avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 215 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... eliberare conditionata
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei penale - reguli, acte, termene, căi de atac

eliberare conditionata

se tine cont daca persoana care solicita eliberarea conditionata a fost scos la munca ?
LEGEA 275/2006
CAP. 8
Liberarea condiţionată

ART. 75
Condiţiile de acordare a liberării condiţionate
Persoana condamnată care este stăruitoare în muncă, disciplinată şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberată condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, în condiţiile Codului penal.
ART. 76
Partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale
(1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează:
#M1
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată în condiţiile prevăzute la art. 59 alin. (1) şi (2), pe bază de voluntariat sau în caz de calamitate, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă, în cazul condamnaţilor majori, şi 3 zile executate pentru două zile de muncă, în cazul condamnaţilor minori şi tineri;
#B
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin. (1) şi (2), se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă, în cazul condamnaţilor majori, şi 2 zile executate pentru o zi de muncă, în cazul condamnaţilor minori şi tineri;
c) în cazul în care munca este prestată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin. (3), se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;
d) în cazul în care munca este prestată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin. (4), se consideră 3 zile executate pentru 2 nopţi de muncă;
#M1
e) în cazul participării la cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare profesională, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar sau pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
#B
f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă.
(2) Reducerea fracţiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Reducerea pedepsei cu inchisoarea cyan cyan In ce conditii poate fi redusa o pedeapsa cu executare? (vezi toată discuția)
Se poate elibera mai devreme? mantaandreea mantaandreea Sotul meu are de executat 2 ani de inchisoare pentru ultraj.Executarea a inceput-o din 25 noiembrie 2011.As vrea sa stiu cand pot sa-i angajez un avocat care ... (vezi toată discuția)
8 luni mariusmanutd mariusmanutd este adevarat ca anul in penitenciar este de 8 luni? am auzit asta de la mai multe pers si vreau sa stiu daca este adevarat de la cnv cu pregatire profesionala ... (vezi toată discuția)