avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 725 soluții astăzi
Forum Activitate kdoina2007

Activitate kdoina2007

Am aflat astazi care este procedura.
Certificatul de casatorie apostilat in America, trebuie tradus, legalizat si apostilat in Romania. Apoi se adauga certificatul de nastere original si copie legalizata al cetateanului roman si declaratia notariala a celor doi soti privind numele dupa casatorie si regimul matrimonial al bunurilor.
Sotul strain, doar cu pasaportul sau buletinul.
Certificatul de casatorie american este recunoscut doar de statele care au semnat conventia cu SUA. Romania nu este semnatara.
Toata procedura se poate face si in tara la primaria unde are adresa din buletin sau la ambasada din tara in care are resedinta.
Toate astea mi le-a spus o doamna amabila de la primarie, sectia casatorii.
Astazi am aflat care este procedura de renuntare la categoriile C si D1, pentru cei interesati.
. Am fost la Directia de permise si acolo mi s-a spus ca, atunci cand ajunge persoana doritoare la laborator, trebuie sa ceara analize pentru Grupa 1. Presupun ca sunt analizele de baza pentru categoria A si B. Apoi cu cererea, buletinul, permisul vechi si cu analizele se prezinta la Directia de permise.
Un domn amabil de la Permise mi-a dat informatia ceruta.
Va rog sa-mi spuneti daca stiti cum se poate transcrie in Romania certificatul de casatorie emis in America. Pe internet sunt tot felul de pareri. Se poate oare prin ambasada Romaniei in Germania, la Munchen? pentru ca fata acolo traieste de cativa ani.
sau trebuie sa vina in Romania, la primarie. Este recunoscut in Romania certificatul de casatorie apostilat in America? In Germania a fost recunoscut si transcris deja. In Romania fiind o tara membra a UE, ar trebui sa fie posibil de asemenea.
Buna ziua. Fiul meu doreste sa renunte la categoriile CE si D1 al permisului de conducere pentru ca nu detine atestat si deci nu a profesat niciodata.
Anul acesta isi reinoieste permisul dar doreste doar pentru A si B.
Care este procedura?
Vechiul act de proprietate nu il mai am dupa partaj. Partajul s-a finalizat in 2011 si inscrierea in cartea funciara am facut-o imediat in baza sentintei. Oricum el era pe numele amandorura, deci nu mai era valabil. Se pare ca pe langa sentinta de partaj si de divort, voi avea nevoie si de Extrasul de carte funciara in anumite cazuri.
Multumesc
Multumesc pentru raspuns. Asa stiam si eu, dar in urma pierderii buletinului, am fost la Evidenta Populatiei, unde mi-au cerut insistent un act de proprietate. Degeaba le-am aratat Hotararea de partaj. Ei insistau ca nu mai e valabila la ei, doar actul de proprietate sau extrasul de carte funciara. Cica s-ar fi schimbat legea, cu toate ca eu mi-am schimbat buletinul in 2015.
Noroc ca l-am gasit ulterior in casa, dar deja aveam extrasul de carte funciara.
Acesta este motivul pentru care am postat intrebarea privind Actul de proprietate in baza Hotararii de partaj.
Deci poate ramane Hotararea jud. de partaj ca act de proprietate. Elimin a multime de drumuri si cheltuieli.
Multumesc inca o data.
Buna ziua. Dupa divort am facut partajul apartamentului. I-am platit fostului sot sulta, a dat declaratie notariala de primirea sultei si pe baza Hotararii Jud. de partaj l-am inscris la Cartea funciara pe numele meu.
Cum pot sa primesc un act de proprietate pe numele meu la notar si cat ma costa?
De ce acte mai am nevoie in afara de Hot. de divort, Hot. de partaj, Extras de carte funciara si declaratia de primirea sultei?
Multumesc
Pentru cei interesati: am fost azi la benzinaria MOL si se poate achita vigneta pentru Ungaria de aici din Romania doar daca detine copia certificatului de inmatriculare auto si a cartii de identitate a proprietarului. Pe baza datelor din acte va fi inregistrat in baza de date si se poate achita.
Buna ziua, as dori sa stiu daca pot sa achit vigneta auto pentru Ungaria de aici din Romania, pentru o masina inmatriculata in Germania, care este in drum spre Romania?
Pentru cele inmatriculate in Romania stiu ca se poate la benzinariile Mol.
Sper sa se poata si pentru cele cu numere germane.
Multumesc
Buna ziua,
va rog sa-mi spuneti daca acest formular trebuie depus si de cei care nu au inregistrata o firma la adresa respectiva, avand in vedere faptul ca din acest an trebuie specificata nu doar suprafata utila ci si suprafata construita desfasurata, in cadrul careia ar intra in opinia mea si balconul.
Daca nu cunosc exact supafata apartamentului, trebuie sa masor eu, nu?

multumesc