avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 336 soluții astăzi
Forum Activitate GeoTud

Activitate GeoTud

După ce m-am întâlnit cu președinta și am discutat.Si exact cu m-am așteptam președinta mă șantaja.Cerintele ei erau următoarele(incercati sa nu râdeți):
1.de fiecare când vine iarna și ninge sa dau zăpadă jos
2.Sa am o relație cu una din fetele vecinei de la apartamentul de alaturi
3.Sa îmi ceri scuze față de vecinii cu care am fost in conflict verbal deși ei mi-au greșit și alți vecini sunt de aceeași părere cu mine)
4.Sa plătesc niste taxe suplimentare la întreținere la care eu și ceilalți nu eram de acord.
5.Sunt pun osul să slăbesc
Și după aceea mai discutam!
In primul rand vreau sa spun că sunt un adult de 47 de ani și să mi dea respectul care mi se cuvine și în al doilea rând nu pot sa respect aceste conditii.
Cea care mi le-a furat a fost una din fetele vecinei de la apartamentul de alaturi.Spun asta ptr. ca un vecin mi-a spus deoarece ea a mai furat și de la el dar dansul a iertat-o.
Dar in fine ce pot sa fac in situația de față in afara de faptul că trebuie să am grijă să nu mai ușa descuiată?
De reținut că eu nu am cele mai bune intenții fata de președinta și vecina cu fetele sale.Si îmi imaginez că nu pot sa le reclam la poliție având în vedere că au intrat nepoftite in casa.Un lucru care e pasibial de puscarie

GeoTud a scris:

In acea procura conține datele CNP ale mamei mele și a mea.Problema e următoarea:le poate folosi la banca respectiva sa manipuleze contul mamei mele sau să găsească un notar corupt care să falsifice procura?Și hotul adica hoata a fost găsită ce pot sa fac in cazul de fata in cazul hoaței?E vrea să mă șantajeze și efoarte sigura pe ea că poliția nu-i poate să facă rau.Individa are și agenție imobiliară.Mama mai are un cont la acea banca,un cont pentru pensie.Mai de precizat că individa are notari din cartier la degetele sale.

Eu de curând am făcut o procura de imputernicire la notariat in care pot să deschid un cont pentru Mama mea la First Bank.Zis și făcut am venit acasă cu actele făcute de la Banca in care conține datele de logare la online banking.A doua zi am constatat că au dispărut actele de logare cât și procura de împuternicire.A treia zi am fost sunat de președinta că procura și actele de la banca sunt la ea și că mi le da cu o singura condiție dar trebuie să vorbesc cu ea mai întâi.In primul rand vreau sa spun că nu mi-am lăsat actele in afara casei și în al doilea am un martor/vecin că a intrat cineva in casa mea seara când era întuneric iar eu și mama mea dormeam atuncea.Precizez că mama mea suferă de o boala care nu-i permite sa se deplaseze .Intrebarea mea este ce poate să facă cu procura mea și cu datele de acces (oricum am reușit să procur de la banca alte date de acces și să creez contul online) dar mă tem în privința procurii ?!
Locuiesc in Pantelimon la parter la un bloc de 10 etaje.