Munca reprezentanților salariaților în această calitate trebuie să se realizeze înăuntrul orelor de program, iar nu în afara acestora, ca muncă suplimentară. Ca atare, reprezentanții sunt oricum remunerați și pentru munca lor, dar nu în mod suplimentar.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Apare o dată exactă pentru aplicarea normelor metodologice privind venitul minim de incluziune, cât și o procedură de decontare a transportului în cazul celor ce-și finalizează studiile, respectiv urmează cursurile programului educațional „A doua șansă“ într-o altă localitate decât cea de domiciliu, potrivit unei hotărâri publicate azi și prin care se stabilește modificarea și completarea normelor de aplicare a legislației privind acest ajutor de stat.
Revista presei
6 din 10 locuințe vândute în România în primul trimestru au fost cumpărate cu "bani gheață"Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Pentru a crește accesul bolnavilor cu tulburare depresivă majoră la tratament medicamentos, Executivul a stabilit, printr-o hotărâre ce se aplică de azi, introducerea în lista programelor naționale de sănătate a unui subprogram nou, dedicat acestora.
Pentru că, în momentul de față, accesul bolnavilor, prin programul național dedicat, la investigaţia PET-CT, un tip de tomografie utilizat, cu predilecție, în oncologie, este dificil și de durată, s-a stabilit, printr-o hotărâre oficializată azi, ca, de luna viitoare, să se simplifice procedurile, astfel încât accesul bolnavilor la acest tip de investigație să fie mai facil și rapid.
Arhivarea documentelor
UPDATE: Mai nou, actele contabile trebuie reconstituite numai dacă sunt în perioada legală de păstrareActele contabile pierdute, sustrase sau distruse trebuie reconstituite numai dacă se află în perioada legală de păstrare de cinci ani, conform unui ordin recent oficializat de Ministerul Finanțelor (MF). Noua dispoziție a fost introdusă în normele de întocmire și folosire a documentelor financiar-contabile, în condițiile în care, potrivit specialiștilor, o asemenea limitare nu se aplica până acum.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis recent o decizie prin care stabilește faptul că un contribuabil care își distruge voluntar anumite bunuri, care nu sunt degradate calitativ, din motive care țin de derularea afacerii, nu este obligat să restituie statului taxa pe valoarea adăugată (TVA) dedusă la momentul achiziției. Cu toate acestea, contribuabilul trebuie să documenteze în mod corespunzător acțiunea de distrugere și să demonstreze că bunurile și-au pierdut orice utilitate în activitățile sale economice.
Procesatorii de plăți din România trebuie să se alinieze, începând cu 1 ianuarie 2024, obligației instituite la nivel european de a monitoriza și raporta trimestrial informații cu privire la plățile transfrontaliere către comercianți online. Este vorba despre o nouă raportare la nivelul UE, pentru care datele vor fi transmise, la nivel de tranzacție, în format electronic de tip XML.
La începutul anului curent s-a stabilit că registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative, inclusiv statele de salarii, trebuie arhivate numai cinci ani, fără excepții. În aceste condiții, Ministerul Finanțelor (MF) a modificat, printr-un ordin oficializat recent, reglementările contabile pentru a implementa această perioadă unică de arhivare a actelor contabile.
Acum patru ani, după o lungă perioadă de stat în dezbatere la minister, era trimis în Parlament proiectul legii turismului. Acesta n-a mai apucat să fie discutat la Senat, ca urmare a depășirii perioadei de timp în care putea să stea la prima Cameră, iar la deputați s-a blocat vreme îndelungată și din cauza pandemiei. Reglementarea, care ar fi trebuit să unifice norme legale răspândite acum în mai multe acte normative și care ar fi trebuit să reprezinte un cadru legal adaptat la actualitate (cea de acum câțiva ani), e propusă pentru respingere la Camera Deputaților, proiectul fiind socotit de Guvern ca depășit de noile realități. Un nou proiect cu obiect similar ar putea să apară în dezbatere, cel mai devreme, în toamnă.
