Buna ziua! Cum intru in posesia deciziei de divort daca s-a efectuat in Constanta si eu am domiciliul in Iasi. De asemenea, daca nu sunt in tara cum as putea proceda in obtinerea acesteia, sau daca un membrul al familiei mele din Iasi ar putea sa obtina decizia de divort in numele meu. Va multumesc mult pentru sfatul si raspunsul dumneavoastra.
De asemenea, as putea sa obtin originalul certificatului de casatorie din Constanta?
Hotararea de divort se comunica la domiciliul pe care l-ati indicat in cererea de divort.
Daca nu v-a fost comunicata, puteti da o procura notariala unei persoane din familia dvs. sau o imputernicire avocatiala unui avocat pentru a ridica hotararea de divort de la judecatorie.
Certificatul de casatorie in original, ramane la dosar si, daca casatoria s-a desfacut, acesta nu se mai comunica.
Puteti solicita un nou certificat de casatorie cu mentiunea de divort de pe marginea actului, mentiune care poate fii inscrisa pe certificat la rubrica mentiuni. Puteti solicita certificatul personal de la Primaria Constanta sau de la Primaria Iasi, ori prin intermediul ambasadei sau consulatului roman din tara in care va aflati ori prin imputernicit. Persoana imputernicita se deplaseaza la Constanta, solicita eliberarea sentintei ramasa definitiva si irevocabila, dupa care se prezinta la Primaria unde v-ati casatorit, solicita inscrierea mentiunii de divort pe marginea actului dvs. de casatorie, apoi solicita eliberarea unui certificat nou de casatorie cu mentiunea de divort. Atentie , daca solicitati prin imputernicire trebuie sa faceti 2 imputerniciri, una pentru judecatorie, pentru ridicarea sentintei definitive si cea de-a 2-a pentru primarie unde sa solicite inscrierea mentiunii si ridicarea certificatului de casatorie cu mentiuni.