ancheta sociala !!!

Initial am locuit cu parintii mei. Invocand dese certuri cu mama mea, aplecat cu copilul de acasa in iulie 2009. Hotarat sa-mi salvez casnicia am mers dupa ea si copil la parintii ei unde plecase. Dupa ce am stat de vb am hotarat sa ne mutam cu chirie. Am cautat, am gasit si ne-am mutat imediat in august. Dupa 3 luni sotia a plecat din nou, de aceasta data reprosandu-mi mie ca nu o ajut destul cu copilul, desi acesta era inca sugar si cu mine nici macar nu putea sa adoarma, pt ca ea il obisnuise sa adoarma numai la san. Iar am mers dupa ei, iar ne-am mutat (in alta parte ca acolo pierdusem locul)-decembrie 2009. Aici nu i-a placut si atrebuit sa caut altceva. Am gasit, iar ne-am mutat-aprilie 2010. In iunie 2010 a luat copilul si a plecat din nou. De aceasta data mergand si depunand si actele de divort.
Eu o iubesc inca si am incercat tot timpul asta sa o conving sa se intoarca, in zadar insa. Acum imi spune ca a intalnit pe cineva si ca vrea sa isi refaca viata.
De ce trebuie sa sufere un tata, sa stea departe de copilul lui doar pt ca se numeste TATA si nu MAMA?? Din cauza gandirii si conceptiei gen cea pe care o aveti(nu numai dvs)? De cand mama isi iubeste mai mult copilul decat tatal si de ce copilul sufera mai mult dupa mama decat dupa tata???
Astfel de conceptii si modalitati de gandire au adus justitia din Romania in mocirla in care se afla acum, si tot genul asta de gandire a facut ca din ce in ce mai multi sa-si doreasca sa plece din tara dezamagiti ca dupa 20 de ani de capitalism (cica) nu am evoluat deloc.

Numai bine !

Buna dimineata.

Din ce am citit,parerea mea ca psiholog este formata.Se vede clar ca dvs.va mai iubiti sotia,dar sentimentul nu este reciproc.Pacat,dar nu vad cum mai puteti remedia aceasta relatie.Este inutil sa insistati in a va restabili relatia conjugala,atita timp cit a intervenit o alta persoana in viata sotiei.Nu va consumati energia in aceasta directie,ci in a va comporta la fel de civilizat fata de ea.Insist ( scuzati-mi cuvintul folosit)spre binele dvs.,sotiei,copilului (in mod special) sa pastrati o relatie de oameni civilizati,de comunicare...fara reprosuri care dauneaza mult in situatia dvs.
Dragostea fata de copil eu o vad in mod egal,in unele cazuri tatal isi iubeste copilul pina la adoratie .Va cred si pentru ca eu sunt copilul nascut din dragoste,iar tatal meu m-a divinizat.Stiu ce inseamna dragoste unui tata.
Fiti optimist,legile privind custodiile s-au mai ( umanizat).Aveti sanse egale.Important pentru binele copilului este sa cadeti de acord asupra programului de vizita.Fara cronometru.Indiferent cine va obtine custodia,nu stati cu ochii pe ceas,lasati copilul sa fie copil.
Numai bine va doresc.

Sansele in orice actiune,conform legii,tin de probatoriile administrate de parti,pe care magistratii le interepreteaza si le analizeaza inaintea pronuntarii.
Important este de cunoscut ca indiferent de diferendele sau resentimentele existente intre parintii,copilul nu este indicat si nu trebuie sa se afle in "mijlocu acestor situatii.
S-a verificat psihologic si distinsa d-na psiholog poate confirma ca minorii" pasati" prin incredintari succesive fiecaruia dintre parintii si aflati in mijlocul unor diferende sau al unor probleme intre oamenii maturi au pobleme comportamentale.
Psihicul fragil al minorilor nu poate suporta presiunile exercitate de parinti,unul impotriva altuia si care in general se rasfrang asupra minorului.
Eu cred ca doi oameni maturi,chiar daca nu ii mai leaga sentimente pot conlucra,colabora in buna pace pentru binele copilului lor si trebuie sa o faca, pentru ca pana la urma,aceasta le este datoria de parinti,daca dragostea lor fata de minor,nu este doar una clamata cu emfaza si atat.

r.gabi ,

Eu cred ca doi oameni maturi,chiar daca nu ii mai leaga sentimente pot conlucra,colabora in buna pace pentru binele copilului lor si trebuie sa o faca, pentru ca pana la urma,aceasta le este datoria de parinti,daca dragostea lor fata de minor,nu este doar una clamata cu emfaza si atat.

Am sa va spun simplu,ca si-n mesajul anterior cit de important este comportamentul dvs.ca parinti,in crestere copilului si formarea lui ca tinar si matur.
Parintii constituie primul model social de influentare a copilului. Parintii trebuie sa gaseasca un echilibru in ceea ce priveste organizarea timpului petrecut cu fiecare in parte, cerintele adresate acestuia, precum si inlaturarea momentelor de tensiune intre dvs.
Reactia copilului depinde de varsta lui si capacitatea de a intelege ce se intampla. In special copiii mai mici au probleme cand trebuie sa se obisnuiasca cu schimbarile care au loc in viata lor.
Pe langa nevoile de baza ale copilului, satisfacerea nevoilor emotionale este foarte importanta pentru devoltarea armonioasa a personalitatii. Dintre acestea mentionez cateva:
Sinceritatea. copiii au nevoie de a cunoaste oamenii si de a avea incredere in ei. Minciuna sau adevarul spus pe jumatate il fac pe copil sa fie confuz.
Respect - tratati copilul ca pe o persoana valoroasa, lasati-l sa faca alegeri,stati de vorba mult cu el,facindu-l sa inteleaga de ce trebuie sa ia anumite decizii.

Copilul, ca si adultii, trece printr-o serie de stari emotionale cand este pus in fata unei despartiri a parintilor. El sufera pierzind prezenta si atentia zilnica a ambilor parinti, singura stabilitate cu care este obisnuit.De aici se instaleaza tristetea, urmeaza depresia uneori.Asta poate duce la schimbari de comportament
Este chiar posibil ca cel mic sa devina furios pe el insusi, gandindu-se ca el este vinovat, ca parintii s-au certat din cauza lui, pentru ca nu a fost cuminte.
" Mai mult chiar, parintii, suparati unul pe celalalt, vor incerca sa-l foloseasca pe cel mic ca un intermediar, un mesager intre ei: “Spune-i lui tata sa nu mai intarzie cand mai vine sa te ia”, “Spune-i mamei sa te imbrace mai bine data viitoare”. Acest comportament este foarte periculos pentru psihicul copilului. El nu incearca decat sa aiba o relatie normala cu ambii parinti, in ciuda situatiei. El nu vrea sa fie mesagerul unor reprosuri sau al unor vesti rele. "
Ce trebuie facut pentru ca cel mic sa nu sufere in cazul unui divort?
In primul rand, conteaza atitudinea dvs., dar spre binele copilului, trebuie sa continuati sa fiti parteneri in cresterea lui.
Nu faceti copilul sa se simta vinovat.
Niciunul dintre parintii nu trebuie sa puna in pericol relatia copilului cu celalalt parinte. Copilul are nevoie de amandoi si nu trebuie sa fie pus in situatia de a alege.
Dvs. alegeti.

Va dau dreptate in tot ceea ce spuneti. Sa stiti ca nu tin neaparat sa obtin eu personal custodia copilului. Tot ceea ce as dori ar fi sa fiu aproape de el. Eu i-am propus sotiei sa se stabileasca in Bucuresti cu copilul, promitandu-i ca daca este de acord cu acest lucru eu voi fi de acord ca ea sa pastreze custodia. I-am promis ca ii voi gasi un loc de munca bun,(bine platit si cu program lejer) avand in vedere ca am destule cunostinte care ma pot ajuta cu asta, si totodata ca o voi mai si ajuta cu plata chiriei daca nu se va descurca sau cu copillul( dus si luat de la gradinita atunci cand este ocupata).
Credeti-ma ca nu tin cu dintii de aceasta custodie, tot ce vreau este sa-mi vad si sa-mi pot ajuta copilul atunci cand are nevoie, lucru mai greu posibil atat timp cat eu stau in Bucuresti iar ea si copilul vor ramane la Brasov.
Cred ( de fapt sunt sigur) ca singurul motiv pt care nu accepta lucrul asta este barbatul de care v-am vorbit. Pt ca inainte de sarbatori s-a certat cu el si chiar ea m-a sunat sa ma roage sa-i caut de lucru pt ca s-a hotarat sa vina in Bucuresti pt binele copilului. M-am bucuret enorm si chiar am luat legatura cu diverse persoane pt ai gasi de lucru. Numai ca dupa sarbatori s-a sucit si mi-a spus ca nu mai este dispusa sa se mute din nou, ca aici nu are nici un sprijin, etc, etc... Am aflat ulterior ca s-a impacat cu "prietenul", asa ca pt mine lucrurile sunt clare.
M-am suparat foarte tare pt ca prin asta ea mi-a demonstrat ca se gandeste in primul rand la sansa de a-si reface ea viata, si nu la ce este mai bine pt copil.

Astept si alte pareri din partea dvs!