drepturile parintesti

ContSters196414 a scris:

@agnetha

Nu vreau sa fiu cinic, dar ati avut cam 3(trei) luni (stiti la ce ma refer !) ca sa luati o decizie !
Stiati ca respectivul nu-si doreste copilul, stiati ca este casatorit, stiati ca nu va va ajuta, ca este labil psihic (sindromul ,,ce va zice lumea'' ) si totusi ati dat nastere copilului ! Sa va traiasca !
Daca ati avut inainte curaj, sa-l aveti si de acum incolo, va va fi tare necesar !
Sa nu uit : oricum fetita va va judeca ! Depinde de d-voastra ce sentinta va va da !
Succes !

nu inteleg un lukru, nu vreau sa supar pe nimeni,poate sunt eu demodata...problema asta cu avortul...nu vreau sa supar pe nimeni,dar este o optionala,nu obligatorie. eu sunt total antiavort,el stia asta, i-am spus de la inceput...si ink ceva:dak la 52 de ani un barbat face sex cu o femeie si nu foloseste prezervativ,isi asuma niste riscuri,printre care si acela,de a deveni tatik...
stiam tot ce ati scris mai sus,dar am crezut ca este un om cu minimul de bun simt,aici m-am inselat...stiti cand a "aparut" sa afle vestea despre sarcina? in sapt 12... atunci mi-a promis k vine sa recunoasca copilul...ce naiva am fost,asta e...
pe mine nu ma intere ce zice lumea,dar nu i-as da satisfactie
ms pt urari!

Femeile care nu erau incadrate intr-o forma sociala "omologata" (casatoria), la vremea facerii copiilor lor, se impart din punctul meu de vedere in doua categorii:

1. Femei care reusesc sa transmita copilului lor (verbal, comportamental, etc.) ideea ca l-au facut cu cine au DORIT cel mai mult sa-l faca la vremea cand l-au facut. (indiferent cate pietre au adunat, intre timp, in sufletul lor sau cat de "dobitoc" le-a devenit impricinatul dupa ...dez-vrajire). Si femeile astea merita tot respectul pentru ierarhia sufleteasca inalta la care vor ajunge copiii lor (inainte chiar de a intelege mecanismele sociale).

si

2. Femei care parca se straduiesc sa transmita copilului lor ideea ca l-au facut cu cine s-a putut sau chiar cu primul "dobitoc" cu care s-a nimerit. (ce altceva sa inteleaga bietul copil daca nici mama-sa nu e in stare sa faca distinctia intre "dobitocul" de pe urma si ala care nu le parea chiar dobitoc la vremea cand executau impreuna exercitiile preliminare facerii copiilor).

Femeile din aceasta categorie poarta vina pentru asta:

agnetha a scris:

caz real: copil cu liniuta,12 ani : se face misto de el la scoala si oriunde merge ,copilul e traumatizat,are complexe de inferioritate si stima de sine praf, fara rezultate cu terapie psihologica

Caci pana sa ajunga copilul sa inteleaga subtilitatea asta aproape avocateasca intre o liniuta si un nume, el are deja sufletul zdrente ..."format" in cei 7 ani de-acasa din pricina cuvintelor aruncate fara sa gandeasca de "desteapta" de prin preajma. Ca daca nu l-ar avea DEJA zdreanta, atunci n-ar putea sa priceapa ca "piatra" aruncata de un coleg de scoala nu e doar o piatra azvarlita la-ntamplare. Se-ntampla si printre maturi sa vezi cum alunga unul cate-o musca imaginara de pe caciula, desi vorbitorul n-avea nici o intentie (de unde si vorba: unde dai si unde crapa).

Apropo: "aragazul cu patru ochi" (despre care se vorbea pe pagina precedenta) il port din clasa intai, dar eu nu-mi aduc aminte sa ma fi atins vreun "misto". Ba chiar reuseam sa fac si eu "misto" de mine insami (semn ca nu stateam chiar rau la capitolul self-esteem). Poate ca o fi avut si mama vreun merit in treaba asta.

Indiferent pe ce cale o veti apuca dupa ce veti cantari toate variantele, aveti grija ca JURIDIC lucrurile se rezolva pana la urma, dar sufleteste e mai complicat.

Eu nu am pus problema testului ADN pentru ca stiu cu cine am avut relatii si cu cine am facut copilul. Copilul meu "stie" inca inainte de nastere ca are un tata, i-am aratat poze, i-am spus cum il cheama, astfel ca atunci cand acesta a venit sa-l vada prima oara, dupa 2 ani, copilul stia cine este.
Aveam 33 de ani cand am ramas insarcinata (prima sarcina), evident ca era o relatie pe care o credeam serioasa, altfel nu ajungeam sa raman insarcinata. Ca dupa doua saptamani de la aflarea faptului ca va apare un copil, tatal a disparut, nu aveam de unde sa stiu.
Eu nu judec pe nimeni, eu spun doar ca unii oameni pot intra cu bocancii in viata altora, doar pentru ca s-au trezit ei ca au niste "drepturi" , fara sa se gandeasca si la "obligatii" si ca, cel mai grav, pot rani niste copii, proprii copii.

Eu va sfatuiesc sa-i spuneti copilului Dvs. ca are un tata, cel real (biologic), ca la un moment dat acesta va stii sa fie tata sau nu, doar Dumnezeu stie.

@ Ady : sper sa apuc acea zi,sa-i pot povesti copilului ,si sa nu am ghinionul tau.E grav,probabil va fi operata in strainatate.
Sincer,eu n-as fi permis nimanui sa "intre" in viata mea in asa hal,mai bine luam copilul si plecam cu el din tara.Multa bafta va doresc!