Legislația privind exercitarea profesiei de dietetician se va modifica în următoarea perioadă, așa cum prevede un proiect legislativ pus recent în dezbaterea Parlamentului, principalele schimbări propuse vizând, printre altele, clarificarea modurilor și locurilor în care se poate exercita profesia de dietetician, dar și introducerea gradelor profesionale în această profesie.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Printr-o decizie dată în septembrie și publicată luna aceasta în Monitorul Oficial, Înalta Curte a clarificat că infracțiunea de continuare a lucrărilor de construcție după oprirea acestora de către organele de control nu se aplică în cazul în care lucrările sunt suspendate de organele de urmărire penală. Curtea a confirmat că, conform Legii nr. 50/1991, procurorul nu este considerat organ de control, iar asta indică un vid legislativ.
Realități de pe piața muncii
Dacă refuz să merg la petrecerea firmei sunt forțat să-mi iau o zi de concediu, în timp ce aceia care merg sunt pontați. E normal să fiu penalizat așa?Despre programul de muncă, repartizarea acestuia, zilele de concediu și chiar scopul relației de muncă putem deschide foarte multe discuții - de fapt, le deschidem destul de des, din diverse perspective. Cu toate acestea, piața muncii te întâmpină mereu cu situații în care legea pare mai degrabă ceva de domeniul basmelor. Deși scurta istorisire de la care am plecat azi poate părea inventată, aflați că nu este.
Înalta Curte a decis că înregistrările convorbirilor telefonice între salariați sau între un salariat și un reprezentant al angajatorului pot fi admise ca probe în litigii, chiar și fără acordul interlocutorului, cu condiția ca utilizarea lor să fie strict proporțională cu exercițiul dreptului la probă și să nu încalce dreptul la viață privată. Decizia Curții a apărut azi în Monitorul Oficial.
Ziua de muncă a zilierului se poate întinde până la 12 ore, cu excepția minorilor, ce nu pot munci ca zilieri decât maximum șase ore pe zi și 30 pe săptămână, iar în registrul special ce trebuie ținut de beneficiari se trec atât numărul de ore de muncă prestate, cât și ora de începere a activității.
Terminarea celui de-al treilea trimestru din 2024 este semnalul că firmele pot începe demersurile pentru împărțirea profitului aferent perioadei ianuarie - septembrie sub formă de dividende interimare (acolo unde este cazul, desigur). Pentru dividendele interimare distribuite și plătite în 2024 se aplică în continuare cota de impozit de 8%.
Noua amnistie fiscală dată de Guvern prin OUG nr. 107/2024 este accesibilă inclusiv datornicilor care se află în insolvență, însă acest lucru este posibil doar în anumite condiții.
Pentru a nu risca să plătească mai mult sau chiar să rămână fără energie electrică, cei ce primesc facturi emise pentru o perioadă mai lungă decât cea din contract, care e, de regulă, de o lună, pot cere furnizorului eșalonarea acestor plăți.
Comisia Europeană consideră că utilizarea resurselor regenerabile de energie a reușit să reducă dependența de gazele rusești, jumătate din energia electrică consumată în UE provenind din surse verzi, conform celui mai recent raport.
Rabla pentru tractoare
UPDATE: Condițiile de acordare a finanțării pentru cumpărarea de tractoare și utilaje agricole au fost modificate oficial, astfel încât persoanele fizice să primească mai ușor banii de la statGuvernul a stabilit, printr-o hotărâre publicată azi în Monitorul Oficial, modificarea condițiilor de acordare a finanțării pentru cumpărarea de tractoare și mașini agricole, cunoscut sub numele de Rabla pentru tractoare, măsura venind în sprijinul agricultorilor persoane fizice.
