LEGE Nr. 217 din 22 mai 2003 *** Republicată pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
CAPITOLUL IV Ordinul de protecţie
ART. 23
(1) Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
(2) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.
(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
ART. 24
(1) Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.
(2) Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.
ART. 25
(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.
(2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal.
(3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de:
a) procuror;
b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei în familie;
c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei.
ART. 26
(1) Cererea privind emiterea ordinului de protecţie se întocmeşte potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.
ART. 27
(1) Cererile se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.
(2) Citarea părţilor se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente.
(3) La cerere, persoanei care solicită ordinul de protecţie i se poate acorda asistenţă sau reprezentare prin avocat.
(4) Asistenţa juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie este obligatorie.
(5) În caz de urgenţă deosebită, instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor.
(6) Procurorul are obligaţia de a informa persoana care solicită ordinul de protecţie asupra prevederilor legale privind protecţia victimelor infracţiunii.
(7) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat.
(8) Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordinului se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.
ART. 28
În cazurile prevăzute la art. 25 alin. (3), victima poate renunţa, potrivit art. 246 din Codul de procedură civilă, la judecarea cererii privind ordinul de protecţie.
ART. 29
(1) Ordinul de protecţie este executoriu.
(2) La cererea victimei sau din oficiu atunci când împrejurările cauzei impun astfel, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen.
ART. 30
(1) Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecţie este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunţare dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
(2) Instanţa de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.
(3) Recursul se judecă cu citarea părţilor.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
ART. 31
(1) Ordinul de protecţie se comunică de îndată structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului.
(2) Ordinul de protecţie prin care se dispune oricare dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) se pune în executare de îndată, de către sau, după caz, sub supravegherea poliţiei.
(3) Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
(4) Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.
Buna,
Nu apreciez, ca in acest caz, problema principala ar fi violenta, ci mai degraba proprietatea.
"pe motivul ca este proprietar al locuintei si riscam la un moment dat sa ajungem pe drumuri"
Din cate am inteles, domnul este proprietarul apartamentului (sau ma rog, poate dansul si mama). In acest caz, are dreptul de a face, ceea ce-si doreste in propria casa, intrucat a muncit o viata intrega pentru aceasta. Iar daca acest lucru nu este pe placul dumneavoastra, atunci puteti duce o viata mai buna in propriul apartament.
Daca apartamentul este comun, atunci lucrurile se complica. Insa o solutie viabila ar fi achizitionarea a 2 apartamente monofamiliale, dupa vinderea celui cu 4 camere. Cred ca este o utopie sa vreti sa schimbati comportamentul omului....
avocatnet.ro explicăm legislația
marina eusenia