avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 278 soluții astăzi
Forum Activitate alexaionela

Activitate alexaionela

Multumesc!

Cornel Vasile a scris:

Legea 89/2019
art.II
Prevederile art. 9^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și solicitărilor depuse anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi și pentru care decizia de admitere, de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, nu a fost emisă până la această dată.

Asadar, daca a fost emisa Decizia de acordare a indemnizatiei, atunci nu beneficiati de prevederile legii.

Cine beneficiaza de modificarea ordonantei 111/2010 din legea 89/2019 si de cand se aplica? Eu am incetat un Cic in iunie 2018 si am nascut alt copil in ianuarie...am intrat din 1.03.2019 pe indemnizatie ingrijire copil si e mai mica decat aveam cu celalalt. Pot beneficia de schimbarea legii daca am primit deja 2 luni ? Ce trebuie sa fac in caz ca ma incadrez la acest drept?