avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 599 soluții astăzi
Forum Activitate MykeyRo

Activitate MykeyRo

Domnule DlGoe, am rugamintea sa nu apreciati prin forum cu ce trebuia sa inceapa cineva. Era probabil evident pentru dvs că dacă cineva ar avea avocat n-ar sta sa posteze pe aici pe forumul de specialitate. Chiar avocatul respectiv ar impune pastrarea "confidentialitatii" unui caz.
Evident ca daca n-ai avocat, iar procesul nu e inceput, in virtutea situatiei create si a amenintarilor primite, mai intai cauti un forum de specialitate, apoi iti expui situatia si eventualele pareri personale despre speta in sine si astepti eventuale sugestii/sfaturi de la profesionisti.
Mi se pare o idee foarte proasta sa alegi din cercul de cunoscuti un avocat (asta e bun, ba asta e grozav) sau sa faci loterie pe un tabel cu avocati. (Te duci la oarecare din tabel. El doreste sa-ti ia banii evident. Nu-ti spune ca in viata lui n-a avut o astfel de speta, ca nu a studiat sau ca nu se pricepe.)
Se stie foarte bine ca marea majoritate a avocatilor cauta procese usoare care pot fi castigate fara prea multa trecere prin coduri sau legi si ca toti avocatii au ca scop primordial doar de a presta servicii pentru client . Este uman, este firesc, natural. Este vorba de nivelul lor de trai, dar este si dezinteres fata de cauze sau client. Prin urmare, caut un avocat care sa-mi spuna sa nu ma reprezint eu singur, pentru ca el este mai dotat si chiar il "mananca" sa intre pe teren si sa castige. Desigur ca mai inainte va trebui sa-mi demonstreze mie si sa ma uimeasca (nu cu ce a facut in viata, ci cu ce va putea face).
Eu caut un avocat pe care sa inceapa sa-l "gadile" mintea cand are de a face cu un proces mai complex, care sa-si doreasca sa castige un astfel de proces si caruia sa-i placa sa faca un astfel de "joc". Pe romaneste caut un sahist si nu un jucator de septica.
Cum spunea si moderatorul "...dar si socrul isi poate face propria startegie." De asta am nevoie de un sahist. E simplu, nu?

P.S. După cum bine observati, domnule DlGoe, desi speta este deocamdata doar virtuală, in situatia reala doar a comunicarii unor notificari pe nume gresite si pe care din acest motiv nu le-am putut primi, desi cel mai probabil notificarile se vor dori a constitui probe intr-un eventual proces, desi este un forum de specialitate cu numerosi avocati, raspuns am primit doar de la moderator (ii multumesc - pot fi retinute aspectele referitoare la acceptare si uzufruct al darului de nunta o perioada indelungata, dar nu si aspectul de uzucapiune in sine, care "pică" la simpla demonstrare a existentei unor acte de proprietate - baza in fapt si a cererii evacuarii). Probabil speta este considerata a fi prea grea si cu prea multa bataie de cap... sau, putem considera ca toti de pe aici au plecat si ei, ca tot omul, in concediu. :)
"sa stiti ca sanse aveti ambii in cererea lui, asa ca mergeti urgent la avocat."
Avocat n-am. Astept oferte de implicare de pe aici deocamdata.
Completare la mesajele din pag 1:
Precizari suplimentare (referitor la uzucapiune):
- in cartea de imobil suntem trecuti din 1993 (27 de ani);
- tot timpul in aceasta perioada am locuit la aceasta adresa;
- adresa din toate buletinele (parinti, copii) este la adresa domiciliului meu (a fost periodic inchiriat), deoarece "e mai simplu asa" (cum considera sotia).
Evident ca actele de proprietate sunt pe numele lor. Motiv pentru care in baza acestora ei solicita evacuarea. Desi de acum 30 de ani am avut ocazional discutii cu sotia si copii sa "legalizam" darul de nunta, pentru ca la batranete "cine stie unde <pleaca> creierul unui om", de fiecare dată mi s-a spus ca ar fi nu stiu ce taxe de platit, ca nu ne da nimeni afara din casa, ca sunt parintii mei, etc.
Situatia prezenta este urmatoarea: un executor a dorit sa ne inmâneze niste "notificări" de la socrii, a introdus niste "instiintari" in cutia postala, prin care ar fi trebuit sa ne prezentam la el (eu si fata) pentru inmanare in baza unui buletin, doar ca numele trecute pe instiintare erau gresite (litere nume), documentele fiind atrase de nulitate. Am informat pe mail executorul ca inclusiv el este obligat sa verifice autenticitatea "corespondentului" analizand datele din buletin si ca in baza acestui fapt nu va avea cum sa-mi inmaneze notificarile. Mi-a solicitat sa-i fac eu o cerere si sa anexez copie buletin. I-am explicat ca in baza regulamentului DGPR si a legilor in vigoare nu am cum sa fac o cerere pentru o corespondentă, pe care nici eu nu pot dovedi ca e a mea. A spus ceva despre "rea-vointa" si ca va informa petentii despre cele mentionate de mine.
Desigur ca stiu ce "cuprind" acele notificări, pentru ca mi-au transmis ei anterior telefonic (sa plecati, noi va dam afară, etc). Desigur ca pe net există modelele de redactare a notificarilor de evacuare si le-am citit... prin urmare...
Urmatorul pas, a fost sa va cer dvs sfaturi. Nu stiu daca procedura comunicarii este necesar a se reface sau se va "merge" mai departe, considerand atitudinea mea o rea-vointa.
Un sfat bun dat de dvs sa incep eu clarificarea situatiei. Problema mea ar fi acum probabil doar un avocat caruia ii place sa castige procese.
Mulţumesc frumos pentru raspunsul dvs.
Dacă imi e permis, as mai avea o mica intrebare importantă: Ar trebui să "demarez" eu vreun proces inainte sau ar trebui sa astept "reclamaţia" şi doar apoi sa ma apăr ?
P.S. Situatia prezentată este in sectorul 1, Buc. Prin urmare dacă este vreun avocat interesat de speţă, căruia ii place să câştige procese mai "ciudate", aştept şi in acest sens un "semn".
OK. Ceva intrebari punctuale daca imi e permis:
1. De principiu reclamantii (socrii) au peste 80 de ani, Pot cere si obtine acordul judecat pt. verificarea capacitatilor lor la IML ?
2. Intampinarea nu este obligatorie, dar banuiesc ca nu este nici interzisă. Pot cere proba cu 1-2 martori (invitati pe la sarbatorirea nuntii au fost vreo 50) care sa indeplineasca conditiile de rudenie ?
3. Daca in proces ar veni terti intervenienti (maică-mea vrea de exemplu s-o ajute obligatoriu pe fiică-mea), care ar fi conditiile acceptate de admisibilitate a interventiei din partea judecatorului ?
4. Pot intra ca intervenient in prcs fiicei, ea neputând cere "dar de nuntă" ? Ce sanse am de a-mi fi cererea admisă ?
5. Alte variante?
Evacuare versus dar de nunta.
Am următoarea situatie: acum 30 de ani la serbarea nuntii, socrii au "strigat" ca dar de nuntă: "din partea socrilor mici, PENTRU copii, o casaaa". Ok. Am locuit in ea 30 de ani. (donatie prin traditiune, transmisa, insusita, cu toate aspectele de bun comun prin vointa donatarului, etc + nu se cer acte). Zilele acestea m-am trezit cu 2 notificări (prin executor) de la ei atat eu cat si fata sa plecăm că dacă nu urmeaza 2 prcs de evacuare in baza art. 1034-1049 C. pr. Civ (unul eu, unul fata).
Avand in vedere ca in situatia "procedurilor de urgenta" specificate in respectivele art, actiunile pârătului sunt absolut limitate, as dori, daca imi e permis, si daca va place complexitatea spetei sa-mi dati cateva sugestii sau pasi de urmat.
P.S. Intentia mea, in calitate de pârât, evident ar fi ca minim nu fiu evacuat si maxim sa aduc darul de nunta in "legalitate" prin hotararea judec.
Multumesc anticipat.
Cu deosebit respect.