avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 569 soluții astăzi
Forum Activitate negulescucamelia

Activitate negulescucamelia

Nu mi s-a mai dat o astfel de posibilitate de a restructura creditul intr-o alta moneda datorita faptului ca, la acest moment, sunt supraindatorata din cauza diferentei de curs. In 2007 cei 25.000 de franci echivalau cu 500 de milioane lei. De atunci si pana acum, cu o rata de 430 chf, am dat Bancii aproximativ 250 milioane, iar acum datoria mea ar fi de 725 milioane in conditiile in care as dori sa rambursez datoria.
Mi-as fi dorit sa-mi dati ceva solutii de negociere cu Banca pentru a diminua rata lunara. Sigur, la momentul luarii acestui credit am mers pe mana unei firme de brokeraj care a venit cu " cel mai avantajos credit". Nu am studiat piata, nu am cautat nicio informatie pe net care sa ma ajute la luarea deciziei.
Mi-am facut "mea culpa". Stiu ca este foarte tarziu pentru asta si, tocmai de aceea ceream o solutie civilizata de "iesire din criza".
Mergand la negocieri cu Banca in urma cu un an am primit ce ma asteptam: "nu sunteti bugetar, nu sunteti somer, nu putem decat sa o luam de la capat cu o refinantare care presupunea 12 ani de credit, alte dobanzi s.a.m.d", lucru pe care nu l-am facut pentru ca reducerea ratei lunare era aproape nesemnificativa: 40 chf.
Fiind la apogeul financiar , pentru astazi, mi-am programat o intalnire cu reprezentantii Bancii si chiar nu stiu , din punct de vedere legal, cum pot sa-mi cer drepturile de client. Daca se poate, v-as ruga un sfat !
In 2007 am obtinut un credit in valoare de 25.000 de franci elvetieni fara ipoteca . La acea vreme, rata ce-mi revenea lunar echivala cu aproximativ 8 milioane lei vechi. Astazi, cand avem un curs de 3,7 ron, trebuie sa dau Bancii 1554 ron. Este peste puterile mele financiare. Nu stiu ce pot sa fac pentru a negocia cu Banca modalitati de rambursare care sa presupuna si din parte acesteia o cota parte la aceasta diferenta de curs. Pana la urma ar trebui riscul sa fie preluat si de Banca nu numai de client. La ce riscuri ma expun daca nu mai platesc acest credit ? Ce ar insemna daca le-as plati in fiecare luna doar o parte din rata ?
Am nevoie urgent de un sfat pentru ca sunt deja in intarziere cu 20 zile la rata lunii iunie si nu stiu cum sa rezolv aceasta problema. Ma copleseste.