Filtrează articole după
Explicăm Legislația

Rezultatele filtrării tale

60066 articole se potrivesc filtrării tale

Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.

ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii
Patronul a spus că salariul pentru primele două săptămâni mi-l oferă la finalul contractului. În susținere, a invocat legea
Dan Năstase, Consilier juridic specializat în relații de muncă,
9 Martie 2024 | Timp de citire: 3 min.

Când angajatorii își motivează abuzurile cu „așa scrie în lege” lucrătorii nu se uită întotdeauna să vadă ce scrie, de fapt, în lege ca să-și corecteze angajatorii. Alteori, e posibil ca legea să fie poate chiar prea complicată de citit de un om simplu, deși dezideratul e ca normele să fie cât de cât accesibile. Această speță peste care am dat de curând ar trebui să ne arate însă, mai mult ca orice, că e necesar ca tinerii să se informeze măcar minimal cu privire la drepturile pe care le au la locul de muncă: de pildă, acela de a fi plătit din chiar prima zi de muncă.

ACCES PREMIUM
Independent vs. dependent
Recalificări fiscale: Există un risc ridicat de impuneri suplimentare în cazul activităților prin aplicațiile de ridesharing sau livrări la domiciliu. Ce sfătuiesc specialiștii
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef, , avocatnet.ro
8 Martie 2024 | Timp de citire: 5 min.

Atenția autorităților fiscale s-a dus tot mai mult, în lunile recente, în direcția colaborărilor pentru aplicațiile de ridesharing sau de livrări la domiciliu. În aceste cazuri se pune în discuție „clasica” dilemă a naturii activității PFA-urilor care au colaborări cu persoane juridice. Acolo unde se descoperă că vorbim de o relație de subordonare între părți, autoritățile nu ezită să reîncadreze activitatea PFA-urilor din independentă în dependentă (adică salarială) și să facă impuneri suplimentare pentru taxe salariale.

ACCES PREMIUM În ce condiții pot angaja firmele deținuți
Cristian Stanescu, Redactor, , avocatnet.ro
8 Martie 2024 | Timp de citire: 3 min.

Firmele pot soluționa temporar deficitul de personal încheind contracte de prestări servicii cu penitenciare. Acest aranjament permite angajarea deținuților, fără a implica taxe suplimentare pentru companii. Avantaje există pentru ambele părți, cu beneficii atât sociale, cât și economice.

ACCES GRATUIT UPDATE: Normele legislației privind consolidarea clădirilor, modificate oficial pentru a reflecta recentele schimbări din domeniu
avocatnet.ro,
8 Martie 2024 | Timp de citire: 2 min.

Legislația privind reducerea riscului seismic al clădirilor a fost modificată de mai multe ori în ultima perioadă, printre noutăți fiind de amintit schimbarea numelor celor două subprograme ale programului de consolidare a clădirilor cu risc seismic și modificarea regulilor folosite de asociațiile de proprietari pentru a-și exprima acordul privind participarea la programul de consolidare. Pentru a se transpune aceste schimbări în normele metodologice, un ordin al Ministerului Dezvoltării a fost publicat chiar azi în Monitorul Oficial.

ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii
Ce informații poate solicita angajatorul despre viitorul angajat și de la ce punct încolo putem vorbi de o încălcare a legii?
Dan Năstase, Consilier juridic specializat în relații de muncă,
8 Martie 2024 | Timp de citire: 4 min.

Un lucrător află că fostul angajator a înregistrat eronat în Revisal temeiul legal al încetării contractului său de muncă, generând astfel confuzie și potențiale consecințe negative în procesul de angajare ulterior al lucrătorului. În ciuda erorii inițiale, situația se complică odată ce un alt angajator solicită informații la ITM despre acel angajat și le și primește, ceea ce ridică un semn de întrebare cu privire la corectitudinea și respectarea literei legii de chiar cei care ar trebui să se asigure de respectarea ei.

ACCES PREMIUM
Directivă transpusă cu întârziere
UPDATE: Noile reguli pentru cumpărătorii și administratorii de credite, oficializate. Drepturi noi pentru consumatori, inclusiv în privința modificării condițiilor contractuale
Simona Voiculescu, Director Editorial, , avocatnet.ro
8 Martie 2024 | Timp de citire: 6 min.

Noua ordonanță privind administratorii și cumpărătorii de credit a fost publicată joi în Monitorul Oficial, asigurând, din 17 martie, adică cu ceva întârziere, transpunerea unei directive europene. Majoritatea obligațiilor puse în sarcina creditorilor, administratorilor sau cumpărătorilor de credite vor fi însoțite de amenzi ce ajung până la 100.000 de lei, urmând ca o direcție special înființată din ANPC, de până la 200 de posturi, să se ocupe de controale. Noul act normativ prevede și câteva modificări la ordonanțele privind contractele de credit cu consumatorii, cum ar fi obligarea creditorilor să comunice unele informații înainte de a modifica termenii și condițiile contractuale, precum și de a recurge la măsuri de restructurare rezonabile înainte de a demara executări silite contra debitorilor.

ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii
Podcast: Liberele legale - de ce trebuie plătite aceste zile libere la care au dreptul angajații?
avocatnet.ro,
8 Martie 2024 | Timp de citire: 2 min.

Liberele date prin Codul muncii cu ocazia diverselor sărbători legale - zile în care nu se lucrează. Vorbim de 17 ocazii în care angajații, dacă acele sărbători pică în zile în care în mod normal se lucrează, trebuie să primească liber. Unde scrie că nu se muncește? În Codul muncii. Ce se întâmplă dacă, totuși, e necesară munca în aceste zile? Codul ne oferă remedii pentru acele unități unde munca nu se poate întrerupe, astfel încât niciun angajat să nu aibă de pierdut. Deși vorbim de drepturi existente de ani și ani, în continuare, în practică, apar discuții despre obligația de a plăti liberele legale, unii susținând că nu scrie nicăieri, negru pe alb că liberele acestea trebuie plătite de angajator. Un argument al „contestatarilor” e că legiuitorul tot adaugă la lista din Codul muncii câte o zi, iar, la final, „nota de plată” o plătește tot angajatorul.

ACCES PREMIUM Paradigma inspecțiilor fiscale în domeniul prețurilor de transfer, în plină schimbare. Ce urmează și ce trebuie să știe marile companii cu operațiuni în România
EY Romania,
8 Martie 2024 | Timp de citire: 4 min.

Valul de modificări legislative care lovește peisajul fiscal la nivel mondial redefinește modul în care sunt percepute și gestionate prețurile de transfer, mai ales în contextul unor preocupări majore legate de posibilitatea apariției, din ce în ce mai frecvent, a situațiilor de dublă impunere în cadrul grupurilor de companii. Transformările la care asistăm modelează strategiile, schimbând fundamental modul în care acestea integrează nevoia de certitudine în privința prețurilor de transfer cu nevoile operaționale concrete ale companiilor.

ACCES PREMIUM
Impozit pe profit
Limitarea recuperării pierderilor poate afecta atât firmele mari, cât și firmele mici. Care sunt avantajele mecanismului, cel puțin în forma sa anterioară
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef, , avocatnet.ro
8 Martie 2024 | Timp de citire: 3 min.

Atât investițiile marilor companii, cât și supraviețuirea pe piață a micilor firme pot fi afectate de decizia Guvernului de a limita serios mecanismul de recuperare a pierderilor fiscale de la impozitul pe profit, sunt de părere specialiștii consultați de redacția noastră. În esență, utilitatea mecanismului, cel puțin în forma sa veche, este că ajută afacerile să treacă mai ușor peste perioada de investiții inițiale sau peste perioadele dificile ulterioare înființării.