Activitate VABRALSI

1- Un medic instabil emotional, indiferent de specialitate şi grad, poate ocupa functia?
2- Mai răspunde juridic pentru actele sale medicale (prescrieri tratament, solicitări examinari interdisciplinare sau lipsa acestor solicitări)?
3- Cui trebuie să solicite pacientul examinarea psihiatrică a unui medic şi ce institutie este abilitată să o efectueze?

Nici un medic nu îşi declină competenţa. Toţi consideră suficient să-şi spună cu superioritate titlul: doctor...
Adică vezi că ai în faţă pe Dumnezeu tatăl... ªi aşa şi este, pentru că în două minute te-a diagnosticat. Te-a întrebat cum te cheamă şi unde locuiesti, cu cine votezi şi gata. O altă opinie medicală nu înseamnă că o înlătura pe prima, chiar dacă este contrară. Diagnosticul rămâne. ªi paguba. Victimei nu i s-a luat încă dreptul de a se plânge. Încă nu. La judecată? Indicati-mi un singur medic condamnat la detentie pentru culpă sau greşeală medicală. Sau măcar că i s-a ridicat definitiv dreptul de liberă practică. Medicii în general manifestă un dispret total fată de lege şi pacienti, ca si unitătile sanitare.
Dreptul nostru la liberă exprimare rămâne însă fără efect legislativ şi aplicabilitate.
Deocamdată a început restrângerea acestui drept prin urmărirea telefoanelor, sms-urilor şi e-mail-urilor. Putem spune deja că nu ştiam cât de liberi eram până în 1989... Măcar ăia ascultau selectiv...pe ăştia îi interesează şi chiloţăreala... dacă-i şantajabil îl punem şef...

Ieri 23.01.2009 s-a repetat modul de a ucide medical, de acum 12 ani, pentru că atunci a fost pedepsit un nevinovat, asistenta care nu era factor de decizie, în locul medicilor. Dar sunt nenumărate cazuri necunoscute de presă întrucât i se interzice accesul sub acoperirea confidentialitătii, a secretului actului medical. UE a modificat jurământul lui Hypocrat la Geneva în 1975, ascunzând secretul şi după moartea pacientului. Nici familia decedatului nu are acces la copii de pe actele dosarului medical, astfel neputând cunoaşte cauzele reale ale morţii. Dar nici pacientului în viaţă nu i se eliberează copii de pe actele dosarului său medical, de pe foaia de observaţie clinică din spital. Actul medical a devenit în România democrată document clasificat ce tine de siguranta natională. Dreptul pacientului de acces la datele sale medicale se rezumă la biletul de iesire din spital şi atât. Legile medicale românesti acopera crimele medicale şi favorizează medicii infractori. Astfel crima nu mai este infractiune pentru medicii din România.
Îi plătim din bani publici să ne tină in viată sau să ne ucidă?
În comunista republică Moldova pacientii obţin copie de pe actele întregului dosar medical propriu, în maxim 10 zile, printr-o simplă cerere adresată spitalului, sub sanctiune (Ordinul MS nr.300/2007 dat in baza legii nr.263/2005 privind drepturile si responsabilitătii pacientului). Comunistii moldoveni n-au descoperit "drepturile şi libertătile cetătenilor UE" vizibile şi in legislatia medicală romănească.

1.- Medicilor din unităţile sanitare, publice sau private, le sunt aplicabile prevederile codului penal pentru funcţionarii publici sau pentru simpli functionari? De exemplu abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor sau obţinerea de foloase sau avantaje pentru sine sau pentru altul, fals intelectual sub semnatura privata.
2.- Diagnosticarea falsă, neîntemeiată, constituie malpraxis sau abuz în serviciu?
3.- Malpraxis-ul constituie infractiune? Nu este prevăzut în Codul penal ci numai in legea 95/2006.
4.- Pentru malpraxis te poti adresa direct instantei sau neapărat parchetului şi în cât timp?

Mulţumesc, îmi este util ajutorul dv. Nu a fost infarct, am scăpat şi acum, dar stările tensionante îmi provoacă sufocare şi tahicardie, premergătoare stopului cardiac. Sunt sub tratament din 2002. Tableta în cauză am refuzat-o pentru că mi s-a refuzat orice explicaţie. Am solicitat în scris cu nr. înregistrare copie certificată pt. conf. cu originalul de pe foaia de observaţie, dar mi s-a răspuns scris că legea nu le permite. Examinarea psihiatrică nu a durat mai mult de 4 minute, întrebările au în total 7 din care am expus 4, cele mai "reprezentative". Nu m-au drogat, am dormit numai noaptea. Care atitudine apreciaţi că poate fi malpraxis, cea de dispunere discreţionară a investigaţiei la prima vedere a pacientului reclamant sau cea a psihiatrului care a diagnosticat pentru a-şi acoperi colega? Pot fi înscrise în mod legal noi diagnostice după solicitarea externării de către pacient? Cui adresez cererea de anulare a diagnosticului? Rog şi alţi specialişti sau pur şi simplu alţi oameni care ştiu mai mult, să mă îndrume, să mă sfătuiască. Vreau să mor cardiac, nu "nebun" sau "personaj antisocial".
În a treia zi de la externare m-am respitalizat într-o altă unitate medicală ce avea şi specialişti cardiologi. Acolo am fost monitorizat timp de nouă zile şi nimeni nu a cerut examinarea mea psihiatrică.

Pacient pensionat boală, nerevizuibil,cardiac,59 de ani, spitalizat pentru posibil infarct miocardic de medic camera de gardă. Ziua următoare, ora 8,30 reclam medicului de salon "A"(primul contact) atitudinea personalului mediu. Medicul dispune instantaneu examinarea mea psihiatrică, motiv pentru care, tot instantaneu, cer externarea dar revin imediat având în vedere posibilul infarct. La 9,15 psihiatrul, fără a-şi declina competenţa medicală, îmi pune câteva întrebări banale (de unde sunt, dacă îmi place oraşul, dacă sunt pensionar, cu cine intenţionez să votez şi ultima, (din 7)cum mă autoevaluez, întrebare din care mi-am dat seama că e psihiatru). Ora 0,00 (eram în pat) un alt medic îmi dă o tabletă refuzând orice explicaţie medicală. La 39 ore de la internare, adică la ora 9,00, cer irevocabil externarea aceluiaş medic "A" (al doilea contact) motivând în scris, în foaia de observaţie, că mă simt în pericol şi că pe viitor refuz serviciile celor doi medici. La externare, în foaia de observaţie nu era înscris nici un diagnostic psihiatric. Se amână eliberarea biletului de ieşire cu o zi, sub motivaţia neînscrierii diagnosticului de către medicul psihiatru în foaia de observaţie, şi când îl primesc constat că mi-a fost pus diagnosticul "personalitate dizarmonică cu decompensare disforică". Reclam spitalului care sancţionează pecuniar cadrul mediu iar medicii doar cu "avertisment", menţinând diagnosticul psihiatric.
Este legală examinarea psihiatrică a pacientului fără acordul său scris? Este legală înscrierea în foaia de observaţie
a unui diagnostic ulterior cererii de externare? Prin ce mijloace pot obţine anularea diagnosticului psihiatric şi cine îl poate anula? Faptele medicilor sunt sancţionabile penal sau doar administrativ? Pe ce cale pot obţine sancţionarea medicilor, al căror comportament îl apreciez ca abuziv şi nelegal? Consider că suferinţa morală şi deteriorarea imaginii nu pot fi compensate prin daune morale, dar îmi doresc sancţionarea medicilor respectivi pentru a nu se mai putea aplica şi altora asemenea tratamente discreţionare, umilitoare.şi diagnostice inexistente.
Mulţumiri pentru răspuns şi eventuale, nădăjduiesc, îndrumări.