Sunt garant la un credit bancar. Cand am semnat contractul am fost asigurata ca vor mai fi inca doi garanti. Din martie am inceput sa primesc somatii acasa am inceput sa imi pun semne de intrebare privind cine ar fi si celelalte persoane. In final am descoerit ca ceilalti garanti sunt de fapt doua semnaturi in fals. Falsurile au fost dovedite prin examen grafologic. La cele doua persoane li s-a sistat poprirea pe salariu dar mie nu. Si la debitorul principal banca a sistat poprirea pe baza unei hotarari judecatoresti in favoarea debitorului si acum sunt singura careia i se face poprirea. Ce sfaturi puteti sa-mi dati, ce cale este de urmat. Eu consider ca am fost inselata nu numai de debitor ci chiar de functionarul bancii care a permis aceste falsuri si cred ca intreg contractul este ca si ineexistent ..Va rog astept sfaturi.
As vrea sa stiu mai multe despre acea hotarare judecatoreasca prin care banca a fost obligata sa sisteze poprirea instituita asupra veniturilor debitorului.
Care a fost motivarea instantei, care a condus la pronuntarea unei asemenea hotarari?
Raspunderea dvs. catre banca poate fi antrenata doar atat timp cat subzista obligatia debitorului de a plati. Daca aceasta obligatie nu mai exista, nu mai exista nici obligatia dvs. de garantare.
Motivarea:
vazand ca debitoarea a dovedit ca are de recuperat o suma de bani mai mare decat debitul contestat din prezenta cauza in baza unui titlu executoriu emis de Tribunal .....
vazand ca debitoarea este de buna credinta in a-si indeplini obligatiile de plata
Modalitatea admisa de instanta este indestulatoare pentru recuperarea creantei creditorului si in termenul prevazut de aceasta si trebuie inlaturata orice alta modalitate solicitata de debitor pentru a nu complica lucrurile si prin xare s-ar aduce atingerea altor raporturi de drept stabilite prin contracte sau lege intre debitor si creditor....
Pentru aceste limite instanta nu va interveni atata vreme cat si cuantumul creantei a fost stabilit cu certitudine de parti iar opunerea creditoarei la admiterea acestei proceduri nu este in interesul acesteia chiar daca se solicita si se insista de creditoare la continuarea modalitatii de executare silita inceputa, care poate fi intrerupta oricand la cererea debitorilor chiar si garantilor si executarea creantei ar putea depasi termenul de 6 luni prevazut de art. 499 alin 1 cod procedura civila.
pentru considerentele aratate instanta va admite cererea in parte.
Sper ca am preluat in parte elementele esentiale ale hotararii judecatoresti/ irevocabila. In baza acestei hotarari executorul judecatoresc al bancii a inaintat un proces verbal de sistare a executiei doar pentru debitor
Inteleg din ce ati reprodus dvs. ca instanta a admis o alta modalitate de executare decat poprirea. Nu am inteles, insa, care este aceasta modalitate.
In raport de aceasta hotarare, trebuie sa invocati impotriva bancii "beneficiul de discutie", in temeiul caruia banca sa urmareasca cu prioritate bunurile debitorului. Rezulta din aceasta hotarare ca debitorul are posibilitatea achitarii debitului, motiv pentru care nu se impune urmarirea garantilor personali ai debitorului.
Apelati la un avocat, pentru a lamuri forma juridica, respectiv cererea care trebuie inaintata, in cadrul careia sa invocati beneficiul de discutie.
~ final discuție ~
Alte discuții în legătură
Executare silita
vali_ned
va rog ajutati-ma.
Am avut un proces pe somatie de plata cu o alta firma catre care am datorii. Creditoarea a castigat somatia de plata,s-a dat sentinta ... (vezi toată discuția)
Executare silita
vali_ned
va rog ajutati-ma.
Am avut un proces pe somatie de plata cu o alta firma catre care am datorii. Creditoarea a castigat somatia de plata,s-a dat sentinta ... (vezi toată discuția)