avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 512 soluții astăzi
Forum Activitate ionutn

Activitate ionutn

Răspuns la discuția Repartizare consum apa calda
Multumesc de raspunsuri, in principiu asta vreau sa vad, daca se poate face totusi ceva sau daca trebuie sa imi pun centrala....

Totusi legea este de partea mea :

Art. 7. (1) Citirea se poate realiza şi de către proprietar, caz în care reprezentantul legal al asociaţiei de proprietari/locatari, respectiv prestatorul, are obligaţia de a centraliza datele şi a face verificări privind corectitudinea datelor transmise cel puţin trimestrial.
(2) În cazul în care în momentul verificării se constată violarea sigiliilor chiar şi numai la unul dintre repartitoarele de costuri pentru apă, respectivul apartament este considerat ca fiind fără repartitoare pe toată perioada dintre verificarea anterioară şi cea actuală recalculându-se consumul pe această perioadă, luând în calcul un consum lunar de 3,3 unităţi de consum/persoană/lună pentru apa caldă şi 5,1 unităţi de consum/persoană/lună pentru apa rece.
(3)Spaţiul cu destinaţie de locuinţă sau altă destinaţie se consideră ca fiind fără repartitoare de costuri şi în cazul în care timp de trei luni nu se permite citirea repartitoarelor, consumul alocat după această perioadă realizându-se conform prevederilor alineatului (2).
(4) Prevederile alin. (2) se aplică până când se efectuează verificarea metrologică la un laborator autorizat, se reface montajul şi se sigilează cu sigilii cu serie unică antiefracţie.
Art. 8. Dacă din motive întemeiate proprietarul spaţiului cu destinaţie de locuinţă nu poate efectua citirea sau nu poate asigura accesul în perioada stabilită pentru citirea repartitoarelor de costuri pentru apă, se ia în considerare consumul aferent citirii anterioare ori unei perioade similare, urmând ca regularizarea sa se facă luna următoare.

Citind legea, constat ca la asociatie la noi sunt multe nereguli. Am sa le cer niste documente din ultimele luni.
Incerc o rezolvare amiabila, daca nu se poate, atunci ne vedem la tribinal.



Răspuns la discuția Repartizare consum apa calda
Atentie, apometrele, spre deosebire de repartitoarele de caldura NU sunt orientative. Sunt aparate de masura omologate si au o anumita toleranta, undeva probabil la 1-2%. Deci, atunci cand se masoara numarul de metri cubi dintr-o scara cu controrul general al ApaNova, diferentele fata de se citeste la fiecare apartament trebuie sa fie in acea marja a tolerantelor apometrelor. Cand ele sunt semnificativ mai mari, atunci altceva este in nerelgula, apometre defecte, tevi sparte in subsol, estimari gresite pentru cei care n-au adus citirile, etc. In general sunt lucruri de care administratia trebuie sa se ocupe pentru a remedia situatia. In cazul meu, nu numai ca n-o face, dar incearca sa-i scoata vinovati pe cei care nu aduc citirile la timp.
Răspuns la discuția Repartizare consum apa calda
Multumesc pt raspunsuri. Despre consumurile celorlalti am spus ca sunt doar suspecte pentru ca diferentele sunt prea mari. Am mai locuit si in alte asociatii de locatari si intr-adevar, existau diferente semnificative, dar nu atat de strigatoare la cer. Dar nu contest, pana la proba contrarie, ele pot fi reale.

Mai grava mi se pare graba cu care asociatia incearca sa incarce cu aceste pierderi pe cei care consuma mult si care oricum platesc mult. Am incercat sa le propun alte solutii care se practica in alte asociatii, de exemplu cand un locatar intarzie cu citirile sa se ia in calcul un consum mediu pe un numar de luni + regularizare cand se fac citiri reale.

Mi se pare ca asociatia de locatari trebuie sa ajute locatarii si sa-i trateze cu buna credinta. A fi incarcat cu 15 mc de apa calda doar pentru ca ai intarziat o citire nu mi se pare corect.
Solicit ajutorul dvs pentru un singur lucru de minim bun simt : a ajunge sa platesc cat consum, nu cat considera altii.
Buna ziua, in cadrul asociatiei de locatari, ni se cere efectuarea citirii apometrelor lunar. Deoarece n-am reusit sa fac citirea pe luna trecuta, mi s-au trecut 25 mc de apa calda, consumul real fiind in jur de 10 mc si cunoscut fiind faptul ca intre citirile apometrelor din bloc si cel din scara exista diferente lunare de circa 20 mc iar administratia, in loc sa incerce sa rezolve cauza problemei, face eforturi constante pentru a plasa aceste diferente celor "bun platnici" si care inregistreaza consumuri mari. Mentionez ca exista o buna parte din apartamente care inregistreaza consumuri suspect de mici iar verificarea apometrelor facute in prezenta reprezentantilor administratiei, exista cateva apartamente care au refuat acest lucru.

Intrebarile mele sunt :
1) Este legala practica de a plasa toate pierderile doar celor care nu au putut face citirile la timp si daca, odata aduse citirile se pot restitui diferentele ? Din cate stiu eu, exista o limita de 10 mc pe apartament.

2) Ce demersuri pot face pentru a obliga administratia sa reduca aceste diferente intre citirile contorului de scara si apometele din apartament, de exemplu se poate solicita o verificare metrologica a tuturor apometrelor din scara ? Eu stiu ca trebuie facuta periodic dar in ultimii 4 ani n-am auzit de asa ceva.