avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 245 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Discuţia la modă Respectul fata de...\"Vasile\"
Discuție deschisă în Discuţia la modă

Respectul fata de..."Vasile"

Au trecut doi ani de cand ma aflu pe acest forum si innca o data imi manifest bucuria si gratitudineaca am colegi de forum,deosebiti ca oameni si ca profesionisti de la care am invatat si de la care mai am inca de invatat,oameni adevrati pe care nu ii laud de circumstanta ,pentru ca niciodata nu mi-a placut sa fac aprecieri de dragul de a capata un anume "capital".
Analizandu-ma pe mine insumi,chiar si dupa aceasta perioada,care inseamna o noua si placuta experienta,cred ca in continuare am ramas la fel de idealist si poate,pe alocuri naiv,atunci cand cred ca unele persoane pe care,cel putin din punct de vedere teoretic,calificarea le-ar recomanda sa manifeste mai mult respect fata de ..."Vasile",observ ca lucrurile stau exact altfel decat speram eu.

"Vasile",l-am numit in mod generic pe user-ul cu probleme care,in lipsa de bani-doar ne aflam in plina criza-cauta un sfat,un ajutor cat de mic pentru a iesi cat mai bine din problemele(juridice si financiare)pe care le are si care il coplesesc,ca pe orice om simplu.
Iata ce pateste ,acest"Vasile" cand vrea sa afle cum poate rezolva din problemele sale:
Exista cateva persoane,care se reped sa ii raspunda,
Si i se raspunde,orice in afara problemelor sale,in afara raspunsului lamuritor.
Apar alegatii de tot felul,unii isi deapana "amintirile" de prin procese,pe care pretind ca le-au avut,se asaza pe socluri imaginare,tocmai pentru a-i arata lui "Vasile" cu cine ar avea el de-a face,daca le solicita eventual ajutorul.
Reclama agresiva,lauda de sine,limbajul indoielnic,aruncat in viteza ,din"varful tastaturii" sau raspunsul unora printr-o fraza informa,il pun pe"Vasile",de multe ori,in postura sa aiba nevoie de traducator dintr-o limba romana destul de aproximativa,in limba romana.
Exprimarea asa zis pretioasa,lipsita de continut nu il poate ajuta pe bietul cetatean.
Si ca o finalitate suprarealista al acestui limbaj neinteligibil i se raspunde amaratului "Vasile" ca trebuie sa isi angajeze avocat,cu care anterior sa discute"in privat"
Ce sa discute in privat,cand oamenii nu se fac intelesi in mod public ?
"Vasile",nu are de unde sa stie.
Respectivii,avocati(nu ?)il expediaza pe cetatean si sunt convinsi ca acesta,satul de "abureala" pana la urma va apela la unul dintre ei.
Nu am calitatea sa judeca"virtutile profesionale" ale acestor doua persoane la care ma refer,dar am dreptul sa raman la fel de stupefiat si de"aiurit",punandu-ma in locul lui "Vasile",citindu-le postarile "aiuristice".
Eu cred ca"Vasile",omul cu probleme,se intreaba,dupa ce citeste "sfaturile docte" ale celor doi:

"Oare toti sunt la fel ?"

El,omul care da pentru prima data peste astfel de persoane,auzind si gura targului,nu stie ca nu sunt asa si ca dintr-o intamplare nefericita i s-a raspuns de niste persoane care doar se erijeaza pentru a face doar impresie.
El nu stie ca in topicul "Bijuterii,perle,nestemate....",una dintre aceste persoane detine cel mai mare procent de ineptii,ca se exprima intr-un limbaj de loc conform cu cea ce vrea sa para,sau ca cea de a doua,doamna,nu cunoaste ce inseamna "doctorand".
Dar aceasta persoana ii poate raspunde lui"Vasile" intr-o singura propozitie nefundamentata in niciun fel sau il poate trimite in cazul unei contraventii la legea circulatiei sa faca dovada starii de emotivitate in care se afla.
Dumneaei,ii poate chiar spune ca instanta va admite plangerea sa,emotivitatea fiind o cauza exoneratoare de raspundere.
Cealalta persoana la care ma refer,inventeaza institutii de drept,in fapt inexistente,ne demonstreaza,dar mai ales ,demonstreaza omului de rand,"calitatile" sale in punerea la punct a..."cainilor psihopati",ne arata cum un "procuror nervos" vrea sa il dovedeasca pe cel pus sub inculpare",ca inculpatul "daca recunoaste fapta poate ajunge... martor".
Si ca un corolar al intregii constructii"fantasmagorice:"trebuie ca ca avocatul....sa se ocupe de aceste probleme".
Mai aflam de la acelsi distins profesionist ca:
"Fiind pe cale de disparitie aceste infractiuni cu Daciile...ar exista si aceasta posibilitate a amenzii administrative".

Motivatie juridica,nu gluma !

Mai gasim vesnicele si inteligentele remarci: "sunt de acord cu X" sau mai nou ,"achiesez si eu la cele afirmate de...."

Intrebat despre semnificatia verbului "a achiesa",raspunsul unui domn avocat a lipsit.

Pacat de efortul celorlalti colegi,oameni de bine si profesionisti adevarati care cu rabdare si cu har ii explica cetateanului ce si cum trebuie sa procedeze intr-o anumita situatie pentru a-l ajuta efectiv.

Dar daca totusi "Vasile" nu are noroc si ii raspund cei cativa ?





Ultima modificare: Sâmbătă, 19 Februarie 2011
Radu Gabrian, Mediator
Părerea mea…
Pe Vasile îl întâlnesc permanent, îl ascult şi, dacă pot, îl şi ajut, pentru că problema lui “Vasile” este întotdeauna o problemă. Ideea e ca nu poţi pretinde tuturor să aibă o anumită conduită, pentru că pur şi simplu suntem diferiţi. Am fost şi încă mai sunt “Vasile”, chiar dacă pe acest forum sau în viaţa de zi cu zi. Voi continua să fiu, atâta timp cât trebuie să fiu un om informat.
Aveţi dreptate: “Vasile” este un om care cere sfatul pentru că … nu are bani. Tocmai acest aspect se subliniază de către anumiţi consultanţi: totul de plăteşte. Sigur, atunci e clar că ne rezumăm calitatea umană la … numărul banilor pe care îi numărăm sau ne evaluăm în …banii pe care îi cerem.
Părerea mea este că nu există domenii în care să nu fie nevoie de consultanţă şi că unii specialişti într-un domeniu nu au dreptul, sub nicio formă, să-i ia peste picior pe cei care le cer ajutorul. ªi nici pe cei care dau sfaturi în domenii pe care ei nu le cunosc. Mai rămâne problema cu cei care pun întrebări halucinante, din categoria "oamenii debitează" (dorinţa de a face rău sau incredibil de stupid). Lucrurile sunt simple (doar omul are darul de a le complica!): vrei să ajuţi, fă-o! ªtii că o faci gratis pe forum. Dacă vrei să pari mai important decât ceilalţi, plăteşte reclamă media! Dacă vrei bani, nu-i cere de la useri de parcă te-ai bucura că omul este disperat de greutăţi.
Acum pot să spun şi că am primit oferte de reprezentare în instanţă, cu precizarea onorariului şi a modului în care pot lua legătura cu respectivii avocaţi. M-am întrebat dacă dorinţa de a “face bani” îi scoate din minţi aşa de tare pe unii încât încurcă utilizatorii între ei.
Apoi, am observant şi mult diletantism în răspunsurile unora, dar şi mult profesionalism în ale altora. Sunt în această ultimă categorie atât consultanţi, cât şi useri care vor să rămână useri, în ciuda faptului că nivelul lor de pregătire este unul care-i recomandă pentru onorariul de succes. Bine, nu toţi sunt avocaţi ca să poată fi contactaţi de potenţiali clienţi, însă sunt minunaţi prin faptul că-si pun cunoştinţele la îndemâna celor atinşi de ghinion.
Aceste cuvinte nu s-au dorit o critică a site-ului, tot ce am dorit să fac a fost să-mi exprim părerea faţă de o anumită atitudine … Bunul-simţ şi corecta autoevaluare nu strică nimănui.
Niciodată nu ştii când ţi-e rândul să devii "Vasile"...
Multumesc pentru invitatie, stimate coleg.
Dau curs acestui topic deoarece mi se pare interesant atat pentru user-i cat si pentru consultanti. Am dat multe raspunsuri la diversele probleme postate pe forum, nu atat de multe cat mi-as fi dorit, dar am fost de foarte multe ori surprinsa neplacut atunci cand unii colegi avocati, in loc sa dea un raspuns pertinent la intrebarea user-ului, incercau sa-si etaleze "penele de paun"...pe care numai aceia le "vedeau". Se spune ca un om onest este cel care lasa sa fie apreciat de altii nu sa-si aroge niste merite pe care nu le are ...
Este adevarat ca noi, consultantii, nu suntem recompensati in niciun mod pentru participarea la discutii pe acest forum, dar a folosi acest prilej doar pentru a epata, mi se pare josnic...
Scopul participarii la aceste discutii pe forum nu este de a demonstra celorlalti cate diplome, master-e sau doctorate avem...Aici ar trebui sa fim toti la fel, onesti, raspunsurile sa fie date cu profesionalism, nu in sensul acordarii unor consultatii juridice ci al acordarii unor sfaturi de specialitate omului de rand, nefamiliarizat cu acest domeniu, caruia orice ajutor in problema sa, pe intelesul sau, este binevenit mai ales cand acesta este total dezinteresat si gratuit...
Parerea mea, pe care mi-am exprimat-o de mai multe ori pe site, si ma refer in primul rand la consultanti, este ca cel care nu stie sau nu vrea sa dea un sfat profesionist, mai bine sa "taca" decat sa "achieseze" la punctul de vedere al altui consultant exprimat anterior sau sa dea un raspuns in "doi peri", doar pentru a castiga rating...
A fi apreciat de catre colegi si de catre toti acei "Vasile" care au incercat sa obtina un raspuns la problemele lor, prin munca ta (care se reflecta si prin aceste interventii "pro bono"), pentru mine, personal, este cel mai important lucru.
Este adevarat ca a lucra cu oamenii este o munca foarte grea si solicitanta, care te obliga sa te cobori la nivelul fiecaruia pentru ca sa te faci inteles. Un om te apreciaza numai atunci cand te intelege si sfaturile sau ajutorul pe care il dai ii rezolva problema. Un raspuns alambicat la problema ridicata de user-ul "Vasile", il va face pe acesta sa creada ca si-a pierdut timpul degeaba si ca singura sa speranta este doar o consultatie juridica platita. Dar aceasta este o falsa impresie pentru ca anumite intrebari pot fi lamurite cu raspunsuri simple fara a fi necesara o consultatie juridica, in adevaratul sens al cuvantului.
Ma bucur totusi ca, pe acest site, sunt foarte multi consultanti seriosi, profesionisti care nu "vorbesc" sa se afle in treaba ca unii care-si numara "penele" aici pe site, pentru ca altfel nu-i baga nimeni in seama, acasa, la serviciu sau pe strada...
Nu sunt de acord cu jignirile aduse de colegii consultanti altora si nici de catre user-i celor care nu le dau raspunsurile asteptate. Fiecare trebuie sa inteleaga ca respectul il primesti de la altii, atunci cand te respecti in primul rand pe tine.
De aceea, in situatii conflictuale in care intram fara voia mea, evitam sa mai raspund pe acel topic...Un avocat trebuie sa aiba demnitate, in orice situatie...
User-ii trebuie sa inteleaga ca pe acest site, raspunsurile pot fi contradictorii, pot fi de mai mica sau mai mare ajutor, de la alti user-i sau de la consultanti... Acestia nu pot pretinde sa obtina gratuit, prin acest mod, consultatii juridice complexe. Munca avocatului consta si in consultanta juridica...Ceea ce imi lasa un gust amar este doar interventia unor consultanti "paraleli" cu stiinta dreptului care lasa impresia unor super-avocati. Am avut ocazia de multe ori in instanta sa vad avocati care vorbeau tare, apasat, mult si nu spuneau nimic la obiect ci doar incercau sa impresioneze publicul...Pe multi i-a prostit aceasta modalitate de publicitate mascata iar, in final, si-au dat seama ca au pierdut mergand pe "mana" unui avocat care vorbea si nu spunea nimic...
Problemele user-ilor si solutionarea proceselor in instanta se rezolva aplicand dreptul si nu povestindu-l din cele spuse de altii...Asta ma intristeaza si, din cauza unor astfel de avocati, oamenii ne percep ERONAT ca pe niste hiene fara suflet...crezand ca toti suntem la fel...
Eu sper ca, acest forum sa-l ajute pe fiecare user "Vasile" sa gaseasca raspuns la problemele pe care le are si sa aleaga un avocat, atunci cand va avea nevoie de unul, cu mai multa atentie...;)
Ultima modificare: Sâmbătă, 19 Februarie 2011
Corina Capotã, Avocat
Avocatura are o latura psihologica, legata de empatie si o latura logistica, legata de vanzari.
Un avocat bun va fi empatic cu clientul sau si in acelasi timp un bun salesman, pentru ca se vinde pe sine. Empatia inseamna sa intuiesti, sa incerci sa-l cunosti pe cel din fata ta, practic sa te pui in pielea lui ca sa poti sa te faci tu mai bine inteles. Nu trebuie sa intimidam clientul sau sa abordam un aer de superioritate, putem sa facem o analogie cu un medic, profesor, mecanic auto sau orice alt profesionist. Cum ne-ar placea noua sa fim tratati, asa trebuie sa ne purtam si noi cu altii.

Legatura cu domeniul vanzarilor provine din faptul ca avocatul presteaza un serviciu, piata e reprezentata de oferta mare si cerere mica. Nu mai detaliez piramida lui Maslow, dar pe scara nevoilor, pentru majoritatea persoanelor, angajarea unui avocat este in varf. Cum atragem un client ? Pornind de la imaginea proprie: investitii personale ( imbracaminte, igiena personala, autoturism etc.), atitudine ( politete, respect etc.) , prestanta ( reputatie, personalitate etc.) si terminand cu mijloacele permise de legile profesiei de a-ti face publicitate.

In asteptarea telefonului de a se prezenta la oficii, poate avocatii care nu se incadreaza profilului de mai sus vor medita la faptul ca un complex de superioritate se naste din complexul de inferioritate. Poate inteleg o data pentru totdeauna ca ceea ce facem noi din cand in cand, deschizand cate un topic special pentru ei, este ca o "interventie" pentru un dependent de anumite substante. "Interventia" este o incercare de a-i trezi la realitate.

Vasile este o victima vizavi de avocatii arondyahoopunctcom, care printr-o analogie cu un animal de prada, il vor ucide, dar degeaba, nu il vor manca pentru ca nu au dinti.

Vasile uneori vrea varianta cea mai ieftina, uneori accepta varianta cea mai scumpa, dar intotdeauna are nevoie de varianta cea mai buna.
Vasile nu va cumpara de la cineva care ii spune: "cumpara acest produs scump, pentru ca am vandut multe". Eventual va cumpara daca e ieftin, sigur va cumpara daca e bun.
Interesant subiectul si destul de realist.
La un moment dat am sesizat si eu acest gen de "SFATUITORI" insa am fost apostrofat vulgar si chiar banat pentru ca am indraznit sa le pun la indoiala profesionalismul...:).Am gresit atunci ...:-/
Cu timpul am inceput sa ignor, chiar si prezenta lor pe forum...cu toate ca nota si medaliile obtinute ca urmare a nr. de ineptii scrise ai recomanda ca foarte buni...#-o
Acest gen de "GHEORGHE" le zic eu, gasim in toate domeniile...:) si tara e mare. Deduc de aici ca "e multii":D
Exista mai multe feluri de cetateni, si raspunsurile trebuie sa tina cont de interesele fiecaruia.
- Exista cetateanul interesat, care o sa aplaude si incuviinteze doar raspunsurile favorabile lui, chiar daca gresite;
- Exista cetateanul informat, care stie deja ceva, si care este teoretic cel mai bun ascultator, stiind sa discearna si sa puna intrebari de test care sa-i confirme ca a inteles bine;
- Cel mai important in opinia mea, exista cetateanul tacut, care are o problema dar nu deschide topic, dar citeste 10 discutii precedente ale altora cu aceeasi problema.

In opinia mea, acest ultim aspect este cel mai important, din moment ce raspunsurile date acum vor fi citite si de altii peste 1-2-3-10 luni , ele trebuie sa fie clare si argumentate.

In al doilea rand, nu cred ca trebuie sa aruncam cu piatra, oamenii gresesc, si uneori exista topicuri in care sunt 5-6 raspunsuri gresite ale unor persoane de la care nu te astepti. Ce este important este ca greselile se corecteaza si orice cetatean perseverent pleaca pana la urma cu raspunsul bun.
Ultima modificare: Duminică, 20 Februarie 2011
eumarian, utilizator

Alte discuții în legătură

Dincolo de sfaturile foarte utile, nimeni nu da tot din "casa" ContSters69724 ContSters69724 Scriu de foarte putin timp pe forum, desi sunt inscrisa de ceva vreme. Am constatat insa un aspect, pe care as dori sa-l impartasesc cu voi, cu toata ... (vezi toată discuția)
Propuneri modificari regulament cu privire la sanctionarea raspunsurilor eronate ContSters20980 ContSters20980 As vrea sa va supun dezbaterii urmatoarea problema destul de delicata. In ultima vreme au existat numeroare discutii (si implicit multe mesaje sterse) ... (vezi toată discuția)
Va aduc bani cererile de consultanta? Admin Admin Pana la urma, sunt cererile de consultanta utile si aducatoare de bani pentru consultanti? Primiti constant cereri de consultanta? Daca da, sunt ele ... (vezi toată discuția)