1. Daca legiferam pentru carti si muzica licente de tipul GPL oricine poate sa taie si sa adauge ce doreste
fara sa-si poata insusi paternitatea/maternitatea operei si mai ales - AICI E BUBA MARE - FARA sa poata sa puna interdictii de copiere/modificare/raspandire asupra unei astfel de opere.
:oops:
Aceasta este de fapt problema cea mare, cosmarul firmelor de genul "Gigantum SA" DE ACEEA se inaspreste regimul copyReich ... pardon copyright:
libertatea este contagioasa Exista o asimetrie foarte pronuntata datorata imprejurarii ca
opunem banilor libertatea. Asimetria se poate observa usor astfel: daca avem un produs care incorporeaza 999 de licente si un singur element GPL ... nu mai ai voie sa limitezi libertatea copiere/modificare/raspandire si sa pretinzi bani pentru aceasta; insa daca ai un produs care contine 999 de elemente licentiate GPL si un element licentiat cu copyright, nimic nu te impiedica ca dupa ce ai platit negustorului cat doreste el pentru copyright-ul sau sa-l transformi in intregime intr-un produs licentiat GPL.
Cu alte cuvinte, orice produs "protejat" impotriva multiplicarii/copierii/rreproducerii poate sa devina oricand, cu un oarecare efort financiar, un produs liber printr-un schimb bani contra libertate, insa niciun produs liber nu va putea sa devina niciodata si cu nici un fel de eforturi un produs "protejat" pentru ca schimbul libertate pentru bani este inadmisibil.
2. Saga despre Linux e o poveste mult mai complicata iar divagatiile ne-ar abate de la scopul discutiei si de la subiect
insa din ce ati scris rezulta CLAR de tot ca cercetarea si corporatiile nu ar muri daca am desfiinta PI si ca in urma desfiintarii acestuia nu s-ar produce nici unul din scenariile catastrofice despre care fac vorbire unii. Multumesc.
3.
Cauzalitatea nu se poate intemeia pe altceva decat pe multiple corelatii stabile.
FALS. Oricat de multe si stabile corelatii exista intre doua evenimente aceasta nu valoreaza cauzalitate. Diferenta intre cauzalitate (ca modalitate de grupare a evenimentelor dupa criteriul contiguitatii cauzei cu efectul) si sincronicitate (modalitate de grupare a evenimentelor dupa felul in care se reflecta ele in constiinta noastra) nu este data de CORELATIE pentru ca in AMBELE ipoteze evenimentele sunt corelate ci este data de cel mai greu de inteles element al raportului cauzal, elementul pe care-l numesc contiguitate.
(baza filosofico-stiintifica: Umar ben Ibrahim "Scepticul" - eseu despre cauzalitate).
DACA
... natiunile bogate protejeaza PI, au mari firme de PI, populatia lor lucreaza in PI, este rezonabil sa presupui ca de asta sunt mai bogate.
este adevarata ATUNCI si urmatoarea ar trebui sa fie adevarata pe acelasi principiu al corelatiei
Daca natiunile bogate consuma mai multe droguri, au mari probleme cu consumul de droguri, populatia lor are o proportie destul de ridicata de persoane care consuma sau au consumat droguri, este rezonabil sa presupui ca de asta sunt mai bogate.
4. Carui model trebuie sa-i corespunda "viziunea pozitiva"? Odata ce
ne concentram pe o anumita viziune asupra lumii apare o eroare comuna:
incercam sa vedem peste tot modele care sa ne confirme teoria.
dar ei le-au transferat liber consimtit contra unei sume, sunt aceleasi drepturi care pastreaza aceeasi sursa morala.
FALS. Transmisiunea drepturilor de la un subiect la altul este o fictiune a carei valoare, desi nu este deloc neglijabila pentru ca face sa functioneze intregul sistem economico-social nu trebuie extinsa dincolo de domeniul ei natural. Pentru cei care au facut asa :O cand au citit "fictiune" ii rog sa observe ca atunci cand se vinde - exempli gratia - un teren,
oamenii se prefac ca ar crede ca pamantul e al unuia si ca se poate transmite altuia, uitand ca "dreptul" lor asupra terenului se intemeiaza pe un subiectiv acord social si
nu pe vreo legatura obiectiva cu terenul si ca vanzarea-cumpararea inseamna ca societatea,
acceptand in anumite conditii intelegerea dintre cei doi, va recunoaste cumparatorului acelasi drept pe care-l recunoastea anterior vanzatorului.
Asadar,
nimic nu se transmite de fapt de la vanzator la cumparator ci societatea, considerand ca este convenabil si profitabil pentru ea sa accepte intelegerea lor, ii va recunoaste celui de-al doilea dreptul pe care-l recunoscuse primului.
Avand in minte cele de mai sus, daca societatea avea un interes sa-i recunoasca lui Brancusi o serie de drepturi
pe considerente morale, ratiunea recunoasterii transmisiunii acestor drepturi catre negustor nu mai subzista pentru ca orice chestiune legata de morala este prin natura ei intransmisibila.
a. Tot ce se poate, insa nu asta conteaza;
b. Probabil ca sunteti mai tanar, eu am prins si "iepoca de aur" in care plateai pentru browsere si pentru absolut tot. Daca s-ar fi continuat pe linia aceea, astazi am plati la greu pentru fiecare cautare pe Google iar Wikipedia ar fi Onlyminepedia, ar avea vreo 500 de pagini si am plati pentru fiecare articol citit. Nu atat razboiul browserelor cat aparitia GNU si GPL a schimbat in cativa ani intreaga filosofie.
In loc de incheiere
Asteptand sa-mi vina randul, ma plimbam pe pe holurile palatului dicasterial care adaposteste Judecatoria, Tribunalul si Curtea de Apel din Timisoara si mi-au cazut ochii pe coperta RRDPI (Revista Roamna de Dreptul Proprietatii Intelectuale). Am inceput sa rasfoiesc revista ca sa vad si eu ce fel de discutii se mai pot purta si ... Oy-Gevaaaalt! ... aproape hipnotizat am citit urmatorul titlu
"Predica – operă cu caracter religios, protejată prin dreptul de autor"
Acuma, dupa ce va recuperati barbia si limba de pe tastatura, va rog sa credeti ce va scriu: Articolul acesta nu era la rubrica "sa radem impreuna cu juristii" ci era un articol cu aspect "stiintific" scris pe un ton serios (despre orice prostie se poate scrie cat se poate de serios) in care autorul - un inalt preasfant sau preainalt sfant, n-am retinut prea bine (stiu ca o sa ajung in Iad pentru asta insa daca as ajunge in Rai impreuna cu el precis ne-am certa) - sustinea ca predica e protejata prin dreptul de autor. :O. Daca zambiti si ziceti: Ce stie inalt preasfintitul despre drept? Va scriu ca stie, pentru ca este si licentiat in drept.
..
Un caz izolat, Adalbert, n-are rost sa te agiti, cine-l baga in seama? Cititi va rog articolul lui pentru ca e cea mai buna pledoarie ANTI-PI citita de mine, pentru ca daca pana si predicile pe care le rosteste popa in bireserica sunt protejate de actuala legislatie PI - iar argumentele inalt preasfiintiei sale cred ca sunt destul de convingatoare in acest sens -
atunci trebuie sa ne trezim si sa schimbam legile proaste cu altele bune. Altfel o sa ajungem ca pana si interpretarea peltica a poeziei "E ziua ta, mamico" sa se poata distribui/copia/multiplica numai cu acordul tutorelui piciului de 4 ani care isi umfla pieptul cu mandrie si trage cu ochiul la zambetul mamicii lui atunci cand o recita.