nu doresc sa contest ordinul de demitere, dar doresc sa contest fapul ca mi-a fost inchisa cartea de munca inainte de a mi se aduce la cunostinta ordinul de demitere, doresc sa mi se treaca acesta perioada pierduta pe cartea de munca si doresc sa mi se plateasca concediul medical
dupa cum am mai spus, in carnetul de munca este scris doar nr ordinului prin care a incetat contractul.eu nu contest demiterea, aceasta este legala, va intreb insa ce parere aveti despre incheierea carnetului de munca in timpul concediului medical, atata timp cat eu nu luasem la cunostiinta despre ordinul de demitere.
CIM era pe durata determinata dar expira in luna a noua, Contractul a incetat conform lit. k) din cim (in alte situatii prevazute expres de lege). Ordinul de demitere a fost facut (de catre institutia de la nivel central unde aveam cartea de munca) cu data de 25 dar la institutia unde imi desfasor activitatea a ajuns pe 25 seara cand nu mai era nimeni la birou si a fost inregistrat cu data de 26, practic chiar daca ma aflam la birou pe 25 era imposibil sa-mi fie adus la cunostinta ordinul, el sosind dupa orele de program. Precizez faptul ca in perioada in care am fost in CM am luat de la servici mai multe adeverinte pentru medic, din care rezulta ca sunt angajat al institutiei.
Am si eu o problema cu fostul angajator si nu stiu ce sa fac. In data de 26.05 mi s-a transmis ordin de demitere conform unui art pe care il aveam in contractul de munca,la acea data eu ma aflam in concediu medical (am avut concediu pana in 30.06), cu toate astea angajatorul mi-a inchis cartea de munca cu data de 26.05 si desi a semnat si stampilat concediul medical(am copie) nu mi-a mai fost platit.Cartea de munca mi-a fost data in 30.06 can mi s-a facut si fisa de lichidare. Este legal ceea ce mi s-a intamplat?