Deci, testul cu poligraful poate sa nu iasa ok, din cauza sprerieturilor?
nu are ce probe reale sa aduca, stiu foarte bine ce am facut, nu am pus mana sa iau acei bani.
acea persoana, poate sa faca dovada acelor bani poate mult prea usor, desi din prima zi cand a spus ca i-au disparut toti l-au intrebat poti sa demonstrezi ca existau? si ca sa ii gaseasca asupra mea nu are cum.
de ascultat tel, nu e legat de urmarire, ci doar din tel, dintr-un soft, instalat pe langa sistemul tel, e un tel mai performant. suspiciunea asta nu o am de acum ci de mai bine de un an, pt ca mi-a mai trantit in discutiile noastre, farame din ce vorbeam eu la tel, teroretic fara ca acea persoana sa stie. acum, ca e ascultat sau ca stie ce vorbesc, nu ma intereseaza, ca nu mi-e frica de lucrul acesta, numai ca e deplorabil ceea ce face. ce mi s-a parut suspect a fost ca mi-am schimbat tel, nr de tel. de 24 ore, am sunat doar 2 persoane de pe nr acela. si plus o a treia persoana, fata de care m-a acuzat. am vrut doar sa vad daca a mai vorbit ceva la adresa mea. bun! am sunat cu numar ascuns, la ora 15. intr-o ora si jumatate, cand am vrut sa sun iar, imi spunea "Contul prepay este blocat!" am fost la operatorul de telefonie si am intrebat ce s-a intamplat. mi-a spus o scuza mult prea ciudata ca sa fie adevarata. eu am cumparat acel sim nu mai mult de 48 de ore si activ a fost doar 20 de ore. acum astept sa vad daca imi da drumul la acel numar. coincidenta sau nu, ceva nu e bine! scuza pe care mi-a spus-o in momentul sesizarii mele e ca, au fost furate sau folosite in mod abuziv mai multe sim-uri si ca ei au creat un progam care blocheaza acele nr de tel, numai ca mai are si mici scapari si mai blocheaza si alte numere, care nu au nici o legatura. numarul meu era activ de de 20 de ore. ce li s-a parut suspect de l-au inchis? ca nu poate un program sa faca asa ceva, ci doar un operator de al lor.
in fine, sper sa fie doar o coincidenta! desi sunt prea multe lucruri care nu se leaga!
mie de ce mi-e frica e sa nu fabrice probe, pt ca e in stare. martori mincinosi, ca sa gaseasca banii cu amprentele mele, nu are nici intr-o mie de ani cum, pt ca nu poate. inregistrari iar nu are cum, pt ca si chiar daca avea camere, atata timp cat nu am pus mana, nu are ce sa filmeze. eu tind sa cred ca tot scandalul acesta e pus la punct de cel putin 2 sapt inainte sa ma acuze, pt ca am incercat sa imi aduc aminte ce s-a intamplat. de chemata nu m-a chemat nimeni la politie, n-am primit nici o citatie, nici macar sa ma sune cineva. am un mare semn de intrebare daca chiar ii lipsesc acei bani, daca e real ceea ce sustine.
dovezi nu am, pt ca totul s-a vb la tel.
acum intrebarea este, inregistrari ale convorbirilor nu am, dar pot sa aduc 2 persoane fata de care a vorbit la adresa mea, incriminindu-ma pe mine. sunt probe? cand ma suna, incepeam sa plang si nu am mai inregistrat nimic.
e pt prima data cand trec prin asa ceva si cat am incercat sa fiu de corecta in viata mea, niciodata nu am avut probleme si am spus ca si acum nu am cum sa am probleme, atata timp cat am fost corecta, dar vad ca nu e de ajuns.