avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 550 soluții astăzi
Forum Activitate Hosu Paul

Activitate Hosu Paul

In regula. Va multumesc frumos. Am vazut acum si o parere de la un avocat ca daca se omite verificarea, masura sechestrului inceteaza de drept, deci as putea face cerere in vederea ridicarii pe baza faptului ca termenul nu a fost respectat.
Am inteles.
Va multumesc frumos. Am un avocat ales, insa acesta a insistat ca nu exista nicio metoda prin care sa putem ridica respectiva masura asiguratorie, de accea am intrebat aici. In cazul in care se omite verificarea masurii asiguratorii ce se poate face? Nu am vazut in lege, din ce am cautat eu, ceva in acest sens.
Va multumesc. Am pierdut acel termen la inceput deoarece nu stiam, nici nu aveam avocat si in toata agitatia si sperietura de moment nu am mai inteles nimic. Anchetatorii mi-au zis ca masina clar nu o voi mai primi inapoi, insa nu aveam mintea limpede atunci cat sa imi aduc aminte exact ce si cum a fost cumparata masina.
Dosarul se afla in faza de urmarire penala inca, in momentul de fata eu nu mai sunt sub nici o masura preventiva, am fost in control judiciar, insa nu s-a prelungit aparent, nici nu am fost anuntat ca nu se prelungeste nici ca se prelungeste, nu stiu exact la ce sa ma astept si ce inseamna asta.
Ati mentionat ca masura se verifica periodic la maxim 6 luni. Fix 6 luni ar insemna pe data de 2 mai 2024. Intrebarea mea este daca sunt cumva anuntat ca s-a facut verificarea, sau vine fizic cineva sa o verifice sau cum functioneaza? Aceasta verificare ma poate ajuta in vreun fel sa o recuperez?
Buna ziua,

Am un PFA si in 2023 am colaborat cu un SRL ce mi-a recomandat sa schimb codul caen pe unul cu norma de venit. Ideea e mai complexa pentru ca eu am inceput o colaborare cu acel SRL si pana sa fac schimbarea codului caen am emis niste facturi si am avut incasari pe vechiul cod caen pe care mi-a zis ca e ok sa emit facturi atat timp cat imi platesc taxele si impozitul, acela fiind 6622, care se impoziteaza in sistem real si nici nu avea legatura cu activitatea prestata. Ulterior cu ajutorul unui avocat de al sau care nu stiu ce si cum a facut, a schimbat codul caen principal al pfa-ului meu pe 6202, care e la norma de venit 35000 de lei in judetul meu, insa in necunostiinta mea de cauza, administratorul srl-ului mi-a zis ca pot sa incasez oricat ca voi plati la fel, nestiind de CAS si CASS si asa mai departe. Si aici intervin 2 situatii mai dificile.
1. Facturile incasate pe 6622 sunt de prestare servicii ce nu au legatura cu PFA-ul si am deja un dosar penal mai vechi, nu imi permit inca unul doar pentru ca am fost din nou pacalit.
2. In total in PFA pe sistem real am incasat 5250 RON si pe norma de venit 31275 RON, totalul fiind de 36525 RON in anul 2023, dar mai am si o depunere ATM facuta de mine si un transfer bancar de la o persoana fizica ce nu stiu daca se iau in considerare, in valoare cumulata de 3371 RON.
Problema e ca eu acum nu inteleg cum se calculeaza taxele si impozitele. Mie mi-a iesit un calcul ca ar trebui sa dau in jur de 16800 RON impozite+cas+cass, dar mi se pare enorm de mult...adica nu o sa am de unde sa platesc o suma asa mare. Nu stiu daca am calculat corect, nu stiu cat m-ar costa un contabil...sunt efectiv disperat.

Ma puteti ajuta cu un sfat, va rog?
Multumesc.
Buna ziua,

Am titlul de inculapt in cadrul unui dosar penal cu fraude informatice si la momentul arestarii mele s-a pus sechestru pe o masina ce ii apartine tatalui meu, pe motivul ca masina face parte din infractiunea de spalare de bani. Ca sa va explic cum a fost situatia, ai mei au facut un credit in august si cateva imprumuturi de la persoane fizice pentru achizitionarea acestei masini ce a costat undeva la putin peste 4500 euro. Masina pe care am achizitionat-o in noiembrie a aceluiasi an, 2021, dar la momentul acela tata mi-a dat mie banii cash, iar eu am facut transferul bancar din contul meu, el ne-fiind la curent cu tehnologia si neavand aplicatii bancare activate la momentul respectiv. Problema a fost ca in contul meu bancar de la acea vreme se aflau si bani ce fac motivul dosarului si astfel masina a fost pusa sub sechestru.
Ideea este ca eu masina am folosit-o doar 7 luni, in 2023 dupa ce am luat permisul de conducere, in rest a fost folosita doar de tata sau alte terte persoane.
Masina acum valoreaza undeva la 7000 de euro, iar prejudiciul din dosar este de 135000 de euro, deci o diferenta de la cer la pamant. Masina respectiva inseamna mult pentru noi din punct de vedere sentimental, nu neaparat financiar, avand in vedere ca in continuare are niste probleme mecanice si estetice, deci mai scadem din cei 7000 de euro pret de vanzare la licitatie.
Masina respectiva inca se afla in curtea noastra, nepornita si nemiscata de destul timp si mna, cum sa va zic, nu e placut sa o vezi stand degeaba.

Intrebarea mea este: care ar fi sansele si cum putem face sa ridicam acel sechestru? Mentionam ca noi ce dorim este pur si simplu sa o folosim, adica am accepta si ridicare cu conditia sa nu mai poata fi vanduta vreodata sau asa mai departe.

Multumesc anticipat!
Buna ziua,

Am o situatie mai neplacuta si sunt dornic sa stiu cum se poate rezolva asta d.p.d.v legal. Mai exact: am inceput scoala de soferi in orasul Brasov, unde aveam resedinta in martie 2022, dar intre timp in luna iunie aceasta a fost schimbata in orasul Sibiu. Am promovat examenul teoretic, iar la cel practic din anumite circumstante nu a fost promovat. Dosarul meu expira undeva in luna mai 2023, dar eu ca sa pot sa termin sesiunile de conducere si sa sustin examenele am facut un efort financiar si de timp deoarece am mare nevoie de respectivul document si am realizat astfel o perioada buna naveta intre Sibiu si Brasov. In momentul de fata nu imi mai permite nici timpul nici bugetul o astfel de naveta si sunt dornic sa stiu cum anume as putea sustine cele 3 sesiuni obligatorii dupa nepromovarea examenului practic si resustinerea examenului in Sibiu.

Va multumesc anticipat.