avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 147 soluții astăzi
Forum Activitate dan_ph

Activitate dan_ph

Bună seara, adresez aici o intrebare, legat de inchirierea in regim turistic/hotelier, respectiv Ordinul de ministru din 01.03.22; conform acestuia, inteleg dintr-un alt articol pe site, ca plecând de la premisa respectării drepturilor reciproce, ordinul de ministru prevede obținerea acordului din partea vecinilor cu care operatorul economic are pereți comuni, pentru a putea obține certificatul de clasificare. Spre exemplu, acel vecin cu pereți comuni este direct afectat de zgomotul care ar putea fi făcută de turiști în timpul orelor de odihnă.
Acum, situatia mea: vecinul a început activitatea de închiriere in regim hotelier/turistic prin promovarea proprietatii pe airbnb, booking si alte platforme similare; fără sa ceara acest acord (nu știu dacă are acelcertificat eliberat de autorități); Menționez ca nu exista Asociație proprietari, asa ca exclus sa fi obținut acordul de la aceasta. Și nici de la ceilalți proprietari nu a cerut/obținut.
Este vorba de o proprietate gen duplex, la munte; eu am luat-o pentru liniste & relaxare, de cand a inceput sa inchirieze vin tot felul de oameni: unii mai ok, altii nu. Ideea e ca nu vreau sa ma supun acestui risc. Curtea este proprietate comuna cu ceilalti 5 vecini.

Intrebarea mea este ce ar trebui sa fac ca sa stopez acessta activitate? Care sunt autoritățile competente cărora ar trebui sa ma adresez și în ce forma?
Buna seara, va multumesc frumos pt raspuns - sunt constient ca este o potentiala problema tocmai de aceea am adresat intrebarea pe forum. pot avea un raspuns mai specific? din contract reies interdictiile de instrainare (totala/partiala), inchiriere, etc dar eu nu am reusit sa identific care ar fi sanctiunile in cazul in care nu cer acest acord. pot fi sanctiuni doar din partea bancii sau si din partea statului, interdictiile fiind inscrise si in cartea funciara/cadastru.
va multumesc!
Buna ziua,
pot inregistra un contract la fisc pentru o garsoniera (proprietate personala) pentru care am credit ipotecar si in contractul de ipoteca + cadastru sunt inscrise interdictiile de instrainare / inchiriere, etc in favoarea bancii?
il pot inregistra fara sa cer acordul bancii finantatoare? Care sunt riscurile la care ma expun si daca tehnic administratia fiscala poate inregistra contractul fara sa ceara acordul bancii.
Va multumesc!
Buna ziua,

in 2009 am semnat prin ANL (programul de construire prin credit ipotecar) un contract de construire pentru o garsoniera, si apoi am depus actele catre CL Ploiesti conform OUG51/2006 pentru a beneficia de subventie. Dosarul a fost aprobat de CL Ploiesti si inaintat catre MDRT pentru fundamentarea bugetului pentru anii urmatori, conform OUG.
termenul de constructie era iunie 2010, dar din diverse motive (insolventa antreprenorului general) locuinta a fost pusa in functiune si am semnat PV de predare primire si receptie in iulie 2011 (cu 13 luni intarziere fata de termenul prevazut in contract).
in Aug/Sep 2011 am depus din nou la CL Ploiesti cerere pentru eliberarea subventiei, conform OUG51/2006 aceasta urma sa fie eliberata in baza PV de receptie.
In Nov2011 OUG51/2006 a fost abrogata prin OUG95/2011, dar urmand ca pentru dosarele aprobate (printre care si al meu) sa fie totusi efectuata plata subventiei.
In 2012 MDRT a facut plata unor subventii (84 subventii cf site-ului mdrt.ro) dar din pacate eram mai jos pe lista.
In 2013 am primit informari de la MDRT la solictarea mea ca in bugeatul de stat aprobat nu au fost aprobate sume de bani pentru acest program datorita "restrictiilor bugetare" (din cate am vazut in proiectul de buget inaintat de MDRT catre MF nici nu au fost cerute sume, asa ca n-aveau de unde sa primeasca).
In 2014, in sfarsit am vazut o informare de la MDRT catre unul din vecinii din amplasament ca a fost aprobata suma de 10.000.000 ron in bugetuk de stat din care conform trimestrializarii, 9.000.000 urmeaza sa se plateasca in trim I.

Intrebari:
1. pot cere MDRT/statului penalitati si dobanzi pentru suma aprobata? Nu stiu care au fost normele metodologice de punere in aplicare ale OUG51/2006, dar mi se pare aberant sa astept 2 ani si jumatate plata subventiei fara sa cer penalitati de intarziere si dobanzi.
Mentionez ca subventia se va vira conform acordului cu banca finantatoare direct in contul de credit, si va conta ca plata in avans a creditului, asa ca eu am platit in tot acest timp o dobanda "majorata" fata de cea pe care ar fi trebuit sa o platesc daca subventia ar fi fost platita in 2011.
2. in cazul in care raspunsul la intrebarea 1 este afirmativ, care este valoarea penalitatilor si dobanzii? Cum ar trebui sa formulez aceste pretentii?
3. Pot cere recalcularea subventiei conform cursului Eur? mentionez ca aceasta a fost calculata cf OUG51/2006 la cursul semnarii contractului de construire care este total dezavantajos fata de cursul actual (cca 3.9 ron vs 4.5 ron).
4. Catre cine pot formula pretentii vs termenul teoretic din contract (iunie 2010)? mentionez ca antreprenorul general si-a declarat insolventa inca din martie 2010 si acum este in procedura de faliment. M-am inscris la masa credala doar cu penalitati de intarziere ce decurg direct din contract vs termenul de predare, dar nu m-am gandit la acea data sa formulez pretentii si asupra penalitatilor si dobanzii pentru neplata subventiei pentru cele 13 luni de intarziere la punerea in functiune. pot formula aceste pretentii impotriva ANL care a avut contract de mandat si printre responsabilitati inclusiv nimirea antreprnorului general si urmarirea stadiului lucrarii?

Va multumesc!
Răspuns la discuția Prima casa - eligibilitate
Buna ziua,
va multumesc mult pentru raspuns.
Intabularea in cartea funciara este facuta la data contractului si este individuala pentru fiecare din cele 2 - o garsoniera pe numele meu si cealalta pe numele sotiei.
intrebarea ramane - daca ne incadram in conditiile OUG pt prima casa adica daca pot declara ca: "detin in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobandita prin orice alt mod decat prin Program, in suprafata utila mai mica de 50 mp."
Imi puteti spune parerea d-voastra?
va multumesc,
Daniel
Buna ziua,
as dori sa va cer sfatul daca pot accesa programul Prima Casa pentru achizitionarea unui imobil.
"problema" este ca eu si sotia am contractat anterior casatoriei (iunie 2008 respectiv mai 2009) cate o garsoniera de cate 37 mp - credite ipotecare individuale - construite prin ANL, pe acea vreme nu ne cunosteam.
termenul de constructie era 24 luni de la Ordinul de incepere al lucrarilor - 26.06.2008 - respectiv termenul de predare 26.06.2010.
Din motive independente de noi, constructorul a intarziat finalizarea si a predat garsonierele in iulie respectiv septembrie 2011.
Noi ne-am casatorit in 31.07.2010.
intrebarea este daca dreptul de proprietate a fost dobandit inainte de casatorie (prin contract) sau dupa casatorie (prin PV de predare-primire) si daca putem accesa Programul prima Casa acum pentru achizitia unui imobil.
Am luat legatura cu o banca, care initial ne-a spus ca daca contractele sunt semnate anterior casatoriei - sunt considerate locuinte dobandite anterior casatoriei si nici suprafata lor nu se cumuleaza.
Acum am inteles ca din cauza ca am adus in discutie Procesele Verbale de predare primire - dept lor juridic ezita, asa ca am nevoie de sfatul d-voastra - cand am devenit practic proprietari?
va multumesc,
Daniel