avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 602 soluții astăzi
Forum Activitate Florin Cruicu

Activitate Florin Cruicu

Răspuns la discuția Admitere Barou 2009
Sunt consilier juridic cu vreo 6 ani vechime in profesie, si, dupa ce am studiat Legea 51/1995, Statutul, hotarari UNBR, etc, am ajuns la concluzia ca exista un "vid normativ" in ceea ce priveste primirea in avocatura a juristilor cu vechime in profesie.

Am observat ca se vorbeste pe aici despre cei "5 ani vechime in profesia de consilier juridic"; tin sa precizez ca, intr-adevar, in forma republicata a Legii 51, la art. 19 alin.1 se prevedea expres dobandirea calitatii de avocat definitiv a persoanelor care au promovat examenul de primire in profesie si au indeplinit functii juridice cel putin 5 ani. Acest text a fost insa modificat inca din 2004, prin Legea 255/2004, iar cei care inca mai fac vorbire de "cei 5 ani vechime" vadesc o necunoastere a insasi legii care reglementeaza (sau nu) organizarea profesiei.

Celebrii "5 ani vechime" au fost inlocuiti de termenul de "definitivare in functia juridica detinuta anterior", insa art. 19 alin 2 si alin 3 fac trimitere la art. 16 alin 2 care reglementeaza primirea in profesie cu scutire de examen (in opinia personala, trimiterea legala trebuia facuta la art 16 alin.1 - sustinerea examenului de primire in profesie).

Mai mult, prin ultima modificare a Legii 51 (OUG 159/2008) a fost abrogat complet art. 16 alin.2, insa art. 19 alin.2 si 3 fac in continuare trimitere la art.16 alin.2, ceea ce dovedeste cel putin o tehnica legislativa deplorabila, daca nu mentinerea cu buna stiinta a unui vid legislativ menit sa favorizeze arbitrariul.

Daca doreste cineva sa ma contrazica (cu indicari de text) sau sa ma lamureasca, multumiri anticipate.