avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1591 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Discuţia la modă Sa ne oprim o clipa din goana zilnica...si sa ne ...
Discuție deschisă în Discuţia la modă

Sa ne oprim o clipa din goana zilnica...si sa ne tragem sufletul

A se citi pe indelete, incercand intelegerea fiecarui rand.......


Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,

Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
ªi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,

Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
ªi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?…


ªi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,
Când îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire,

Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine,
Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute,
Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,
Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?…

Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune
C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune,
Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?

ªtii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde,
Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde,
Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală,
Sub imensa şi eterna armonie generală?…

Eşti de-abia în pragul lumii. Îi-i aşa de sprinten gândul.
Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l!
Câte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă,
Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e nouă!

Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare,
Glasuri, şi culori, şi forme tu le laşi să se strecoare,
Legănând a tale gânduri adormite, ca pe-o apă,
Când atâtea adevăruri nerostite încă-ţi scapă!

ªtiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă
Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă;
ªi cu lacrimi stoarse-n silă — nu mi-aş mai aduce-aminte —
Am bocit şi eu… nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!…

Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală,
ªi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală,
Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor,
Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
Disperări de porunceală şi dureri închipuite,

Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe
Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe,
Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
Să s-abată lăsând morţii în odihna lor de veci,
ªi din florile vieţii să aleagă şi s-adune
În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune!

Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare
A torentelor vieţii! Câţi eroi, lipsiţi de slavă,
Nu dispar în lupta asta nesfârşită şi grozavă!
ªi, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite,
Câţi martiri pe care vremea şi uitarea îi înghite!

ªi când lumea asta toată e o veşnică mişcare,
Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare,
ªi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă
În campania aceasta mare şi neîntreruptă,


Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea şi descurajarea cântecului tău amar,
ªi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti?
Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?…

Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?
Unde ni-s semănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,


Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse
Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
Peste inimile noastre mângâiere şi iubire,
ªi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!

Unde ni sunt visatorii?
..... Alexandru Vlahuta
Cel mai recent răspuns: ContSters157367 , utilizator 19:53, 2 Septembrie 2010
Eee… Cei care am scris aici (si nu numai) avem deschisa Calea Sperantei.
Vointa este aceea care materializeaza visele… Daca nu avem vise (planuri de viitor, dorinte) la ce ne-ar mai trebui vointa? Nu? Visam (dorim) sa fim cei mai buni intr-un domeniu… Visam (dorim) sa facem mai frumoasa lumea in care traim… Sunt vise – iar indeplinirea lor tine de vointa.

A visa si a urmari indeplinirea acestor vise nu e “paleativ”, e fortza vietii.Cati n-or fi ras de Leonardo da Vinci cand acesta incerca sa construiasca… aripi care sa il ajute sa zboare!
Visele i-au ajutat pe unii sa scape cu viata din lagarele de munca naziste. Un vis comun i-a ajutat pe evrei sa aiba un loc al lor… un colt de lume in care sa fie lasati in pace.

De ce, unii, inceteaza sa viseze? Poate ca educatia e “vinovata”. Oricine vine in contact cu un copil ii este acestuia un profesor care ii descrie lumea… pana cand copilul va ajunge sa perceapa lumea nu asa cum este aceasta ci asa cum i-a fost descrisa… Putem constata, astfel, ca realitatea nu e decat un sir de interpretari pe care oamenii au invatat sa le faca in comun…

Din fericire, nu toti se multumesc cu ceea ce li s-a spus.
Ar trebui sa ii invatam pe copii cum sa vada, nu sa le descriem lumea din perspectiva personala… Si ar trebui sa ii incurajam sa viseze..

“Doar un luptator poate rezista pe drumul cunoasterii, pentru ca arta lui consta in a gasi un echilibru intre spaima de a fi om si minunea de a fi om” (Carlos Castaneda)

DESTUL
Alexandru Macedonski
I

Acum destul cu plânsul, căci inima ţi-e seacă,
ªi chiar de ţi-ar fi plină, e timp să-i zici destul
Poporul nostru este de lacrime sătul,
ªi ele nici în versuri nu pot ca să mai treacă;
Zadarnic poetaşii într-însele se-neacă,
Hârţoagele lor toate rămân făcute sul.

II

Ei!… S-a trecut cu moda de lacrimi şi suspine
ªi cu acele crunte dureri imaginari,
Aţi cărunţit cu totul, sărmanilor cobzari!
Dar de s-a dus o vreme, o nouă vreme vine,
ªi ea c-un bici pe care în mâna sa îl ţine
Plesnind vă strigă vouă: ,,Alţi timpi, alţi lăutari!”


III

Rubinele pe buze, mărgăritarii-n gură
ªi crinii de pe sânuri şi ochii ca de mură
Sunt nişte mărunţişuri ce nu-şi mai au vrun curs:
Cu lacrimile false ce-ntruna s-au tot scurs,
S-au poticnit în coastă şi se tot duc de-a dură
Târâte de ridicol în repedele-i curs!

IV

Acuma este timpul puterii, bărbăţiei,
Copilul de ieri, astăzi e un băiat viril
S-a scuturat la Plevna de jugu-epitropiei.
De-ar fi copil, şi astăzi ar rămânea copil;
Cu doina nu mai merge pe fruntea României,
Deplin ca să renaştem ne trebuie-un Virgil!


:luck:
A cum n-o sa mai plangem, ca sufletul l-am tras…

V isul democratiei…,
I ubirea de aproapele
S unt permise aristocratiei -
A colo par a fi chiar ambele.

V ai! Aristocratia-i umilita…
I eri era bine sa visezi!
S ar azi, cu gura flamanzita,
A rendasii slabi si subrezi
R ugand in stanga si in dreapta:
E pentru noi mai ieftin astazi?
Si putin Eminescu
Vremea trece, vremea vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate.
Nu spera şi nu ai teamă:
Ce e val, ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Pare scrisa chiar ieri pe-nserat
Alenis

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)
Poezie_strofa creatie proprie pirvucristian pirvucristian M-am nascut, cand cerul plangea cu stele, si LUNA mi-a dat printre ele, primul SARUT. (vezi toată discuția)
Poezii despre românia, despre guverne trecãtoare și despre noi Gabriela  Pintea Gabriela Pintea Treceţi, batalioane române, Carpaţii! Un cântec istoric ne-aduce aminte Că fraţii în veci vor fi fraţi, Un cântec de luptă, bătrân ca ... (vezi toată discuția)