avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 507 soluții astăzi
Forum Activitate alexandru1995

Activitate alexandru1995

Vă salut din nou, am clarificat situația, primind răspuns de la secretariatul facultății.
Numai pot fi considerat înscris la un ciclu superior de învățamânt. Deci, sunt eligibil pentru curs.
Mulțumesc d.le cyan!
M-am interesat de situatia mea, intreband la secretariat.
Dansii, mi-au comunicat, ca, din data de 19-03-2015, eu am fost declarat exmatriculat.
Eu i-am intrebat daca mai pot fi considerat inscris intr-un ciclu superior de invatamant, dar nu am primit niciun raspuns... ( au ridicat din umeri... )
Intrebarea mea finala, avand calitatea de exmatriculat, mai pot fi considerat inscris?
Vă salut dle. cyan,
Despre o notificare, nu știu ce să zic, având în vedere că, nu am notificat într-un fel, unitatea de învățământ, de schimbarea domiciliului, dar, dacă era sa îmi fi trimis vreo foaie, cred eu, că, aș fi fost anunțat de către foștii vecini.
În ce fel să-mi clarific? Să fac un drum până acolo și să întreb? Da, am completat acea cerere, care, după cunoștințele mele, în această situație, s-ar considera fals în declarații.
Depistarea acestui fapt, nu știu în ce fel să face.
Vă salut,
Am să încep direct, printr-o scurtă prezentare a situației mele.
După ce am luat bacalaureatul, în sesiune din iunie-iulie 2014, m-am înscris la o facultate, de stat. Nu am intrat pe locurile finanțate de la buget, ci, la taxă. Am plătit prima rată, obligat, la înscriere. De la 1 octombrie, a început facultatea, totul bine și frumos, pînă la începutul lunii noiembrie, cînd, din mai multe cauze, în principal lipsa de bani și de domiciliu, m-a adus în situația în care, continuarea facultății nu mai era posibilă în nici-un fel. Din data de 10-noiembrie-2014, eu nu am mai dat niciun semn pe la facultate.
În contractul semnat cu facultatea, eram obligat ca pînă la sfîrșitul anului 2014, să achit următoarea rată, către facultate ( a doua rată ). Această rată trebuia plătită pînă în sesiune. Evident ca eu nu am plătit-o, nici nu am fost la facultate, nici nu am dat examenele. Ultima rată, trebuia plătită în luna martie ( an curent ).
Eu ar trebui sa fiu ( și sunt cu siguranță ) exmatriculat din 3 motive :
- ratele neplătite
- absențe fără număr
- neprezentarea la examene
Acum o săptămână, eu m-am înscris la un curs de calificare, finanțat de UE, prin POS DRU, subvenționat.
În acel contract semnat cu respectiva firmă ce ține cursul, era specificat faptul că, pentru a putea fi eligibil pentru acest curs, nu trebuie să fiu înscris într-un ciclu superior de învățământ.
Eu acum, am 1 săptămână de când sunt la acest curs și am auzit că, la o altă grupă, după 2 săptămâni și câteva zile, 2 persoane au fost excluse din curs, pe motiv că, ”erau la facultate”.
Cum am mai zis mai în sus, eu din noiembrie nu am mai trecut pe la facultate, nici examenele nu le-am dat, teoretic, eu ar fi trebuit sa fiu exmatriculat și eligibil pentru acest curs.
Aș dori să știu, dacă sunt sau nu eligibil pentru acest curs.

Îmi cer scuze că v-am răpit timpul și că v-am pus să citiți atâta.
Mulțumesc în avans.