avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 181 soluții astăzi
Forum Activitate AlexandruV

Activitate AlexandruV

Bună seara,

Am avut un proces de revendicare imobiliară, început în 2019 și finalizat în februarie 2021, la care nu mi s-au acordat cheltuielile de judecată solicitate pentru că nu era dovada de plată a onorariului la dosar (rămăsese la mine).
Acum aș vrea să fac cumva să recuperez aceste cheltuieli, avocata asigurându-mă că nu e nici o problemă și voi putea face acest lucru. În acest moment nu mai am nici un fel de contact cu avocata de la acel moment. Mai pot face ceva în acest sens sau faptul că în hotărâre scrie că nu mi se acordă cheltuielile de judecată a închis această posibilitate?

Mulțumesc anticipat!
Bună ziua,

Am o întrebare rapidă: am două locuri de muncă (sistem bugetar), unul cu normă întreagă (cultură), al doilea cu jumătate de normă (cercetare).
Există vreo dispoziție legală care să-mi interzică obținerea unei norme întregi la cel de-al doilea loc de muncă?

Vă mulțumesc anticipat!
Bună ziua,

M-am trezit și eu în aceeași situație.
Am făcut abonamentul de 60 lei/lună, m-am uitat vreo 2 săptămâni pe site (unde mai pui că n-are nici o treabă cu ideea de academic), iar ulterior nici nu am mai intrat.
A doua zi după expirarea lunii de abonament, primesc mail că nu au putut să-mi ia banii din cont și că trebuie să plătesc neapărat 300 lei + 55 taxă de manipulare. Norocul meu a fost că am plătit cu un card de credit pe care l-am închis anterior expirării abonamentului din alte motive.
Cum fac acum să nu mă trezesc iar cu vreun mail că ar trebui să plătesc încă alte X luni câte 300 de lei? Le-am trimis acel formular pe mail și am cerut închiderea contului asociat adresei de mail și anularea abonamentului pentru că oricum nu le voi plăti nici un ban.
Alte sfaturi mai sunt?
Mulțumesc!
Bună ziua,

Am fost oprit de poliție pentru depășirea vitezei pe un tronson de 50 km (aveam 83). Polițistul mi-a înmânat un PV cu avertisment (mă întrebase dacă am mai avut abateri de vreun fel și am zis că nu) și 4 puncte de penalizare. Nu scrie că aș avea puncte de amendă, dar alți prieteni șoferi de mai mult timp pe care i-am întrebat de curiozitate mi-au spus toți că nu se poate să nu am și amendă ținând cont că am avut 33 km mai mult.
Adevărul care este, până la urmă? Nu aș vrea să mă trezesc la impozit că am o amendă rutieră deși pe PV scrie avertisment. Menționez că dețin permis de Marea Britanie pe care nu l-am preschimbat.
Articol prevedere: 121/1; Act normativ: RAOUG 195/2002R; articol sancționare: 101/2 și 108/1/c/3.
Bună ziua,

Lucrez într-o instituție de cultură și undeva în vară Consiliul de Administrație a luat o hotărâre prin care a cerut ca toți angajații să-și ia tot concediul de odihnă până la 30 noiembrie 2019, în caz contrar pierzându-se dreptul la acele zile de concediu. Hotărârea s-a luat în ideea de a economisi niște bani pentru că nu s-ar mai plăti niște sporuri și norma de hrană. Personal am completat de vreo 3 ori planificare de concediu și, de fiecare dată, a trecut decembrie ca lună în care îmi iau din concediu.
Din ce am căutat la prima vedere, nu am găsit nimic în sensul în care angajatorul poate forța luarea concediului de odihnă într-o anumită perioadă. Există vreo normă în acest sens?
Mulțumesc!
Bună seara,

Lucrez într-o instituție bugetară și vreau să-mi iau concediu fără plată începând cu 1 ianuarie din motive personale.
Cât timp pot sta în concediu? Există vreo limită, se reînnoiește periodic?
Concediul de odihnă aferent anului 2018 se poate lua în ianuarie, urmat de concediu fără plată?

Mulțumesc!
Bună ziua,

Revin cu o problemă care îmi strânește nelămuriri.
Știu că în iunie s-a adoptat o nouă grila de salarizare pentru medici și profesori (cel puțin așa știu eu, poate s-a făcut ceva asemănător și pentru alte categorii socio-profesionale), care să intre în vigoare din august a.c. În cadrul lor am observat că, la categoria de „personal didactic auxiliar” erau trecute și ocupații precum muzeograf sau cercetători științific (indiferent de grad).

1. Acea grilă se aplică, deci, și unui muzeograf de la orice muzeu din România, indiferent de cine îl finanțează (Min. Culturii, Consiliile Județene, primăriile, etc.) sau unui cercetător din cadrul unui muzeu sau institut? Sau doar celor care lucrează într-o instituție subordonată Ministerului Educației?
2. Există pe undeva un document clar cu grilele de salarizare din mediul bugetar, cu toate domeniile și ocupațiile?

Vă mulțumesc anticipat.
Vă mulțumesc pentru răspuns!

Vă doresc o zi bună în continuare!
Stimate doamne, stimați domni,

Am câteva întrebări/nelămuriri.

Mama mea a fost pensionată pe caz de boală. În luna februarie a depus actele pentru pensionare la limită de vârstă, așa cum preciza decizia de pensionare pe care o avea. Îi vine decizia, iar pensia calculată este mai mică decât cea aflată în plată la acest moment. Am înțeles că este posibil ca acest lucru să se întâmple (are 19 ani de muncă + 11 ani stagiu asimilat - perioada de pensie presupun).

1. Pe decizie scrie că, în conformitate cu art. 82 din Legea 263/2010, rămâne în plată cuantumul cel mai avantajos. Asta înseamnă că pensia ei reală la limită de vârstă va fi de 491 (cât are acum), în loc de 432 (cât e pe decizia de pensionare la limită de vârstă)?
2. Dacă se vor aplica creșteri de pensii în viitor, la care cuantum se vor aplica? La pensia reală sau la cea înscrisă pe decizia de pensionare? Sau, cu alte cuvinte, care va fi punctajul ei real?
3. Ea lucrează 4 ore (are pensie gradul III), și intenționează să treacă pe 6 sau 8 ore. Din moment ce e pensionară, iar contribuțiile ei la pensie nu cred că vor reduce prea curând handicapul dintre pensia înscrisă pe decizie și cea aflată efectiv în plată, există vreo posibilitate să ceară ca acele contribuții să devină parte din salariu și să nu mai meargă la fondul de pensii?
4. Perioada de pensie de boală se ia în calcul integral, nu un anumit număr de luni pentru fiecare an de pensie?

Vă mulțumesc anticipat pentru răspunsuri și vă doresc o zi frumoasă!
Îndrăznesc o întrebare adiacentă.
Ce se întâmplă în următoarea situație: îți izolezi apartamentul cu cele mai bune materiale posibile și cu o echipă profesionistă care nu-și bate joc de muncă (polistiren extrudat, etc.). Investești niște bani buni în chestia asta.
Vine anveloparea generală. Primăria îți dă înapoi fiecare bănuț pe care l-ai cheltuit cu izolarea anterioară, ori ba? Dacă nu îți dă, ai dreptul să refuzi acordarea acceptului pentru anvelopare?