Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

Imnul de slavire dedicat omului (Sofocle)

Multe sunt minuni pe lume –
Mai presus de toate-i omul.
Iarna, el strabate marea,
Vantul aprig il infrunta
Si pluteste inainte
Prin al valului asalt.
Stravechea zeita Geea,
De veacuri neostenita,
An de an o chinuie
Si cu calul sau pe camp
Brazde trage peste tot.

(nu stiu cine a tradus versurile)

Dogma sau Cristos (Max Heindel)

Nu-l iubeste pe Dumnezeu acela care isi uraste aproapele,
Cel ce calca in picioare inima si sufletul fratelui sau;
Cel ce cauta sa incatuseze, sa intunece mintile
Cu frica de iad, nu a priceput telul nostru final.

Trimise de Dumnezeu ne sunt toate religiile,
Si Cristos ne este Calea, Adevarul si Viata.
El da odihna celor striviti de greaua povara
Si pacea celor coplesiti de necaz, de pacat si de vrajba.

La cererea Sa, Spiritul Universal a venit
In toate Bisericile si nu doar intr-una singura;
In ziua de Rusalii o limba de flacara
Incununa fiecare apostol, ca o aureola.

De atunci, ca niste vulturi hamesiti si lacomi,
Ne-am batut pentru niste cuvinte goale de sens.
Prin dogme, edicte, culte sau crezuri,
Ne-am trimis unul pe altul pe rug.

Oare Cristos are doua fetze?
Petru si Pavel n-au fost crucificati?
Atunci de ce sa fim invrajbiti?
Caci iubirea lui Cristos ne invaluie si pe tine si pe mine.

Iubirea lui blanda nu-i marginita
De dogme ce separa si care inalta ziduri;
Ea intelege si imbratiseaza toate fiintele umane,
Oricare ar fi numele lor sau al Lui.

Atunci de ce nu credem in cuvantul Lui?
De ce tinem aceste dogme care ne dezbina?
Pentru ca aici jos un singur lucru este de valoare,
Ca iubirea aproapelui sa umple fiecare inima.

Nu este decat un ideal in lume,
Nu este decat un singur balsam pentru
toata suferinta umana,
Nu este decat o singura cale ducand catre Cer;
Aceasta cale este simpatia umana si iubirea.

In limba ta de Grigore Vieru
[ link extern ]



Suntem romani mereu

Suntem romani mereu
La bine şi la rau,
Romani de doua mii de ani,
Noi am trăit ca fraţii
Alături cu Carpaţii
ªi n-am dus lipsă de duşmani!
Noi am trăit ca fraţii
Alături cu Carpaţii
ªi n-am dus lipsă de duşmani!

Dumnezeu de sus,
Locu-aici L-a pus.
Cu dealuri, cu munţi, cu şes,
Cu vai si cu lunci,
Si cu ape dulci
Dumnezeu ni L-a ales!

Românie mare,
Priveşte către soare,
Ca lăcrimează cineva.
O pasare rapita,
Cu forţa si rănită,
E sora Basarabia.
O pasare rapita,
Cu forţa si rănită,
E sora Basarabia.

Ardeal de peste munţi,
Pe tine te vor mulţi,
Tu esti al nostru nu al lor.
Ardeal inima-mi spune
Al nostru vei ramane
Ardeal esti al romanilor!
Ardeal inima-mi spune
Al nostru vei ramane
Ardeal esti al romanilor!

Noi vrem acest pamant,
Nu vrem nimic mai mult,
Nu dorim raul altuia...
Avem ce nu au altii,
Hai sa traim ca fratii,
Si sa iubim Romania!
Avem ce nu au altii,
Hai sa traim ca fratii,
Si sa iubim Romania!

N-au murit în zadar - Nichita Stanescu

N-au murit la Plevna în zadar
străbunii din legende şi din poveşti,
o dovedesc prea clar
cuvintele: Sunt, Eşti.

N-au murit în zadar
părinţii părinţilor noştri la Mărăşeşti,
o dovedeşte prea clar
vorba care-o zic azi: Sunt, Eşti.

În Tatra n-au murit în zadar
părinţii noştrii cei tineri, cereşti.
Iată-ne, rostim cu mândrie şi clar:
Sunt, Eşti.

:luck:

Dor de Eminescu...- de Adrian Paunescu

Într-o lume relativă
Ce-a făcut şi-a desfăcut
Eminescu-i remuşcarea
Dorului de absolut
Dacă unu şi cu unu
Nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.

Fără el oricare lucru
ªi-ar urma cărarea sa,
Fără el chiar steaua noastră
Dintre stele ar cădea
Pe pământul vechii Dacii
Când mai mare, când mai mic
Dacă n-ar fi Eminescu
Viaţa nu ne-ar fi nimic.

El Moldovei îi e fiul
ªi Munteniei nepot,
L-a-nfiat întreg Ardealul
Eminescu-i peste tot
Într-o lume relativă
Mai avem un nume sfânt
Eminescu-i România
Tăinuită în cuvânt.

Dor de Eminescu - Alexandru Zarnescu
[ link extern ]