avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1662 soluții astăzi
Forum Activitate Doppel

Activitate Doppel

Multumesc pt. raspuns. Motivul plangerii a fost impotriva masurii, ca am avut un comportament ireprosabil zeci de ani, ca nu recunosc fapta, ca e doar o neatentie.
Cel care face asta, primeste tot o amenda iar unul care nu s-a gandit si facut nici o secunda la asa ceva, primeste la fel. Un caz in care toata lumea a inteles situatia, apare si scris, dar unii vor sa fie ca ei. Asa zisele lor dovezi sunt indirecte, nereale, tendentioase, calomnioase. Dovezile in favoarea mea nu conteaza, nu stiu, nu vor, chiar ascunse. Si mai sunt platiti din bani publici. De la inceput stiau, ce si cat o sa iau, putea fi o mumie in locul meu, patea la fel. E imposibil sa te aperi in tara asta?
Inca o mostra de "adevar" primita de la functionarii statului, pe banii si demnitatea mea.
Da, s-a completat dosarul cu "marturii" dupa un an si ceva, ale unor persoane care nici nu-si mai aminteau de mine sau fapta. Rezultatul: acelasi sup, aceeasi amenda.
Deci, sunt convinsi ca, cu aceste "marturii/dovezi" pot sa castige in instanta. Halal!
Sa platesc amenda, chiar daca n-am recunoscut fapta? Nu de alta, dar e infiorator.
Răspuns la discuția Declaratie mincinoasa
Sunt suficiente declaratiile paznicilor in cadrul anchetei? E normal sa se bazeze doar pe acestea, stiind ca acesti angajati spun exact ce doreste acuzarea? Mai clara era proba video, dar nu vor. Cand pot solicita aceasta proba? Multumesc.
Practic, am vreo sansa?
Da, am asteptat douazeci de zile si n-am primit nici un raspuns. Dupa ce am depus in instanta, primesc refuzul prim-proc.
Nu e un non-sens aici? Primesc scoatere cu amenda, deoarece fapta nu reprezinta pericol, fara abateri, fara intentie dar cercetarea continua.
Am contestat amenda administrativa care mi s-a aplicat iar solutia a fost admiterea plangerii, anularea rezolutiilor procurorilor si a amenzii dar cercetarea continua. Cat e de grav? Raspunsul procurorului a aparut dupa ce am inaintat contestatia in instanta.
Răspuns la discuția Declaratie mincinoasa
Multumesc mult. Nelamurirea era daca pot adauga acte la dosar dupa incheierea anchetei si trimiterea ei la judec. Este extrem de grav, s-au folosit de actiunile mele, eu neavand aceasta posibilitate, pentru a-si justifica pozitia.
Buna ziua!
Am facut plangere impotriva rezolutiei de sup cu amenda adminstrativa in instanta, am avut prima infatisare. Dupa aceasta infatisare primesc refuzul prim-procurorului, acelasi si din instanta, evident mult peste termen, in care motiveaza ca din declaratia lui X (extrem de ciudata, caci nu se stia de ea, nu stiu cand a aparut) reiese ca nu am dreptate.
Merg la arhiva sa studiez dosarul care este foarte subtire, cautand sa aflu cine este aceasta persoana, am vazut aceasta declaratie anexata la final, fara numar de fila, fara data in care s-a dat. Citesc si innebunesc de soc. Era a unei persoane care nu a fost audiata (s-a considerat ca nu este necesar), chiar eu am specificat acest lucru in plangere si in cadrul anchetei. Cu aceasta pers. am discutat fix doua sec., doua cuvinte, iar acum dupa n- luni si-aminteste extrem de multe lucruri, toate false, de parca studiase dosarul, incercand sa demonteze toate argumentele mele si nu numai, ci si ale tuturor implicati in acest dosar. Adica compromite tot ce spun cei din dosar si face lumina intr-un final acest paznic.
Cum e posibil? Ce masuri pot lua impotriva acestei declaratii in instanta, se poate contesta?