aferente lunii august 2023, deci la termenul din 25 septembrie 2023.
Cine scrie, cum scrie, ce scrie sau cum interpretează sau orice creație care se încadrează în definiția Legii 8/1996, intră sub protecția dreptului de autor și se poate utiliza exclusiv în aceste condiții, cu respectarea unor garanții ori chiar restricții. Pornind de falsa interpretare că din momentul în care autorul sau autorii, după caz, au lansat o operă sau o creație în spațiul public, chiar și fără precizarea dispozițiilor legale incidente sau chiar fără a impune o taxă ori un cost pentru vizionarea/consultarea ei, ea devine „un bun public” și poate fi utilizată fără restricții, multiplicată sau chiar valorificată de oricine, se ajunge foarte ușor în situația în care dispozițiile legale sunt încălcate.
