avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 487 soluții astăzi
Forum Activitate babysee

Activitate babysee

Buna. Am un angajat care nu detine calitatea, in sensul legii dialogului social, de reprezentant al salariatilor. Si acesta, strict din motive personale, si anume faptul ca nu a fost de acord cu exercitarea dreptului meu de angajator care a constat in numirea unei alte persoane pe o pozitie la care el ar raporta direct, a instigat la greva cativa angajati, intr un punct de lucru. A fost o greva sa zicem, de tip avertisment, de maximum 2h. Si totusi, aceasta nu a precedat o greva propriu-zisa in urmatoarele 2 zile astfel incat sa o putem defini ca fiind greva de avertisment. A fost o greva neanuntata, necomunicata, fara semnaturi, fara nimic. Pentru ca s a derulat atat de rapid, nu m am adresat cu o cerere pentru incetarea ei sau pentru declararea ei ca fiind nelegala instantei de judecara competente. Deci in momentul acesta eu nu am o hotarare judecatoreasca definitiva din care sa reiasa ca : ceea ce s a intamplat a fost o greva, sau ca a fost o greva nelegala. Totusi, am declansat deja impotriva salariatului vinovat cu instigarea, o cercetare disciplinara motivata nu de instigarea la greva (care nici nu este reglementata), ci de nerespectarea unor articole din regulamentul intern in ceea ce priveste conduita sa la locul de munca. In urma acestei cercetari, rezultatul pe care il urmaresc, este sanctionarea, nu cu concediere, ci cu reducerea salariului.
Intrebare:
1. Am procedat corect declansand aceasta cercetare motivata in drept doar pe articole din regulamentul intern? M am gandit sa nu merg pe incalcarea articolelor care reglementeaza greva din legea dialogului social intrucat eu nici pana la ora prezenta nu am sesizat instanta si nimeni nu mi a definit ca acel moment a fost o greva.
2. Este prea tarziu ca, in mijlocul cercetarii disciplinare, sa sesizez cu o cerere instanta prin care ii solicit sa se pronunte asupra legalitatii grevei? Nu gasesc vreun termen de decadere pe undeva.
3. Daca va contesta decizia de sanctionare, are sanse de castig?

Greva a fost 100% ilegala dar este strict constatarea mea. Am in sprijinul cercetarii si note explicative ale unor angajati care spun ca au fost instigati sa participe dar, asa cum am precizat in titlu, nu prin violenta sau amenintare.
Sa nu uitam ca motivul a fost unul de tip personal si nu "economic, social sau politic".
Va multumesc mult.
trandafir2...da, invoirea este reglementata in RI iar supervizorul isi exprima in scris acordul de fiecare data. Si vorbim de invoiri ocazionale cate 2,3h max. pe zi. Eu am consultat si doctrina si reiese ca invoirea=absenta motivata=plata drepturilor salariale.

plus ca, sa nu uitam, nici o retinere din salariu nu se poate efectua fara o sentinta definitiva.

smeagull, RI nu se semneaza de luare la cunostinta (cel putin nu in firma in care lucrez) ci se aduce la cunostinta salariatilor prin afisare, prin e-mail, prin brosuri. Este ceva impus, nu agreat de comun acord. Si da, de acord ca se poate contesta.

incercam sa aflu daca este o practica ilegala.
In societatea in care lucrez, in Regulamentul intern, exista un articol care spune ca se pot practica invoirile (cu acordul supervizorului) dar cu scaderea corespunzatoare a salariului pentru orele respective, intrand la absenta MOTIVATA.
Este legal asa ceva?
In baza acelui articol, unui salariat daca solicita invoire - cu aceasta terminologie se lucreaza - de la seful ierarhic doua ore intr-o zi pentru o anumita problema personala, i se diminueaza corespunator salariul.

Eu consider ca este o practica total ilegala. Faptul ca am luat la cunostinta de RI nu cred ca inseamna ca mi-am si exprimat acordul asupra tuturor clauzelor lui, nu?!
Stiu ca Codul muncii nu vorbeste despre invoire.

Dvs. ce parere aveti?

Va multumesc anticipat pentru orice sugestie argumentata.
Buna ziua. Ma confrunt si eu cu urmatoarea situatie: am decis plecarea din companie, prin demisie, dar in tot preavizul meu n-am reusit sa conving angajatorul sa-mi intocmeasca nota de lichidare. La 2 luni de la incetarea contractului meu de munca m-am trezit cu notificare prin posta ca-i datorez angajatorului nu stiu ce suma ca urmare a efectuarii unui curs, somandu-ma sa o platesc in 30 de zile. Intrebarea mea este, este legal sa se procedeze asa? Mentionez ca nu a o nota de lichidare, in care puteau fi mentionate datoriile si nu se specifica acest lucru nici in decizia de incetare a CIM-ului, cea depusa si la Revisal. Stiu ca daca ar trebui sa contest ceva este acea decizie, care este curata. Cum ma sfatuiti sa procedez in aceasta situatie? Angajatorul ameninta ca ma va da in judecata daca nu platesc de bunavoie...repet, notificare aparuta dupa ce nu mai aveam calitatea de angajat.
astept cu nerabdare opinia Dvs. Multumesc mult.
Acest principiu a fost reglementat de catre Decretul nr. 31/1954 care a fost abrogat odata cu intrarea in vigoare a NCC.

Potrivit acestui principiu, o societate comerciala nu putea desfasura alte activitati decat cele mentionate expres in obiectul de activitate (principal/secundar).

NCC la art. 206 alin. 2 reglementeaza doar situatia in care persoana juridica este fara scop lucrativ (ONG-uri, asociatii etc.).

Avand in vedere cele de mai sus, intrebarea mea este, in ce masura poate (legal) o societate comerciala, care are drept obiect de activitate orice altceva mai putin acela privind creditarea, sa incheie contracte de imprumut cu proprii angajati in aproape aceleasi conditii in care incheie astfel de contracte institutiile de credit, adica, fiind prevazuta o dobanda, existand un scadentar, existand posibilitatea rambursarii anticipate etc.

In trecut, majoritatea opiniilor inclinau spre nulitatea absoluta a acestui contract, banzadu-se pe principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice, mai exact, obligatia persoanei juridice de a actiona doar pentru indeplinirea scopului pentru care a fost infiintata si anume, a obiectului de activitate autorizat.
Momentan, NNC care a preluat doar o mica parte din ce exista in Decret, nu mai stipuleaza aceasta interdictie in mod expres, ci face referire doar la persoanele juridice care desfasoara activitati fara scop lucrativ.

De asemenea, art. 144 din Legea nr. 31/1990, prevede doar interdictia unei societati de a imprumuta proprii administratori.

Considerati ca legal ai voie sa inchei astfel de contracte? Exista vreo interdictie in alt act normativ? Ce riscuri pot aparea? Izvorate din ce?

da, societatea este autorizata ca prelucrator de date. Dilema mea apare in situatia in care vorbim de proprii angajati. Mai este obligatoriu sa notifici si sa soliciti acordul autoritatii daca tu prelucrezi datele propriilor angajati in scopuri interne, corporate? Mai este necesara aceasta notificare a autoritatii daca ai, sa zicem, deja acordul angajatilor in vederea prelucrarii datelor?

pe scurt, intrebarile pe care mi le pun si ale caror raspunsuri nu reies clar din lege, sunt:

1. in ce masura mai este necesar/obligatoriu acordul autoritatii daca ai deja acordul scris al persoanei respective?Se exclud cumva reciroc?!
2. Speta mea fiind cea la care persoana ale carei date se prelucreaza are calitatea de angajat, dilema apare la lecturarea art. 2 pct. a) din lege: "Consimtamantul persoanei vizate NU este cerut in urmatoarele situatii: cand prelucrarea este necesara in vederea executarii unui contract sau antecontract la care persoana vizata este parte ori in vederea luarii unor masuri..." Poate acest contract sa fie interpretat ca fiind contractul individual de munca din speta mea si in acest caz sa nu mai fie necesar acordul salariatului, implicit cel al autoritatii?
Răspuns la discuția infiintare SRL
multumesc.
Răspuns la discuția infiintare SRL
eu am toate aceste documente, stiue xact ce-mi trebuie, imi lipseste doar continutul HOTARARII ADUNARII GENERALE A ASOCIATILOR (nu stiu exact ce ar trebui sa cumprinda aceasta hotarare)
Răspuns la discuția infiintare SRL
cei de la RC au cerut si hotararea AGA a asociatului unic, care este persoana juridica, prin care decide infiintare unei noi societati, care va avea sediul in....cu un capital social de...., care va avea drept reprezentant pe ....
Discuție infiintare SRL
Buna ziua,
va rog frumos, ma puteti ajuta cu un model de hotarare AGA prin care se decide infiintare unui SRL? Hotarare AGA a asociatului unic persoana juridica...
multumesc frumos