danimarinescu
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Mulțumesc pentru punctul de vedere.
Totuși, experiența nu este totul în lipsa implicării reale. Tocmai pentru că am interacționat cu avocați “cu prestigiu”, care practică onorarii disproporționate față de volumul de muncă și uneori tratează clientul ca pe o “linie de producție”, prefer să colaborez cu cineva la început de drum, care caută să-și construiască reputația prin seriozitate, empatie și muncă aplicată.
Un avocat stagiar bun, chiar fără ani grei de barou, are sprijinul unui coordonator, citează jurisprudența actuală, și poate fi mai atent la detalii decât un profesionist grăbit de zece dosare simultan.
Nu am spus că trebuie să fie gratuit, ci corect, argumentat și adaptat realității speței.
Iar în ce privește “experiența 0” a studenților – chiar și ei pot contribui logistic, prin cercetare, redactări, sau printr-o practică în tandem cu un titular.
Când profesionalismul e susținut de bun-simț și comunicare, începătorul devine repede profesionist respectat.
avocat pentru partaj succesoral – imobil si terenuri
Solicit asistență juridică pentru ieșire din indiviziune asupra unui imobil , provenit din succesiune. Situație complexă: succesiune parțial dezbătută, moștenitori în dezacord, unii decedați, alții înstrăinați de bun, fără contribuție la cheltuieli sau taxe.
Se impune: deschidere succesiune suplimentară, acțiune de partaj judiciar, obținere acte (Anexa 24, CF, arhive).
Colaborez activ, ofer documentație completă, deschis pentru onorariu de succes si substantial pentru implicare
• Caut un student la Drept
(an 3-4 sau master) sau avocat stagiar, serios și de încredere, care să mă poată reprezinte sau consilieze juridic la nevoie, pentru diverse demersuri legale.
• Nu caut tarife de cabinet de top, ci pe cineva care vrea să capete experiență practică și să colaboreze corect și echilibrat.
• Menționez că apreciez punctualitatea și comunicarea clară.
• Dacă cunoști pe cineva potrivit sau ești interesat(ă), te rog să îmi scrii în privat.
Mulțumesc!
In prima instanta la jud Cornetu intr-o cauza de PARTAJ JUDICIAR , s-a dat o hotarare in favoarea reclamantului . Horatarea a fost atacata cu apel la TB in termenul legal. La cea de a doua infatisare Presedintele instantei , da o inchere prin care suspenda apelul din cauza apelantului . ( În temeiul art.155 indice 1 C.pr.civ. suspendă judecarea apelului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.06.2012.)
Eu ,intimat in acest dosar , cunosc motivul suspendari apelului , in fond imputernicitul apelantului a depus cererea de apel , a fost acceptata , la prima infatisare , reclamantul primei instante a adus inscrisuri sub semnatura privata , din care reiese ca apelantul renunta la apel , apoi instanta a solicitatat prezenta apelantului in fata instantelei pentru a clarifica confuzia , la cea de a doua infatisare apelantul nu s-a prezentat ( fiind persoana de varsta a 3 a ) dupa care judecatorul a dispus suspendarea apelului din dezinteresul apelantului de a confirma sau infirma noile inscrisuri depuse la dosar.
INTREBARE :
*****Daca nu actionez in perioada de suspendare instanta se perimeaza apelul sau intreg dosarul cu hotararea data in prima instanta ?
Sau trebuie sa depun o cerere de repunere a cauzei pe rol pentru a solicita declararea primei hotarari definite si inrevocabila ( situatie favorabila mie ).
****Se va perima apelul, iar hotararea primei instante va deveni definitiva si irevocabila.
****Nu puteti repune dvs dosarul pe rol, pt ca nu puteti face nimic in privinta motivului suspendarii, indicat de dvs anterior !
**** In calitate de intimat trebuie sa astept perimarea apelului , ( 6 luni dosare comerciale --- 1 an dosare civile ) ? ; si mai apoi sa legalizez o copie dupa hotararea devenita definitiva si inrevocabila ?
Sa inteleg de la Dvs. ca in calitate de intimat trebuie sa astept perimarea apelului , ( 6 luni dosare comerciale --- 1 an dosare civile ) ? si mai apoi sa legalizez o copie dupa hotararea devenita definitiva si inrevocabila .
In prima instanta la jud Cornetu intr-o cauza de PARTAJ JUDICIAR , s-a dat o hotarare in favoarea reclamantului . Horatarea a fost atacata cu apel la TB in termenul legal. La cea de a doua infatisare Presedintele instantei , da o inchere prin care suspenda apelul din cauza apelantului . ( În temeiul art.155 indice 1 C.pr.civ. suspendă judecarea apelului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.06.2012.)
Eu ,intimat in acest dosar , cunosc motivul suspendari apelului , in fond imputernicitul apelantului a depus cererea de apel , a fost acceptata , la prima infatisare , reclamantul primei instante a adus inscrisuri sub semnatura privata , din care reiese ca apelantul renunta la apel , apoi instanta a solicitatat prezenta apelantului in fata instantelei pentru a clarifica confuzia , la cea de a doua infatisare apelantul nu s-a prezentat ( fiind persoana de varsta a 3 a ) dupa care judecatorul a dispus suspendarea apelului din dezinteresul apelantului de a confirma sau infirma noile inscrisuri depuse la dosar.
INTREBARE :
Daca nu actionez in perioada de suspendare instanta se perimeaza apelul sau intreg dosarul cu hotararea data in prima instanta ?
Sau trebuie sa depun o cerere de repunere a cauzei pe rol pentru a solicita declararea primei hotarari definite si inrevocabila ( situatie favorabila mie ).