Nichita Stănescu - N-au murit în zadar
N-au murit la Plevna în zadar
străbunii din legende şi din poveşti,
o dovedesc prea clar
cuvintele: Sunt, Eşti.
N-au murit în zadar
părinţii părinţilor noştri la Mărăşeşti,
o dovedeşte prea clar
vorba care-o zic azi: Sunt, Eşti.
În Tatra n-au murit în zadar
părinţii noştrii cei tineri, cereşti.
Iată-ne, rostim cu mândrie şi clar:
Sunt, Eşti.
Cu voi - George Bacovia
Mai bine singuratic si uitat,
Pierdut sa te retragi nepasator,
În tara asta plina de humor,
Mai bine singuratic si uitat.
– O, genii întristate care mor
În cerc barbar si fara sentiment, –
Prin asta esti celebra-n Orient,
O, tara trista, plina de humor.
Noi - Nichita Stănescu
Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru,
ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul,
ştim cel mai bine legea şi mersul înainte,
suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte.
Nu cerem nimănuia nimic, însă oricine
dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine.
Aici şi pâinea, sarea, noi a avem la masă,
căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă.
Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ
Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.
De-aceea poate-n libertate să lucească,
deasupra noastră, universala boltă albastră.
Octavian Goga - Stramosii...
Nu mor stramosii niciodata,
Razboiul lor in noi si-l poarta,
Caci li-e tarana spulberata,
Dar nu li-e dusmania moarta.
Straveche, ura lor se-mparte
Din mos in mos, din tata-n tata,
Si azi, de dincolo de moarte,
Ei ne mai cer o judecata.
Cum ne privim acum in fata,
Potrivnici insetati de lupta,
Neiscusinta noastra-nvata
Din ura lor neintrerupta.
Noi suntem flacara pribeaga
Din nemblanzita lor vapaie,
Cu mostenirea noastra-ntreaga
Venim pe campul de bataie.
Cu mine vin, roiesc intruna
Cei fara neam si fara numar,
Ce-au sprijinit intotdeauna
Eternitatea pe-al lor umar.
Vin cei de-o lege cu pamantul,
Copiii soarelui de vara,
Eu, solul lor, le port cuvantul,
Si-n suflet, sfanta lor povara.
Vin randuri, cete se-nfiripa
Din vechea veacurilor lava,
Din ceas in ceas, din clipa-n clipa,
Tot creste oastea mea grozava.
Le vad in orice parte roiul,
Isi cer dreptatea lor tarzie,
Si fiecare-si vrea ciocoiul
In judecata sa si-l tie.
Ei tot mai multi rasar din groapa,
Rasar, si-n mintea mea s-alunga,
Vin bieti tarani munciti de sapa,
Si vin haiduci cu flinta lunga.
Sosesc cu dorurile toate,
Sarmanii nu mai pot s-adaste:
„Venit-am, mare, stranepoate,
Sa ne primesti la tine-n oaste!“
Le zic supus: „Veniti de-acuma,
Strabuni din lunga vremii cale,
Si dati-mi cantecul si gluma
Si nesfarsita voastra jale.
Veniti, caci glasul vostru-nvie
Un nou zorit de dimineata,
Voi ce-ati murit o vesnicie
Sunteti flamanzi azi de viata!“
Ei vin cu suflete-nnoptate,
De-aceea sfarma lanturi grele,
De-aceea urla si se zbate
Durerea-n cantecele mele
Doar din al veacurilor caier
Mi-am impletit eu biciul urii,
Nestinsul vremurilor vaier
Mi-a scris blestemu-n ceriul gurii!...
De lupta-s gata deci... Prin mine
Un iad intreg cere rasplata.
Mi-e sete-acum... Te-astept, vecine,
Si ochii mei pagani te cata!
Iti vreau sclipirea de otele,
Si vreau ostirea ta maiastra,
Intregul cer cu ochi de stele
Sa lumineze lupta noastra.
*
Te-astept... Te-astept... Dar n-aud bucium,
Nici zumzet ascutit de zale,
Ma-ndoaie patima, ma zbucium:
Arata-mi randurile tale!...
Si cum te chem, s-un colt de tara
Mi te-au catat zadarnic solii,
Te-apropii tu de subsuoara
C-un slab egumen ros de molii...
Va vad... Mi-e mila peste fire
De bietul grec cu haina rupta:
Ai spart o cripta-n manastire
Ca sa-ti castigi un sot de lupta...
Va vad, si oastea mea pe-acasa
Mi-o-ndemn incet sa se strecoare:
Vai toata ura mea ma lasa,
Caci saracia ta ma doare...
Mihai Eminescu - Rugăciunea Unui Dac
Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Caci unul erau toate si totul era una;
Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?
El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!
Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei,
Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos:
Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos!
Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,
Sa binecuvânteze pe cel ce ma împila,
S-asculte orice gura, ce-ar vrea ca sa ma râda,
Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,
S-acela între oameni devina cel întâi
Ce mi-a rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatâi.
Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,
Pân' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,
Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu ma mai cunoaste,
Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai cruda mi s-a parea amor...
Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.
Strain si far' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulita l-arunce,
S-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa,
Ce-o sa asmute câinii, ca inima-mi s-o rumpa,
Iar celui ce cu pietre ma va izbi în fata,
Îndura-te, stapâne, si da-i pe veci viata!
Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc
Ca tu mi-ai dat în lume norocul sa traiesc.
Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre ura si blestemuri as vrea sa te înduplec,
Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma
Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!
avocatnet.ro explicăm legislația
rosu gheorghe 
justitiarul3 
Andreea-Ionescu