avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 599 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Contabilitate în general Pot sa iau imprumut bani de la firma mea?
Discuție deschisă în Contabilitate în general

Pot sa iau imprumut bani de la firma mea?

Buna seara,

sunt asociat la o firma IT (fara a fi insa si administrator) pe care am infiintat-o impreuna cu niste prieteni si m-ar interesa daca este posibil sa imprumut o suma de bani (peste 10.000 EUR) de la firma, pe o perioada de 6 luni... desigur, eu sunt dispus si sa platesc dobanda firmei pentru acesti bani.

Pe scurt: firma ma poate imprumuta pe mine (asociat) ca persoana fizica?

Daca "da" in ce conditii?

Indiferent de raspuns, ati putea sa imi indicati si o baza legala in acest sens?

Va multumesc,
Marin R.
Cel mai recent răspuns: Mircea SCALAT , Contabil 20:01, 26 Aprilie 2012
Nu si baza legala este legea 31/1990 (legea societatilor comerciale).
Art 1444 din legea 31/1990 spune altceva stimate coleg:

(1) Este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă sau ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros sau plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi operaţiunilor în care sunt interesaţi soţul sau soţia, rudele sau afinii, până la gradul al IV-lea inclusiv, ai administratorului; de asemenea, dacă operaţiunea priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator ori deţine, singură sau împreună cu una din persoanele sus-menţionate, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică:
a) în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro;

b) în cazul în care operaţiunea este încheiată de societate în condiţiile exercitării curente a activităţii sale, iar clauzele operaţiunii nu sunt mai favorabile persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) decât cele pe care, în mod obişnuit, societatea le practică faţă de terţe persoane.”

Art. 272. - Se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societatii, care:

1. dobandeste, in contul societatii, actiuni ale altor societati la un pret pe care il stie vadit superior valorii lor efective sau vinde, pe seama societatii, actiuni pe care aceasta le detine, la preturi despre care are cunostinta ca sunt vadit inferioare valorii lor efective, in scopul obtinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos in paguba societatii;

2. foloseste, cu rea-credinta, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect;

3. se imprumuta, sub orice forma, direct sau printr-o persoana interpusa, de la societatea pe care o administreaza, de la o societate controlata de aceasta ori de la o societate care controleaza societatea pe care el o administreaza, suma imprumutata fiind superioara limitei prevazute la art. 1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societati sa ii acorde vreo garantie pentru datorii proprii;



Ma insel eu sau domnul are totusi posibilitatea de a imprumuta bani din societate in limita a 5000 de euro?
O speta foarte discutabila as putea spune asemanatoare cu acele "dividende anticipate".
Totusi din practica parerea mea este sa nu faca acel imprumut pentru ca risca la primul control s-o pateasca si sa moara cu dreptatea in mana. Dvs. stiti ca primele conturi la care se cer note explicative sunt 461 si 462. In fine eu am dat un sfat bazat si pe interpretarea mea asupra legii cat si de practician. Sfatul e sfat nu-i asa, poate fi urmat sau nu!
PS. As avea o intrebare:
Daca societatea are acei 10000 de Euro inseamna ca are profit. Nu este mai simplu sa se ia dividende (16% impozit) ? In definitiv un credit la banca cam tot atat are dobanda si astfel se evita orice suspiciune de evaziune fiscala (vezi dobanda aplicata de societate la prezumtivul credit)
Ultima modificare: Joi, 19 Aprilie 2012
George Moraru, Consultant fiscal
Intr-adevar o speta interesanta, stimate coleg.:)
Daca imprumutul este restituit intr-un timp relativ scurt, chiar si organele de control pot admite ca imprumutul este acoperit de lege. Dvs. aveti insa dreptate, la asemenea profit mai avantajos este repartizarea acestuia pe dividende si retragerea acestora din societate.
O societate comerciala nu poate acorda imprumuturi la nimeni, doar daca are ca obiect de activitate astfel de operatiuni.

Alte discuții în legătură

Imprumut administrator de la firma AndreeaSimo AndreeaSimo Buna ziua, Administratorul are voie sa ia un imprumut din firma? Multumesc! (vezi toată discuția)
Srl imprumut catre asociat/administrator jovana jovana Buna ziua, Va rog sa ma ajutati cu un raspuns referitor la imprumuturile societatii catre unul dintre asociati: asociatul, care este si administrator al ... (vezi toată discuția)
Plafon avansuri din trezorerie iubestedariarta iubestedariarta \"Art. 272 (1) Se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societatii, care: 1. ... (vezi toată discuția)