Buna ziua,
acum aprox 4 ani am lucrat la o firma in care munceam ture de noapte. Am desoperit recent ca in acea perioada a fost inregistrat la ITM un act aditional prin care eu eram de acord cu renuntarea la sporul de tura de noapte. Acest act aditional nu a fost semnat de mine si nici nu am primit un exemplar. (din cate stiu un act aditional se intocmeste in 3 exemplare, unul angajatorul, unul angajatul si unul pt ITM. ) Nu pot decat sa presupun ca a fost semnat de angajator. Daca s-a intamplat asa doresc sa plateasca pentru ilegalitatile facute. Imi puteti da un sfat ce as putea face. Cei de la ITM cu care am discutat m-au sfatutit sa ma adresez Procuraturii pt fals si uz de fals. Multumesc!
inainte de semnarea actului aditional am beneficiat de acel spor - era de 10% din salariu. Dupa actul aditional, nu am mai beneficiat. Din discutiile pe care le-am avut cu alti colegi aflati in situatia mea, pentru ca noi sa nu sesizam modificarea de salariu ni se acorda prin rotatie o prima de 20 lei, de 30 lei, dupa caz, a.i. sa ajungem cat de cat la salariul avut inainte de a ni se lua acest spor. Ideea este ca din acel moment, am sesizat ca sunt diferente in minus la salariu, dar administratorul ne-a explicat ca este in functie de numarul de ore lucrate in luna respectiva, de orele suplim lucrate etc, dar diferenta s-a vazut la salariu!!!
Dupa ce acel act aditional a fost depus la ITM clar nu am mai primit acest drept banesc.
Sporul de noapte este stabilit in art.41 din CCMN si reprezinta de 25% din salariul de baza.
Actul aditional este nul in contextul art. 38 din codul muncii:
Art. 38. - Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Daca nu rezolvati cu ITM va puteti adresa instantei de judecata cerand si sumele neprimite si la care aveati dreptul.
Vechime in munca
sacko
Este obligatoriu acordarea vechimei in munca in cazul in care un angajat are deja lucrati 3 ani sau mai mult in cadrul aceleasi firme?
Daca da, va rog baza ... (vezi toată discuția)