Activitate dut...

Buna seara d-le Ciobotaru,
Imi cer scuze fata de ceilalti membrii ai forumului pentru acest mesaj off topic pe care nu eu l-am initiat. Sunt matusa acestui baiat si sincer postul dvs m-a pus in situatia sa va raspund eu.
1. S-a cerut un sfat legal (suntem pe un forum de specialitate) nu unul spiritual. Oricum, opinia dvs conteaza si va multumesc eu pentru ea. Totusi, mi se pare ca deveniti absurd si totodata penibil, sa cereti unui pusti sa perceapa problemele psihologice ale mamei sale. Nici macar eu nu am indraznit (fiind o persoana apropiatai) sa-i cer sa fie responsabil pentru ele. Dvs va ganditi ce faceti? Cum ar putea acest copil sa ii faca psihoterapie mamei sale cand nici macar el nu este maturizat dpdv afectiv, ba din contra este oarecum dezorientat? Daca dvs tot intelegeti profunzimea situatiei, atunci cred ca ar trebui sa fiti la fel de profund si in judecatile pe care le emiteti fata de el. Va spun eu, maica-sa asa a fost de cand o stiu eu si credeti-ma ca o stiu dinainte ca acest copil sa fie in scutece. Vreti sa-mi spuneti ca e in depresie de 20 ani? Hai sa fim seriosi. Cu toate acestea, lumea din jur i-a acordat sprijin atat sufletesc cat si material. Poate ca dvs nu stiti exact despre ce vorbiti, desi vorbiti, dar eu va garantez ca stiu exact despre ce vorbesc acum si despre ce vorbeste copilul asta!!!
2. Cum va explicati faptul ca de cand sta la mine este linistit , ca ma pot intelege cu el omeneste, ca isi vede de scoala, ca se ofera singur sa ajute la treburile casnice, efectiv, nu am ce sa-i reprosez. In plus, in pofida atmosferei in care a trait pana acum, se dovedeste un copil receptiv, un copil care e capabil sa gandeasca obiectiv, un copil care vrea sa se bucure de liniste. Oare acesta mama nu are aceleasi instrumente pentru a relationa cu el? Daca nu le are nativ, ghinion. E chestie de educatie si de bun simt si nu e cazul sa facem telenovele lacrimogene!!! Eu am trait in acea familie si credeti-ma ca stiu ce vorbesc. Inca dinainte ca acest copil sa se nasca , atitudinea mamei era pur egosta si modalitatea in care isi rezolva problemele era amenintarea!
3. Nu dvs ati stat singur in casa si v-ati facut lectiile singur, nu dvs ati mancat aceeasi mancare zi de zi sau prin straini si nu dvs va imbracati de la straini, da? Observ ca acel caz pe care l-ati descris v-a marcat foarte tare si nu mai observati tendinta dvs de a generaliza. Prejudecatile pe care le aveti nu reprezinta o scuza pentru discursul dvs care la o analiza mai atenta se contrazice flagrant la nivel principial!!!
4. Cu toate acestea, eu , care constientizez profund situatia, am sfatuit copilul spre a acorda intelegere mamei. Tocmai, ca am inteles componeta despre care vorbiti - relatia de sange si de suflet. El va poate confirma desi nu am nevoie, caci eu nu vorbesc gratuit. Eu il voi sustine cu tot ce pot si-l voi indruma spre solutiile cele mai spirituale.
Si fiindca dvs v-ati permis sa abordati subiectul de la a-l pune pe baiat in postura - vinovat si cel dator si responsabil sa rezolve situatia, imi permit sa va intreb si eu ceva: daca intr-un alt caz se ajunge pana la maltratarea copilului (biciuire samd - un caz de care intamplator am luat cunostiinta) veti avea tendinta sa cereti si acelui copil sa-si rezolve problemele cu maturitate? Am extrapolat, am exagerat , de acord, dar sincer, nu mi-e jena vazand perspectiva dvs .

Multumesc doamnei Stoica. Da , asta si vreau de acum, sa gasesc surse de venit pentru a participa si eu la intretinerea mea. Va voi tine la curent.
D-le Ciobotaru., este trist cazul pe care-l prezentati dar nu are nicio legatura cu cazul meu. Mama mea este perfect sanatoasa. Atat timp cat eu am avut oarecum MATURITATEA sa rezolv problema, de la suflet la suflet, dar nu la modul sentimental, ci la modul corect, real, cred ca nu mai are rost sa vorbim de consecinte pe termen lung. Sigur ca ele vor exista, dar fiecare si le va asuma! Asa cum am mai spus, eu voi face tot posibilul sa rezolv problema frumos dar, daca mi se ridica ziduri in fata nu o sa am ce sa fac. Nu cred ca dvs v-ar conveni sa primiti cel putin 15 telefoane pe zi, sa fiti pus in situatia sa nu aveti nici macar cheie de la casa, sa fiti controlat la fiecare miscare pe care o faceti, sa nu puteti discuta cu mama dvs prieteneste, in sensul ca daca vreau sa-i povestesc ceva si nu-i convine incepe sa faca scandal si ce-i mai important sa fiti dat afara din casa si amenintat. Dumneai nu stie sa-si rezolve problemele decat prin amenintari.. Pur si simplu nu mai pot. Eu unul ma simt linistit ca am facut tot ce mi-a stat in putinta si am totusi doar 18 ani jumatate. Ce ziceti de faptul ca un adult de 40 de ani ar trebui sa dea dovada de maturitate si sa-si asume responsabilitatile?

Va multumesc din suflet!!! O sa mai ncerc o data sa am o discutie rationala cu mama si daca nu reusesc, va trebui sa urmez calea judecatoreasca. Mi se rupe inima dar nu am ce sa fac, am si eu nevoia si dreptul sa traiesc macar la limita necesitatilor.

Va multumesc! Da, am mai cautat si eu sa ma interesez privind situatia mea si mi s-a confirmat ca , desi am 18 ani, detin dreptul la intretinere: "Varsta majoratului nu presupune incetarea obligatiei parintilor de a-si intretine copiii. Legislatia romaneasca si practica judecatoreasca au statuat dreptul copiilor de a primi intretinere din partea parintilor chiar si dupa implinirea varstei de 18 ani, pana la 25 de ani, in conditiile in care urmeaza o forma de invatamant acreditat. " Din punt de vedere legal nu pot beneficia de nicio bursa deorece venitul/ membru de familie nu corespunde grilelor, iar teoretic (nu si practic) sunt in intretinerea mamei. Acum locuiesc la matusa mea care incearca sa-mi asigure pe cat posibil nevoile de hrana si locuinta, totusi nu si cele de imbracaminte, carti scoala (in cls a 12-a trebuie sa cumpar cartile) deoarece are si ea un copil in intretinere. Am incercat sa iau legatura cu mama mea, dar cand am fost la ea, nici nu a vrut sa auda de vreo discutie, din contra , a continuat cu amenintarile ca se va decade din drepturile parintesti, ca 1/2 din partea de mostenire din casa bunicii (care teoretic imi va reveni mie) o va ceda fratelui sau fiindca ea nu mai are copil. Bun, eu voi mai incerca sa am discutii cu ea si sa ajungem la o solutie amiabila. In cazul in care nu se va putea asa ceva, va intreb:
1. Calea judecatoreasca este o sulutie?
2. Ea are posibilitatea sa se decada singura din drepturile parintesti?

Multumesc pentru raspunsurile dvs. Regret sa aud ca la 18 ani, in clasa a 12-a, poti ramane pe strada doar pentru ca mama vrea sa demonstreze ca depind de ea. Va mai spun ca mama are servici din cand in cand, ca am crescut mai mult singur in casa si am mancat paine cu margarina zile la rand , caci nu era altceva. Am invatat singur si pana in clasa a 8-a am fost la clasa de elita si olimpic la romana.. Si fiindca mi-a placut informatica am avut ocazia sa si lucrez benevol la niste firme si banii pe care-i primeam ii dadeam mamei sa cumpere de mancare. Iar cand nu era de mancare, mancam la colegii mei sau la bunica mea. Ma imbrac de la o prietena a mamei, care sta bine dpdv material si daca ii cumpara ceva fiului ei si acestuia nu-i place, imi revine mie. Nu cred ca disensiunile intre un adult si un adolescent sunt un motiv intemeiat pentru o astfel de atitudine. Matusa mea nu poate vorbi cu ea, desi a incercat de multe ori si, desi mama nu mi-a spus mie in fata asta, cred ca motivul principal este hotararea mea de a da la medicina. Cum matusa preda acolo, mama are impresia ca ea m-a influentat, ceea ce nu este adevarat. De atunci, imi urmareste fiecare gest , fiecare vizita pe care o fac matusii si de multe ori am mintit ca merg in alta parte decat sa-i mai spun ca merg la matusa mea. Ce vina am eu in toata treaba asta si de ce ar trebui sa rup legatura cu matusa si varul meu numai pentru ca mamei nu-i convine? De ce trebuie sa fiu dat afara numai pentru ca am vrut sa ies cu ei in oras? Azi am incercat din nou sa am o discutie cu ea , dar nu s-a putut. In loc de argumente mi s-a repetat ca :"ai facut o alegere". Pana si certificatul de nastere nu a vrut sa mi- l dea, motivand ca are nevoie de el pentru a se duce sa se decada din drepturile parintesti. Dar si eu am nevoie macar de o copie pentru ca sa imi fac abonament ,ca sa pot merge la scoala. Va rog sa ma credeti ca nu exista motive reale pentru o astfel de atitudine. Nu i-am facut nicio grozavie. Eu chiar nu stiu ce sa mai fac. Maine voi apela la o prietena de a ei care poate ma va ajuta. Nici eu nu m-as vedea dandu-mi mama in judecata... Dar ce sa fac? Sa raman pe drumuri? Daca merge pana la capat cu decaderea din drepturile parintesti, asta se va intampla. D-nul avocat Lascoschi imi spune ca ar exista cateva baze legale. De ce am plecat de la domiciliu? Fiindca mi s-a spus sa imi fac bagajele si sa plec daca nu renuntz la iesirea in oras. Daca ar fi fost o iesire intamplatoare de-a mamei , sigur ca nu m-as fi incapatanat, dar nu a fost. Mi-e si jena sa va spun ca, a vorbit chiar catre bunica mea si unele dintre prietenele ei ca merg la matusa sa fac sex cu ea. Mi se pare inadmisibil asa ceva. Eu nu zic ca nu ar fi si cazuri de acest gen, dar sigur nu este cazul meu!!! Nu am domiciliul unde sta mama acum, caci acela este apartamentul bunicii care a decedat in luna mai anul acesta, asupra caruia nu are dreptul la proprietate. Adresa mea de domiciliu este acolo unde am locuit pana acum. Dar nu am nici de acolo cheie si nici nu o pot primi. Chiar legea nu poate face nimic?

Buna ziua,
Sunt un tanar de 18 ani, am fost dat afara din casa si momentan stau la matusa mea. Mentionez ca sunt in clasa a 12-a si pe langa faptul ca am in fata un bacalaureat, doresc sa ma pregatesc si pentru admiterea la facultatea de medicina. Pana acum am locuit impreuna cu mama mea, intr-o garsoniera iar dupa moartea bunicii , ne-am mutat in apartamentul acesteia. Nu imi cunosc tatal si in certificatul de nastere nu apare nimeni la aceasta rubrica si alte rude care ma pot ajuta nu am. Fratele mamei este plecat in strainatate la munca si singura cu care mai vorbesc este matusa mea. Voiam sa va rog sa ma sfatuiti in legatura cu ce as putea face in situatia in care ma aflu. Desi am 18 ani, nu beneficiez de o cheie de la apartament , fiind pus in sitatia sa depind mereu de programul mamei mele, sa fiu amenintat ca daca nu vin acasa la ora stabilita de ea, ma da afara din casa. Ca orice tanar, imi doresc sa ies cu prietenii si sa beneficiez de intimitate, insa in ritmul acesta , in care sunt sunat de de 10-15 ori pe zi de catre mama si amenintat ca nu sunt primit in casa ori de cate ori nu fac ceea ce pretinde mama mea, nu cred ca mai pot rezista psihic. Nu sunt un tanar care sa bea, sa faca scandal sau alte lucruri de acest gen si nu inteleg de ce, nici la varsta majoratului , nu mi se recunoaste dreptul la o viata personala. La ultima discutie avuta cu mama, am fost dat afara din casa pentru faptul ca am vrut sa plec in oras cu matusa si varul meu. Initial mi s-a inchis usa, neavand posibilitatea sa ies din casa si pentru ca i-am spus ca nu mai accept santajul emotional la care ma supune aproape zi de zi, a spus sa plec din casa si sa nu ma mai intorc. Am incercat sa discut cu ea ulterior, sa ajungem la o intelegere, insa mi-a comunicat foarte clar ca s-a interesat si ca doreste sa fie decazuta din drepturile parintesti. Avand in vedere ca nici matusa mea nu are posibilitatile financiare sa ma intretina si faptul ca nu mai sunt primit acasa, nu stiu ce am de facut. M-as angaja si as incerca sa-mi iau viata in propriile maini dar asta ar insemna sa renunt la scoala. Exista vreo cala legala prin care sa rezolv aceasta situatie? Va rog mult sa-mi dati un sfat. Va multumesc!