avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1164 soluții astăzi
Forum Activitate Gemini2025

Activitate Gemini2025

Răspuns la discuția Divorț încheiat prin mediere
Asta a fost înțelegerea , m-am lăsat dusă de nas pe munca mea.
Ideea e ca aceste aspecte sunt menționate în contractul de mediere , care a ajuns la judecătorie , mă gândesc ca va trebui și el să își respecte partea , nu?
Adică inclusiv datoriile la nunți sunt trecute în respectivul contract.

Multumesc
Bună ziua,

Am o întrebare legată de un divorț încheiat prin contract de mediere.
Divorțul este deja încheiat , iar partajul a fost și el făcut tot prin mediere. La partaj, partenerul a cerut mai mult din jumătatea sumei de bani cu care am rămas după nuntă deși banii aceia nu mai există și s-au cheltuit în diverse situații pe timpul căsătoriei. A fost stabilită și o dată limită pentru restituirea acestei sume.
Eu am cerut să își achite datoriile la nunțile ce vor urma. Dar în urma întâmplărilor din ultimele luni, nu cred ca își va duce la îndeplinire această condiție.
Niciunul dintre noi nu a pus o clauză prin care să se încaseze o dobândă pentru întârzierea plății.
Daca eu as amâna plata, după termenul stabilit , ca să mă asigur ca primesc înapoi cât mai mult din ceea ce el trebuie sa îmi plătească, pot fi data în judecata ? Și dacă da, care ar fi consecințele pentru mine ?
De asemenea , dacă eu îmi achit integral datoria față de el conform contractului, dar el nu o va face , pot să îl dau în judecată ? Și dacă da, am câștig de cauză ? Se poate anula partajul ? Pentru ca nu mi se pare a fi un partaj corect și mai ales nu mi se pare el a fi un om în care să mă încred să restituie o datorie pe un termen mai lung, în ideea în care invitațiile la nunțile unde suntem datori pot veni și în termen de 10-15 ani , iar eu nu am nicio siguranță ca îl voi mai găsi pe undeva să îi cer contribuția conform contractului.
Menționez ca eu deja am plătit o parte din suma datorată. Dacă se va anula partajul, există șansa să îmi recăpătat acești bani ?

Vă mulțumesc !
Buna ziua ,

In urma căsătoriei , am rămas cu niște bănuți strânși din darul de la nunta .
Mare parte din banii respectivi s-au consumat , iar la divorț , soțul cere împărțirea banilor . El vrea să împărțim suma intreaga , dinainte să fie cheltuită . Eu sunt de părere ca dacă trebuie să împărțim banii care au fost câștigați, trebuie să împărțim și datoriile .
Oare mă puteți ajuta ? Mulțumesc