Va rog sa imi spuneti, cum sa procedez in cazul in care am avut o datorie de rambursat la o banca, dar ea s-a prescris.
Totusi mi se fac retineri din cont, pe baza unei decizii de executare silita. Stiu ca dupa 3 ani, nu mai fi subiectul unei executari, datorita acestui termen de 3 ani.
Datoria s-a prescris anterior inceperii executarii sau ar fi trebuit sa se prescrie in timp ce executarea era in curs?
Daca datoria e prescrisa atunci nu poate fi inceputa, daca insa executarea a inceput, ea va fi continuata. Astfel daca datoria e, spre exemplu, din 2010, si executarea a inceput in 2012, ea se va continua si in 2013,2014, chiar daca acesta ar fi termenul de prescriere.
Pe de alta parte, executarea unei datorii din 2010 nu va putea incepe in 2014.
1) lichidaţi şi desfiinţaţi contul ;
2) dacă acea decizie de executare silită a fost promovată de bancă în interiorul a 3 ani, se va executa până la achitarea integrală a debitului de către debitor.Nu se poate prescrie dacă a fost pusă în acţiunea de recuperare în mişcare în interiorul perioadei de valabilitate.Dacă e altfel (?!), reveniţi vă rog, cu clarificări şi vom încerca s-o rezolvăm.
Cred ca sunteti intr-o eroare. Stiti dvs ceva, dar nu stiti cum trebuie. Mi-e greu sa cred ca este implinit termenul de prescriptie.
Cand ati efectuat ultima plata din credit?
Cand s-a demarat executarea silita prin poprire?
~ final discuție ~
Alte discuții în legătură
Datorie prescrisa?
lari77
Buna ziua!
Am aflat acum de o poprire pe conturi de la o firma de recuperari! Mentionez k la creditul care a fost vandut firmei de recuperari nu am mai platit ... (vezi toată discuția)